Nu mă pot abține să nu fiu în continuare și glumeț pe alocuri, treaba asta mă face să trec peste felul ciudat în care am ajuns să cântăresc totul. Ieri am ieșit mai mult decât în zilele precedente. Era strict necesar, nu aveam altă cale. Așa că mi-am înhămat masca momentului pe față, după vreo 2-3 potriviri consecutive și încă pe atâtea ajustări în oglindă, și am ieșit în lume. Nici nu am ieșit bine din casă și deja începeam să remarc că, totuși, românii sunt ascultători. Sau panicarzi. Puțini pe străzi, chiar și traficul era la intensitatea unei zile de duminică o idee mai circulat, dar cel mai plăcut, liniștiți. Era o liniște, ca aia din ajunul Paștelui. Și era așa un aer bun de respirat, ca în visul bucureșteanului în care Costel chiar stinge toate focurile din gropile de gunoi din jurul capitalei. Ajung la metrou. Trag aer în piept, îmi fac curaj și intru încrezător în subteran. Ultima zi plătită din abonamentul lunar. La fix, de mâine nici că îl mai înnoiesc. N-are rost, sunt în stare de urgență, haștag stau acasă. Predau on line, citesc on line, vorbesc on line, o să le fac pe toate on line. Eeei, na! Lasă, că mai rămân destule de făcut și pe pământ. Mă urc în metrou. Doamneee, ce senzație am avut când am constatat că nu mai trebuie să iau startul ca la suta de metri viteză să prind locul izbăvitor pe scaun! Lejer, în reluare, mi-am ocupat relaxat locul pe scaunul albastru. Și nici măcar nu a trebuit să-mi calculez distanța socială pentru că nu aveam cu cine. Un călător avea la dispoziție 6 scaune. Băăă, unul la 6 scaune! Nici duminica nu vei așa ceva în București! Nici măcar nu a fost nevoie să-mi ridic nivelul de alertă pentru detectarea vreunui incompetent care să posibil strănute pe mine sau să mă calce pe picior ca gloaba sau să mă împingă cu rucsacul cu care s-a născut la spate. Nu, n-a fost nevoie. Aș fi putut să iau micul dejun în metrou, mai ceva ca Mr. Bean pe bancă în Hyde Park. Deci e bine în izolare. Deci e bine să mai lăsăm orașele să respire aer curat. Mi-am făcut atâtea selfie-uri încât până și Bianca ar fi fost invidioasă. Practic, îmi puteam face selfie oriunde pentru că nu reușeam să prind pe nimeni în fundal, oricât de mult m-aș fi chinuit🤘🤳🤳🏽🤳🏿. Am fost nevoit să-mi reprim și obiceiuri vechi în tot acest timp. Am trecut pe lângă băncuțe goale, luminate cu căldura soarelui de primăvară timidă, pe care m-aș fi așezat preț de o țigară. Păi am eu nevoie de țigară în momentele astea? Păi n-am. Dă-i înainte după strictul necesar! Și uite-așa am reușit să iau pulsul primei zile dintr-o altă săptămână a noii mele vieți. O săptămână de criză. Câte vor mai fi? Dar oare vom aștepta mereu de acum înainte la cozi în afara magazinelor, farmaciilor și băncilor? Mi-a luat o oră să îmi aștept rândul în fața băncii și să fac o tranzacție la un ghișeu al băncii. Regulamentar, la indicațiile tânărului paznic de la intrare. 25 de minute afară, 25 de minute în holul de la intrare, 10 minute la ghișeu. Evident, la un moment dat a apărut din scara blocului o femeie dubioasă aparent neștiutoare în legătură cu prezența cozii de la intrarea în bancă. "Așteptați să intrați?" zice în timp ce se îndrepta spre intrarea în bancă. "Evident, doar nu stăm aici ca proștii să ne uităm cum intrați înaintea noastră" i-am zis eu hotărât ca să o doară. A băgat capu' între urechi și s-a cărat înapoi în scara blocului. Și uite-așa am petrecut o oră și jumătate pentru a face o tranzacție bancară și o achiziție de detergent de rufe cu balsamul aferent. Cu masca pe figură!
Și acum vine partea serioasă a zilei care tocmai s-a încheiat. Întrebări la care trebuie să ne răspundem fiecare dintre noi și la care vom avea timp să ne gândim. O criză nu este neapărat o tristețe, ea poate fi o sumă de reflecții.
Avem puterea să trecem cu bine peste prima criză majoră a țării noastre de după 1989 ?
Ne vom putea mândri la final că noi toți românii am fost uniți pentru unul și că ne-am deșteptat ?
Suntem pregătiți să trecem peste toate barierele ideologice, religioase, politice, culturale sau etnice pentru singurul scop care de acum este cel mai important ?
Vom găsi îngăduința de a ne apleca și la cei mai bătrâni dintre noi sau poate mai săraci sau poate mai puțin pregătiți să înfrunte realități la care nu s-au gândit niciodată ?
Dar este vreunul dintre noi pregătit ?
Dar avem conducători care să ne ofere siguranța zilei de mâine fără teama de culori politice ?
Au politicienii noștri simțul rațiunii pregătit pentru a renunța la culorile politice de pe siglele partidelor pentru o singură culoare, cea a consensului unanim fără reproșuri ?
Va reuși același simț al rațiunii să fie mai presus decât egoismul, superficialitatea, lipsa educației și mizeria umană care ne macină în fiecare an până la pierderea calității de a fi om ?
Vom putea dovedi lumii că am fost în stare să fim mai buni decât alte nații sau că am reușit să urmăm exemplele bune date de alți cetățeni europeni în stoparea unei crize sanitare majore ?
Oare ce vor citi urmașii noștri din cărțile de istorie despre faptele noastre din 2020 și oare cu ce vor rămâne urmașii urmașilor noștri după acest război cu un dușman pe care nici măcar nu îl vedem ?
Vom găsi tăria în aceste ore, zile, săptămâni, luni să trecem peste sentimentele de vinovăție reciprocă pentru niște vorbe spuse în discuții contradictorii și peste reproșurile trecutului din care ar fi trebuit să învățăm ?
Ne putem regăsi ACUM așa cum ne dorim să fim sau așa cum ne-am fi dorit de multe ori, dar nu am avut curajul să o facem ?
Suntem unde trebuie sau ne găsim în locuri total nepotrivite ?
Vei putea tu, române, să îți schimbi obiceiurile bolnave și să începi măcar să accepți, să aștepți la rând calm, să fii politicos și răbdător, să fii responsabil pentru toți ai tăi începând cu tine ?
La natură te-ai gândit ?
Ai început să înțelegi lecția pe care natura ne-o dă nouă, tuturor, prin felul ei unic, oferindu-ne bucuria de a respira, în sfârșit, un aer mai curat decât în urmă cu o săptămână ?
Vei rezista tentației de a nu ieși afară pentru a nu răspândi virusul neastâmpărat, tocmai acum când te poți bucura de zile fără poluarea de dinainte ?
Înțelegi paradoxul situației ?
Vei putea strânge din dinți atunci când vei simți că vrei să fii efectiv lângă prietenii tăi și rudele tale apropiate, dar restricția drastică a izolării impuse nu îți permite să o faci ?
Ești pregătit pentru renunțarea la libertatea ta de mișcare ?
