sâmbătă, martie 19, 2016
VISUL
După amiază. Privea cum avionul plutea liniștit deasupra pistei. Nimeni și nimic nu ar fi putut atenta la acest moment. Timpul parcă se dilatase.
- Bună...! Era glasul acela cald, tonul gros al vocii unei femei care a răbdat și a așteptat prea mult.
- Wow, bună! Aproape că m-ai speriat! Pe unde ai intrat? Nu te-am văzut!
Asta a fost întâlnirea. De fapt reîntâlnirea mult așteptată de el. Avea un sentiment profund de frustrare. De ciudă că nici măcar nu a sărutat-o pe obraz, așa cum fac doi prieteni care se revăd. Nici măcar nu a avut tupeul să o îmbrățișeze. Mai bine de doi ani a fost singur. Ultima femeie din viața lui a lăsat răni reci, cicatrici amare, a închis uși și parcă a luat și cheia.
Soarele dă să răsară. Camera hotelului e suficient de primitoare.
- Ce faci? Nici măcar nu m-ai pupat... Așa fac...
Ăsta a fost déclic-ul. I-a arestat vorbele, a tras-o de mână și a pupat-o.
- Asta-i tot?
Întrebarea asta retorică i-a dat și mai mult curaj. Buzele lor s-au întâlnit pentru prima oară, cu ochii închiși, se căutau și iar se căutau, se mușcau nevinovat, nu se mai săturau. Era exact așa cum își imaginase. Dulce, duios, năucitor, interminabil, memorabil. Parcă muriseră. Nu se mai auzea decât dialogul buzelor. Picioarele lui pluteau în neștiință, iar brațele strângeau femeia frumoasă. Nu avea nicio idee despre ceea ce urma să se întâmple, dar era exact așa cum a visat.
- De ce nu au și visele realitatea lor? îl întreabă mereu și mereu ea, cea dinăuntru...
- Pentru că visele se nasc din realitate, nu? Merge?
- Merge pe naiba! Nu mai știu ce mai merge și ce nu! Nu mai știu dacă să mă mai gândesc la tine sau nu! Mă amărăști, mă faci să mă simt trist și chiar nu mai vreau! Îmi este frică de așa ceva!
- Frică? Adică vrei să fugi de iubire? Vrei să o iei la goană și să pierzi exact ceea ce nu ai avut niciodată?
- Ăsta da argument! O singură persoană în viața ei a avut curajul să îmi spună că mă iubește pentru că, da, se pare că îți trebuie curaj! Păcat că acea persoană a plecat... Așa sunt făcut eu, din pierderi și dezamăgiri.
- Cine te pune să speri mereu la ceva? Nu mai spera dacă nu vrei dezamăgire! Nu mai căuta iubire, las-o să te găsească ea pe tine, lasă-te surprins...
- Heeei, stai așa! Adică ce încerci tu aici să mă înveți? Să îmi pun frână sentimentelor? Să îmi omor inima astfel încât sângele meu să devină rece?
- Of, cu tine nu știi niciodată cum să procedezi! Cea la care visezi nu cred că este printre noi. Unde mai pui că nu am văzut în viața mea cupluri cu adevărat fericite. Adică văd, dar nu le cred! Ai atâta iubire în tine încât mă înspăimânți! Nu o mai chinui, las-o să zboare, descătușeaz-o!
- Până la urmă îți mulțumesc! Acum știu că ceea ce gândeam trebuie să și fac! Mă opresc aici pentru că e deja prea mult.
- Nu, nu, nu, nu te opri! Vorbești atât de bine despre iubire încât mă îndrăgostesc de tine! De ce naiba pe un individ ca tine îl ține mereu viața pe banca de rezerve? De ce nu îndrăznește nimeni să se apropie de tine? Și când spun nimeni știi bine la ce mă refer!
- Să fie din cauză că încă nu s-a născut acea persoană? Exagerez, desigur... Să fie, atunci, pentru că nu am căutat suficient? Pentru că nu am căutat unde trebuie?
