O DORINȚĂ ÎN 100 DE ANI

Dragă moșule,

În toți anii în care ai venit la mine, mai bine nu veneai! Îți mulțumesc că ai făcut-o, dar mai bine nu! Eu am de toate. Ai mei au grijă să nu îmi lipsească nimic. Și îi am pe ei, iar asta îmi este mai mult decât suficient. De fiecare dată când îi privesc, mă uit la ei ca la cel mai frumos cadou din viața mea. Iar asta se întâmplă de multe ori într-un an. Ce norocos sunt că la mine e Crăciunul mereu! Dar zic că mai bine nu veneai la mine, moșule, și veneai la toți copiii care nu pot merge la școală pentru că mamele lor au nevoie de ei acasă să îngrijească familia, la toți copiii care adorm cu ochii în tavan și cu burțile goale... Iarna asta nu mai vreau să fie despre mine. Vreau să fie despre tine. Și despre tine. Și despre tine...

Și dacă tot exiști, moșule, adu-mi și mie o țară curată, cu drumuri multe și bune, să mă pot plimba și eu cum am văzut în afară, să pot ajunge și eu la cei dragi fără să îngheț în trenurile reci. Și dacă tot ne aduci o țară curată... Apropos, vezi că tot România vreau să se numească! Iar dacă tot faci asta, te rog eu să ne cureți și oamenii din ea! Vreau și eu o țară curată, cu oameni curați, de care să nu fug atunci când o să mă fac mare! Vreau să trăiesc în țara în care m-am născut! Vreau, moșule, să-mi aduci înapoi toți copacii tăiați, toți profesorii și doctorii care au fugit din țara asta, toți tinerii care au plecat să învețe la școli străine...! Îi vreau înapoi pe toți! Mă gândesc cu teamă-n suflet la momentul ăla în care eu voi fi gata să-mi iau viața în propriile mâini. La momentul în care voi termina liceul și va trebui să merg mai departe. Voi pleca și eu după ei? Voi plânge după părinți și ei după mine de la mii de kilometri distanță? Și după ce voi termina facultatea, oare voi găsi ce să fac în țara mea?

Ooof, moșule, e atât de greu! Din ce în ce mai greu! Adu-mi înapoi tot ce ți-am cerut și atunci mă vei face cel mai fericit! Îmi vei face cel mai frumos cadou din viața mea. În anul ăsta centenar, nu te mai aștept cu cadouri, moșule! Te aștept cu dorințe împlinite! Iar dacă tot exiști, fă o minune și dă-mi niște conducători ca ăia din 1800 sau 1900 despre care eu citesc că uneau oameni, îi aduceau laolaltă și că aveau grijă de ei.

E tot ce îmi doresc o dată în o sută de ani!

DU-TE-NCOLO CU INCULTURA TA!

Citeam deunăzi câteva comentarii tastate de populație în cadrul unei postări ce ne reamintea cât de justițiari sunt politicienii care ne conduc... Lăsând la o parte asocierea nepotrivită contextului actual, unul dintre românii care se băga în seamă comentând cu foc era certat serios cu limba română, folosind cratima exact unde nu trebuia, scriind mult și fără oprire, așa încât îți trebuia cel puțin o recitire pentru a-l înțelege. Un altul îl apostrofa în comentariul său, trimițându-l să se mai cultive. Prin lectură și prin învățare, că doar nu cu tractorul ce răstoarnă brazda de pământ. Pe ogor poți face treabă și dacă nu ai cratima la tine, articolul hotărât în geantă, punctul și virgula în buzunar. Despre asocierile dintre subiect și predicat nu mai zic nimic pentru că ar fi prea mult pentru un violator al limbii române, unul dintre cei numeroși, din ce în ce mai numeroși. Pe el și pe cei mulți ca el, țara îi vrea proști, da! Iar el nu e suficient de deștept încât să realizeze că țara îl vrea prost. Un al treilea român părtaş la comentariile de dinainte îl trăgea de mânecă pe cel de-al doilea spunându-i că nu contează cât de bine folosești limba română, ci doar mesajul e important, "dă-o-ncolo de limbă română"!
Aici am fost lovit rău de tot! Acolo unde mă doare. Mă doare să știu că nu ești capabil să folosești corect limba română. Natura mea umană, originile mele și apartenența mea mă fac să mă doară că tu ai această problemă. Cel mai probabil ești în situația în care te faci vinovat de următorul fapt: atunci când ai avut ocazia să înțelegi frumoasa limbă română tu ai fost nesimțitor. Te-a durut interesul și ai refuzat să o înveți. Ai ignorat-o, ai batjocorit-o și ai schingiuit-o pentru ca acum să o siluiești permanent ori de câte ori ți se scoală ție același interes. Tu nu realizezi, dar asta te face cel puțin semianalfabet, manevrabil și ușor de convins. De persoane ca tine au nevoie cei care își urmează interesul murdar de a strânge cât mai multe voturi. Pentru că sunteți mulți și buni de pus ștampila. Tot de cei ca tine e nevoie pentru a fi o oaie în plus într-o turmă căreia ciobanul îi arată ciomagul îndrumând-o în stânga sau în dreapta. Ciobanul acesta nu are prea multe clase în plus față de tine, dar are suficiente cât să îți vorbească pe înțelesul tău, să te trombonească convingându-te că el este cel mai bun pentru tine și că el îți vrea binele, așa cum nimeni nu a mai făcut-o și nici nu o va mai face. Astfel de ciobani sunt mulți, au și ei turma lor care se mărește de la un an la altul pentru că ciobanul șef are grijă să îngroașe numărul celor care nu au coloană vertebrală. De ce crezi că educația este subfinanțată de zeci de ani? Pentru ca tu, semianalfabetule, să promovezi examenele vieții fără să înveți, trecând prin școala aia proastă și învechită chiulind și batjocorind profesorii buni sau răi, înjurând și lovind colegii cu înclinație înspre școală, fiind un fel de "jmecher" care dă citate doar din guțe cu salam născute din vijeliile gândirii și rânjindu-ne nouă în față ca semn al reușitelor tale fără efort.
Dacă tu o "dai încolo de limbă română", atunci și eu îmi rezerv dreptul de a nu te lua în seamă la o eventuală numărătoare, de a nu te asculta atunci când mă străduiesc să te înțeleg ce spui. Du-te și tu încolo cu incultura ta cu tot!

HOMOSEXUALII, MOAȘTELE ȘI EDUCAȚIA

După ce în weekendul abia trecut foarte mulți oameni s-au îndemnat reciproc să voteze DA pentru ca să nu le fie luați copiii de către homosexuali sau pentru ca aceiași homosexuali să nu se mai sărute pe banca din fața blocului în care stau "la negru cu chirie", urmează un alt weekend important pentru națiune. O "megasesiune de pupatul moaștelor" urmează să se deruleze la Iași. Sunt așteptați peste două sute și ceva de mii de oameni cu credință declarată în Dumnezeu. Probabil că printre ei vor fi câteva zeci de mii de oameni care au bifat și sesiunea anterioară, cea cu homosexualii. Lesbienele nu sunt chiar atât de hulite pentru că ele se sărută mai frumos și pentru că ele pot fi bune mame crescătoare de copii, daaa 😜🤦‍♂️? La această "megasesiune de pupatul moaștelor" vom auzi cu siguranță declarații acordate "în credință" prin care vom afla și imboldul ce i-a adus pe credincioși la acest pelerinaj: "pentru ca să fie bine la copiii mei", pentru sănătate, pentru bani... Oricum știam asta, dar țin neapărat să o aud an de an pentru că nu poți pupa niște moaște dacă nu ai un motiv întemeiat să o faci. Acele moaște vor dăinui peste zeci de ani, secole, chiar milenii - când dezvoltatorii software vor lansa niște aplicații pentru telefon prin care să le pupi de acasă, din fundul patului. Ele vor aștepta generațiile următoare de creștini pentru "megasesiuni de pupatul moaștelor" fără număr, fără număr.