- Nu, nu și da! Ți-am răspuns în ordinea în care m-ai întrebat. Nu mai sta în locul din care nu primești niciun semnal!
- Bine, plec! Dar s-ar putea să mă cauți și să nu mă găsești!
duminică, ianuarie 10, 2016
PLECAT (gânduri de Ianuarie)
marți, iulie 21, 2015
PASAJE ÎN TIMP
Știi... Țineam demult să îți spun că... Ai fost... Ai fost cu mine mereu... Ai fost în gândurile mele inocente, acelea care îmi tot spuneau că trebuie să fii... Ai fost în marea albastră care mă înconjoară în adâncul sufletului meu... Ai fost în abisul multicolor atunci când mă îndrăgosteam de tine... Ai fost în parfumul franțuzesc care îmi gâdila simțurile... Ai fost atunci când, mai știi, eram acolo pe cărarea vieții... Ai fost când am intrat în lumea asta reală și fatidică, arătându-mi soarele... Ai fost pe aici, pe acolo, din pură întâmplare, doar ca să nu uit de tine... Ai fost în același pat în care eu dormeam liniștit, jucându-te în părul meu... Ai fost sub clarul lunii, ținându-mă de mână... Ai fost pe străzile pustii și boeme pe care nu mai fusesem din naivitatea mea poetică... Ai fost prin muzele mele înspre cartea ce astfel se va naște... Ai fost în vise, tulburându-mi ironic realitatea din sticlă... Ai fost în visurile mii în care neîncetat mă încred... Ai fost, să știi! Sunt sigur de asta!
Și ca și cum toate aceste certitudini nu ar fi de ajuns, ai fost și atunci când, inevitabil, eram jos, atingând pământul în care mă voi întoarce... Ştii bine, m-ai ridicat, m-am înălțat și te ador pentru asta. Daaa, te ador și te doresc numai așa cum eu știu că ești! Absorbită de seva cuvintelor din cărțile tale, scrierile pe care niciodată nu le-am știut... Rătăcită printre astre, căutându-mă... Dezinteresată și aplecată, dar totuși atentă discret... Tăcută urlând în tăcere de dorul acela ce nu mai vine... Frumoasă nespus de mult, frumoasă de-a dreptul... Pură și înmiresmată... Învăluită în fumul de țigară pe care-l simt în pieptul meu.
De fapt, eu acum, în miez de noapte, te caut pe tine, absorbita, rătăcita, dezinteresata și aplecata, tăcuta, frumoasa, pura și înmiresmata, învăluita. Mă auzi? SPUNE CEVA!!! CU TINE VORBESC! Nu mai spui nimic de-o bună vreme deși eu știu că ești aici, iar eu de ce oare nu te zăresc? Hai, te rog, fii și tu! Nu mă lăsa să cred că doar ai fost!
Dacă lumea astea care tinde către infinit s-ar reduce la punctul lăsat de pasul tău, te-aș găsi numaidecât! Crezi că am obosit? Nu! Am să te găsesc și am să-ți spun cea mai frumoasă poveste de dragoste în care îți promit că vei avea rolul principal, te voi strânge în brațe, te voi săruta și îți voi dezmierda trupul fin, la lumina încă nestinsă a lumânării.
Distanța anulată?
Hm... Unde am ajunge!?
Să gâdili infinitul?
Pură utopie!
Și parcă te văd,
Te simt, te admir,
Te caut, te aștept,
Disper, dar îmi revin.
Ești departe, draga mea,
De tot ce a fost
Și sunt convins
Că nu-i de ajuns
O rază de speranță
Sau o adiere,
O clipă de tăcere
Sub cerul înstelat.
Distanța e aceeași
Iar tu ești acolo
Așteptând să treacă
Timpul, ipocritul
Și-apoi, subtil, iubito,
Să...gâdili infinitul!