În alte părți de țară, nu neapărat în biserici, peisajul vremurilor noastre este completat în mod abuziv de oameni care și-au însușit tot ce-i mai prost din această societate bolnavă. Ei au învățat din mass-media pentru că școala nu le mai oferă nimic educativ. Doi elevi cel puțin dubioși au umilit prin violență fizică un alt elev (silitor, adică nu ca ei, viitori repetenți asistați social), asta însemnând lovituri repetate asupra capului. Un al patrulea filma mândru scena petrecută într-o sală de clasă, în timp ce își flutura niște bancnote în fața camerei, gest pe care îl poți vedea deseori în filmările maneliștilor. Oare ce îi vei spune tu copilului tău atunci când el va veni cu această filmare la tine și te va întreba de ce elevii se bat între ei în spațiul în care pe vremuri se educau adevărate caractere, nu jigodii? Te vei gândi probabil că educația se face în această țară "binecuvântată" prin intermediul mass-mediei. Elevii nu mai ascultă de cuvintele profesorilor (mulți dintre ei depășiți de situație, cu mentalități ce trebuiesc urgent schimbate, etern nemulțumiți de disprețul tuturor față de ei, mai mereu pe fugă pentru a își satisface și familiile lor, obosiți să inventeze și improvizeze pentru că statul oferă doar niște manuale ieșite din uz și pline de erate, îngropați în hârtii din ce în ce mai multe gândite de sus și menite să-i îndepărteze de actul predării). Elevii ajung să fie singuri în sălile de clasă în care ar trebui să existe un cadru didactic. Elevii nu respectă nici cele mai simple reglementări pentru că ei oricum știu despre drepturile lor infinit mai importante decât îndatoririle pe care nu acordă un ban. Elevii mint, elevii jignesc, elevii lovesc, elevii fură, elevii absentează tocmai pentru că elevii asta văd în jurul lor, pe ecranele alea full HD cumpărate din banii părinților sau pe telefoanele de multe ori mai scumpe decât ale profesorilor. Elevii își însușesc singuri educația din peisajul infect existent în afara şcolii. Elevii aruncă cu catedra pe fereastra sălii de clasă după care își amenință profesorul că și el va avea aceeași soartă dacă nu închide ochii. Elevii sunt societatea noastră de mâine, de care nicio persoană autorizată din țara asta nu mai este interesată. Elevii învață cum să invalideze dreptatea și cum să reușească fără eforturi. Elevi am fost cu toții, doar că suntem din ce în ce mai puțini cei care am învățat atunci când a trebuit, am ascultat pe cel de la catedră, de care ne vom aminti cu plăcere toată viața, am respectat inclusiv părinții lăsând capul plecat de fiecare dată când preferam o palmă de la ei în locul cuvintelor moralizatoare.

Mergeam pe stradă... Poți merge și tu, e același lucru... Trec pe lângă coșuri de gunoi pe care mâine nu le mai văd sau le văd căzute, vandalizate. Ele nu mai apar la loc sau apar după câteva săptămâni, până la următoarea bătaie de joc a animalelor cu picioare în loc de creier. Pe alte trotuare a dispărut marcajul pistelor de bicicliști de ani de zile, dar aici nu am ce reproșa, probabil că e scumpă vopseaua și prea puțini zugravii 🤦‍♂️. Mergi mai încolo și mai vezi alte bucăți desprinse din trotuar, alți stâlpișori dispăruți de mult. Aproape că mă deprimă imaginile astea repetate pe lângă care trec zilnic făcându-mă să cred că trăiesc mereu aceeași tristă clipă. La metrou, pe magistrala 4, vezi monitoarele de afișare a informațiilor "în probe" tot de ani de zile, de zici că lucrează echipe întregi de ingineri astronomi pentru a face un afișaj să informeze. Ferească-te toți sfinții de urgențe fiziologice la metrou pentru că puținele toalete pe care le vei găsi te vor face să-ți verși fierea și să te îngălbenești de boala rea odată intrat în ele. Mirosul de urină te urmărește până la ieșirea din metrou, ca la colțul unei străzi traficate de cei mai dubioși consumatori de băuturi spirtoase. Vor veni turiști peste vreo 2 ani, când vom fi o parte a organizării campionatului european de fotbal... La metrou, cu siguranță vor simți din plin "ospitalitatea românească" aromată și îmbietoare.

Am fost plecat în multe locuri, dar în mai puţine decât ai fost tu. Și nu am văzut atâta nepăsare și dezinteres pentru cetățean, pentru oameni, în general. Aici, prea multe excremente peste tot, pe semne că punguțele necesare colectării lor sunt prea scumpe pentru stăpânii frumoaselor patrupede. Am un prieten care chiar face gestul ăsta... Îți dai seama? În țara asta chiar sunt oameni care se apleacă să adune mizeria lăsată în urmă de câinele lui, de parcă asta ar fi ceva minunat în orice altă țară pe care o admirăm! Vezi? Asta e problema românului: de ce să strângă după el dacă e mai simplu să lase așa, de ce să se spele pe mâini atâta timp cât apa e udă 😉, de ce să gândească pentru el dacă turma a decis deja pentru el, de ce să aibă bun simț dacă a fi nesimțit este mai puțin complicat, de ce să aprecieze dacă îi e mai la îndemână să dea cu bâta-n baltă, de ce să aștepte culoarea verde a semaforului dacă el are o mașină scumpă pe care tu nu ți-o vei permite niciodată, de ce să meargă pe marginea trotuarului dacă îl poate folosi tot doar pentru el, de ce să aștepte civilizat să îi vină rândul atâta vreme cât "băgatul în față" îi este prezent în sânge moștenit din cele mai vechi timpuri, de ce să iubească dacă e mai ușor să-și mintă sufletul? Încearcă să îi explici toate astea copilului tău, după care mai stăm de vorbă.

(Aud că unul din cinci români nu a citit în viața lui o carte. Unul sau doi din ceilalți patru au rămas în lumea cărților citite și mă gândesc că unul sau doi sunt mai sănătoși decât restul.)

ÎNCĂ MAI AI TIMP SĂ TE CONSULȚI!