("Distanță")
vineri, iulie 17, 2015
NOAPTE FRUMOASĂ ȘI ALBĂ
Îmi ascult tăcerea. Îmi aud gândurile. Îmi vorbesc în șoaptă.
- Ce faci tu acum? Dormi?
- Nu, stau... Și îmi ascult tăcerea. Îmi aud gândurile cum îmi șoptesc.
- Cu cine ești?
- Sunt singură.
- Hm, ce coincidență frumoasă! Ca și mine :-).
- Da. Ce, nu știai că nimic nu e întâmplător? Totul se întâmplă cu un motiv.
- Ba da, desigur! Dar te-ai întrebat vreodată de ce ne trăim viața?
- Ei, asta nu am făcut-o, chiar dacă sunt singură, ca și tine. Am încercat doar să o țin departe de toată ura asta pe care o văd în jurul meu. Nu înțeleg, totuși... Fii mai explicit, te rog!
- Îmi cer scuze, reformulez. Te-ai întrebat vreodată după ce anume alergăm toată viața?
- Oh, da! Asta chiar am făcut! Categoric!
- Păi, vezi? Altă frumoasă coincidență. Și, la ce concluzie ai ajuns?
- Toată viața alergăm după fericire...
- Heeei, dă-mi voie să te întrerup! Nu am zis că există fericirea. Eu nu am cunoscut-o. Te rog să reformulezi tu acum.
- Mda, ai dreptate! Toată viața alergăm pentru a ne găsi împlinirea.
- Acum am să te rog să îmi spui ce înțelegi tu prin împlinirea asta?
- Lucruri, persoane...
- Hai, lasă, lucrurile nu te împlinesc, oricât de însemnate ar fi! Așa că rămânem la persoane.
- Ooooof, iar ai dreptate! Și dacă stau bine și mă gândesc nici pluralul nu are ce căuta aici. De fapt și de drept, toată viața alergăm după o persoană.
- Păi și cum, așa...orice persoană?
- Aaa, nu, desigur! Alergăm după acea persoană care nu e lângă noi doi acum și care trebuie să fie! Acea persoană, singura, care să ne strângă în brațe, care să ne asculte tăcerea asta pe care o auzim doar noi doi, care să ne audă gândurile raționale sau iraționale, care să nu ne vorbească niciodată din sfere înalte pe tonul ăla care răsună din mansarda portativului notelor muzicale, care să ne înțeleagă atunci când suntem răpuși în genunchi indiferent din ce motiv, care să aibă gustul mierii din cafeaua dimineților nesfârșite, care...
- Și asta e tot ce trebuie să facă acea persoană după care alergăm ca nebunii toată viața?
- Este mai mult decât suficient! Restul vine de la sine. Nu am nicio urmă de îndoială!
- Exact! Problema e că niciunul dintre noi doi nu a găsit-o pe această unică persoană, deși am avut lângă noi câteva, pentru 5-6 luni, un an, patru, șapte...
- Nimic mai greșit! Noi doi doar am crezut că am avut-o. Uiți că suntem încă singuri acum?!
- Știi ceva? Eu nu voi renunţa niciodată din a o căuta! Și nici nu voi dezarma! Deja am plecat să o caut din nou. Haide, vii?
- Cu tine oricând și oriunde! Mi-a trecut și somnul. Nu am dormit deloc, dar mă simt mai odihnită ca niciodată.
- Cât mă bucur că ești! De fapt, tu ai fost dintotdeauna!
vineri, iulie 10, 2015
EXEMPLE DE UTILIZARE A INSTRUMENTELOR WEB ÎN MATEMATICĂ
· blogul
· reţelele sociale (social networks)
· fluxuri de ştiri
· servicii pentru partajarea conţinutului grafic (Photo Sharing), audio/video Video Sharing
· platforme (servicii) pentru crearea conţinutului textual, audio şi video
· servicii pentru partajarea prezentărilor