Germania, Franța, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia, Irlanda, Islanda, Malta, Austria. Ce îți spun ție aceste țări? Le apreciezi, nu-i așa? Îți place să-ți planifici vacanțe în ele și să te mai și lauzi în social-media cu frumoasele peisaje descoperite de tine acolo? E tare plăcut să le treci granițele iar și iar, corect? Mulți dintre prietenii tăi, rude de-ale tale locuiesc acolo, o duc bine (cel puțin mai bine decât aici), muncesc și câștigă pe banii lor (cel puțin mai mulți decât banii tăi de aici), iar tu abia aștepți momentul să îi vizitezi. Pun pariu că ai momente în care ți-ai dori să îți trăiești bătrânețile tot acolo...
Am văzut și eu Olanda, m-am plimbat pe străzile ei, am luat pulsul unor olandezi, dintre aceia care nu ne-au dorit în spațiul Schengen spunând despre noi că suntem așa și pe dincolo. M-au lăsat cu gura căscată prin politețea lor, de la cei mai mici până la cei mai bătrâni. Nici măcar nu au fost egoiști să-mi vorbească în limba lor greoaie! Dezinvolți, au făcut-o în engleză. Mă aflam pe un peron și i-am cerut unei olandeze detalii despre o călătorie. Nu mă descurcam cu numele ciudate pe care localitățile lor boeme le poartă. Olandeza anonimă de pe peron nu a știut să mă lămurească în privința direcției în care doream să merg și și-a văzut cuminte de drum. Am crezut că mă voi rătăci, dar s-a întors la mine după un minut sau două, cu telefonul în mână să-mi explice cum și ce să fac. Cu zâmbetul pe buze a făcut asta deși eu eram un nimeni acolo în țara lor curată și dichisită. Nu văzusem multă lume politicoasă până atunci. Mă plimbam pe străzile olandezilor și nu îmi venea să cred cât de frumos stăteau căzute frunzele pe jos. Aveam impresia că sunt așezate cu mâna, una câte una. Nu tu o hârtie, nu tu mucuri de țigară peste tot. Și uite-așa începeam să înțeleg de ce primul lor ministru nu ne-a dorit în spațiul Schengen.
În Marea Britanie am zăbovit mai mult. Acolo mi-am educat răbdarea, am aprofundat-o. Am învățat și mai bine să îmi aștept rândul, să îl las pe celălalt să termine ce are de spus și făcut. Acolo mai toată lumea îți mulțumește și îți cere scuze atunci când trebuie, mereu și uneori al naiba de mult. Lucrurile astea te fac să simți că și tu contezi. Tot în acea parte a lumii am văzut ce înseamnă să aștepți cu adevărat rândul să urci în metrou sau autobuz, nu mai devreme decât ultimul călător coboară. Ei de ce nu se îmbrâncesc, pe când noi da? Nu au și ei tot două picioare, două mâini și un creier?
Dacă nu ai prins ideea până acum, gândește-te că țările astea nu au avut nicio legătură cu comunismul, așa cum am avut-o noi - cei născuți în jumătatea estică a Europei. Trebuie să recunoști că în urma lui noi am rămas cu niște mentalități greu de însănătoșit, moșteniri care atârnă greu în viitorul nostru. Și pentru că tot veni vorba...
Rusia, Belarus, Armenia, Georgia, Ucraina, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Croația, Slovacia, Ungaria, Polonia sunt țări care au avut de-a face cu comunismul bine de tot, rămășițele lui simțindu-se puternic și acum, mai ales în gândirea oamenilor.
Dacă îți place să vizitezi și să revezi iar și iar țările din prima listă, dacă apreciezi sistemele lor educaționale - cele după care tânjim și noi, dar nu vrem niciodată să încercăm a fi mai buni, dacă ai rude și cunoștințe dragi acolo - și sigur ai - cu care te mândrești și la care îți petreci vacanțele, atunci ar trebui să te mai gândești o dată în plus la semnificațiile consultării numite referendum. Încă mai ai timp să o faci! Dacă nu, întreabă-te măcar de ce țările din prima listă sunt cele care acceptă căsătoria persoanelor de același sex, iar în țările din a doua listă căsătoria este definită exclusiv ca uniunea între bărbat și femeie. Oare suntem noi mai tradiționaliști în ceea ce privește familia? Sunt ei mai limitați intelectual decât noi? Suntem noi mai credincioși sau mai atenți la familiile noastre? Este credința motivul pentru care România tinde să se afle pe o listă în care se regăsesc doar țări peste care perdeaua comunismului a fost trasă atâtea decenii? Sau, poate, credința a fost doar pretextul unei conjuncturi mult prea apropiate de o uniune sovietică? Este biserica aceea care trebuie să ne influențeze mereu deciziile?
Poate că eu nu știu nimic sau poate că văd prea puțin. Poate că nu m-am informat cum trebuie sau poate că tu ești mai inteligent ca mine. Oricum ar fi, știu sigur că niște politicieni corupți și fără de cuvânt nu pot fi de încredere atunci când sunt consultat. Și mai știu că democrația se sfârșește atunci când majoritatea îngrădește drepturile minorității.

DE LA ARISTOTEL LA REFERENDUM

"Vor veni să ne ia copiii!" Asta am auzit eu pe un post TV din gura unui preot al cărui nume nici măcar nu m-am chinuit să îl rețin. Nu merită. Adică mă gândesc că era preot pentru că avea semnalmentele necesare: barbă încărunțită, sutană. După cum sună aceste cuvinte ai putea crede că vine o altă apocalipsă, mai ales că biserica preoților din zilele noastre știe ea mai bine. Dar nu, liniștește-te, nu vine apocalipsa! Vin ăia răii să îți ia copiii! Iar "dacă nu vii la vot, doi bărbați vor putea adopta copilul tău", scria maaare pe un panou publicitar de pe o clădire din centrul Timișoarei! După ce tu sau soția ta veți naște, copiii îți vor fi luați, iar tu îi vei ceda de bunăvoie. Probabil că vor mai rămâne niște copii și pentru pasionații de pedofilie, dar asta contează mai puțin 🤦‍♂️🤪. Marea mobilizare a națiunii române trebuie să fie stoparea oamenilor răi de același sex cu partenerul din drumul lor spre a ne lua copiii. Parcă și văd dialogul dintre bărbatul cu orientare homosexuală și părintele copilului, în pragul ușii:
- Bună ziua!
- Bună ziua! Gata, ați ajuns?
- Sigur că da! Este gata copilul?
- Care dintre ei?
- Nou născutul. Pe el îl vrem.
- Aaa, sigur că da!
Glumesc, evident, dar o fac într-un fel serios, imaginându-mi un posibil scenariu desprins din alte scenarii redate în spațiul public de către persoane care se vor avizate să facă asta. Să fim realiști! Nu propagandiști! Nu idioți sau farisei! Nu îndoctrinați cu minciuni învechite născute din ideile altora! Nu creduli ai unor lozinci lipsite de susținere rațională formulate astfel încât să sfideze raționalul! Fiți raționali la nivelul elementar, fiți raționali cu propria gândire! Nu mai distribuiți în spațiul public orice mizerie doar pentru că mai mulți au făcut asta, crezând în ea!
O altă față bisericească ne întreabă dacă vrem o lume creștină sau una păgână... La unul ca mine nu merge întrebarea asta pentru că din punctul meu de vedere lumea nu devine păgână doar pentru că homosexualii vor avea dreptul să-și legalizeze legăturile. Să fie la ei! Nu devenim nici mai deștepți, nici mai proști cu ocazia asta. Nici mai bogați, dar nici mai săraci. Nici mai creștini, nici păgâni. Dar până să devenim ori într-un fel ori în celălalt, întreb: de mii de ani încoace, de când se întâmplă atâtea atrocități dovedite de istoria războaielor, nu am devenit mai păgâni? De zeci de secole încoace, de când s-a constatat existența sau nu a genei umane, cea care face ca o persoană să fie atrasă de o alta de același sex, am fost tot creștini ori păgâni sau cum am fost? De zeci de ani în România, cât de creștini sau cât de păgâni suntem având în vedere că românii au construit aproape 2000 de biserici și cam 387 de școli, pe când spitale probabil cât degetele unei mâini? Asta le dă meritul unora să se numească mai creștini sau sunt mai păgâni? Citesc undeva că "din 21.000 de şcoli, doar 386 sunt noi. Banii i-a dat Europa, nu românii."
Nu sunt un susținător al acestei situații, stări de fapt, al acestui curent, spuneți-i cum doriți, nicidecum un admirator. Ba chiar am avut ani din viața mea în care am considerat homosexualitatea un subiect interzis mie, în primul rând. Îmi provoca repulsie, aveam în cap tot felul de imagini care mai de care mai dubioase atunci când venea vorba despre iubirea dintre doi bărbați sau două femei. Dar am trecut peste, am acceptat că alegerile noastre - inclusiv cele de natură sexuală și de conviețuire - sunt doar ale noastre și nu e cazul de dezbatere. Ușor, ușor am înțeles. Eu zic că am evoluat, așa cum ar trebui să facem toți. Lumea din jurul nostru a evoluat. Europa evoluează. Statele lumii evoluează. Noi rămânem, însă, ascultători umili ai bisericii. De ce am eu nevoie să mă ajute biserica să înțeleg ce se întâmplă la referendum? De ce trebuie să trimită biserica profesorii de religie și preoții prin școli să le spună copiilor despre asta? De ce nu facem un referendum în care să fim întrebați "sunteți de acord ca educația să primească în România cele mai mari fonduri la buget dintre toate ministerele existente?" Să mă întrebe clar și răspicat, să înțeleagă și credulii teleghidați, nu ambiguu și cu rost de interpretare. Pentru că o țară ce nu susține educația prin toți porii ei și din toate buzunarele, este o țară slabă, manipulantă și sortită decăderii.
Această temă falsă poate fi condusă și pe marginea sexului feminin. Nu am auzit pe niciunul dintre cei care trâmbițează că "vom rămâne fără copii" vorbind despre posibilitatea în care o familie formată din două femei ar "veni să ne ia copiii"! Nu mai vorbește nimeni în zilele astea despre a construi, măcar o dată la 10-20 planuri ce zac pe hârtiile birocratice și murdare, sau despre faptul că suntem pe primul loc în Europa, ca nație, la capitolul violență domestică, adică exact la acel capitol inspirat din mediul susținut prin acest referendum!
La final două temeri personale, confirmate de alții mai inteligenți ca mine:
1. „Creștinismul este o afacere în mâinile acestor creștini profesioniști" (comediant american)
2. Majoritatea formată din cei care admit să nu participe la această consultare națională "democratică" sau să participe, dar totuși să voteze "nu" este privită de către reprezentanții majorității care a inițiat totul ca o mulțime anti-familie, împotriva lui Dumnezeu, susținători ai homosexualității etc. De fapt, este vorba de una și aceeași majoritate, aceea care este condusă din umbră de idei fundamentaliste și care vor să ne cuprindă gândurile încercând să ne spună că cei puțini fac rău celor mulți.

(https://m.gandul.info/stiri/dupa-revolutie-s-au-construit-cinci-biserici-pentru-fiecare-scoala-noua-de-ce-romanii-doneaza-pentru-lacase-de-cult-si-n-o-fac-pentru-scoli-exclusiv-10754452)

GENERAȚIA UNEI SPERANȚE RARE

Voi, cei care finalizați un ciclu de învățământ, gimnaziul... Voi, cei care peste 10 zile începeți să urcați prima treaptă a scării vieții... Voi, elevi ai clasei a opta de aici, de acolo, de ieri, de azi...
Mi-ați umplut sufletul de bucurie de fiecare dată în care mi-ați urmat sfaturile izvorâte din sufletul celui care vă dorește să ajungeți cel mai departe. M-ați făcut să zâmbesc atunci când mi-ați dat dreptate spunându-vă că viața trebuie trăită simplu, înconjurați de oameni noi de la care să vă îmbogățiți. M-ați făcut să mă simt unic în momentele în care v-ați amintit de mine și după ce au trecut peste noi ani de zile, chiar dacă relația noastră din timpul şcolii voastre impunea de multe ori atitudini care nu vă erau pe plac, dar erau principiale...
Să nu vă deziceți niciodată de acele principii! Să trăiți sănătos amintindu-vă de ele și folosindu-le, chiar dacă banii mulți nu stau în buzunarele voastre, ci în ale celor care au ales drumul scurt, al minciunii și înșelăciunii! Nu vă mai gândiți și nu vă mai raportați la ei, ignorați-i cât de mult puteți pentru că ei fac parte din lumea aceea care se va prăbuși. Puneți capul pe pernă cu mâinile curate, nu mânjite de banii murdari pe care nu îi veți lua cu voi după ce nu veți mai fi. Închideți ochii zâmbind că ați fost oameni cu principii.
Ar fi fost foarte simplu dacă m-ați fi ascultat și acum, în zilele noastre. Pe mine și pe cei ca mine. Tatăl meu îmi povestea cu mândrie în glas că mergea la școală desculț, cu cărțile purtate sub braț, legate cu sfoară să nu-i cadă pentru că bunicii mei nu își permiteau în vremurile grele să-i ofere o mapă. Cel mai de preț obiect al lui era un căluț de plastic care îl aștepta zilnic în curtea prăfuită. Ziua în care și-a găsit căluțul strivit din greșeală de către căruța sub care îl aștepta a fost una dintre cele mai triste zile ale copilăriei lui. Tatăl meu a fost educat și a învățat în vremuri de restriște, la lumina lumânării, mâncând mulți cartofi cu apă. A ajuns departe doar învățând, respectându-și dascălii și impunând respect. Ăsta a fost momentul în care am înțeles că puteți reuși fără banii părinților, fără intervenția lor. Dar înainte de a reuși vă trebuie bun simț. Pentru a îl avea nu aveți nevoie de multă carte, nu vă trebuie bani sau pregătiri suplimentare. Pur și simplu îl aveți ori îl puteți căpăta. Nu-i greu, dar cu el puteți deschide multe uși și puteți găsi multe înțelegeri.
Tu, elevule de clasa a opta, ai cam uitat de bunul simț. Ai luat foarte mult rău din lumea înconjurătoare. Te-ai lăsat prea ușor convins de o societate bolnavă că etaloanele sunt pe sticlă, ignorându-i pe cei ca mine atunci când îți spuneau să nu te lași păcălit. Îți pui părinții în posturi umilitoare de fiecare dată în care ei au încredere în tine, iar tu calci în picioare această încredere. Gândește-te că peste 10 ani va trebui să pui osul în țara în care te-ai născut și să începi să întorci părinților tăi ajutorul pe care ei ți l-au oferit. Ție nu-ți pasă, visezi în continuare că vei fi printre străini, trăind pe banii lor, servindu-i sau că părinții tăi te vor finanța în continuare. Până când crezi că se va mai putea? Lumea îmbătrânește și tot lumea se satură. Se satură de tine și de nazurile tale. Deși nu produci nimic în afara stresului celorlați, ai în buzunare telefoane scumpe. Nu ai nevoie de ele, nici măcar nu le utilizezi în deplinătatea capacităților lor, dar ți-l dorești deja pe următorul. Din respect, ai putea doar să te îngrijești de cadourile primite prea ușor. Nici asta nu o faci!
Prin nepăsarea ta nu faci altceva decât să te pregătești pentru o viață plină de greutăți. Prin refuzul tău de a învăța pentru tine și nu pentru profesorii tăi nu faci altceva decât să mai adaugi încă un număr la cel existent deja, numărul celor care pot fi convinși foarte ușor că negrul e alb. Tu nu vei fi capabil să decizi pentru tine, o vor face cei care te vor convinge ușor. Tu vei fi inferior lor, probabil că nu vei ști să scrii și să citești corect, să vorbești la fel de corect. Vei sta în picioare în fața unei uși așteptând ca ușa să se deschidă... Să știi că nicio ușă nu se deschide dacă nu bați la ea, dacă nu aștepți să ți se răspundă și dacă nu te exprimi cu subiect și predicat. Ți-am spus-o de atâtea ori, dar tu aveai momente în care îmi râdeai pe ascuns, dormeai cu capul pe masă ori vorbeai fără rușine cu colegul de lângă, erai mai interesat de propriul tău telefon mobil scump decât de vorbele mele.
Zilele astea vei asculta bucuros ultimul clopoțel al clasei a opta și vei petrece pentru că ai ajuns până aici. Eu îți spun că adevărata petrecere trebuie să îți fie cea de după aflarea rezultatului evaluării naționale, asta însemnând și că ai ajuns până acolo. Dacă nu mă vei găsi prin mulțimea petrecăreață să știi că eu îți doresc în continuare binele. Îmi mai doresc să nu traversezi pe partea cealaltă a străzii doar văzându-mă. Eu nu o voi face și mă voi bucura să te revăd, chiar dacă tu mi-ai luat în derâdere cuvintele. Cei dinaintea ta au fost mai interesați și au înțeles să se dezvolte, să își depășească limitele și condiția. Tu, în schimb, ai început să fi pe cale de dispariție. Aș vrea să mă înșel și să cred că trăiesc un vis urât. Până atunci, îți țin pumnii! Sper să reușești să treci peste toate examenele vieții tale și sper să începi cu cel de luna asta! Eu rămân același,
Al tău bine intenționat dascăl.

VREAU CEVA MAI CLEVER, NU MIROSURI PESTILENȚIALE

Voi, cei care faceți taximetrie...! Sau voi, cei care vă numiți taximetriști...! Cum îndrăzniți să vă plângeți de cei din aceeași breaslă cu voi, dar care nu își oferă serviciile coordonați de către un dispecerat? Cum îndrăzniți să oferiți servicii de un foarte larg consum într-o mașină murdară, fumând după bunul plac, fără ca măcar să întrebați, vorbind urât chiar vulgar sau chinuind pasagerul cu mirosuri ce te duc cu gândul la o lipsă clară de bun simț, aceea bazată pe apă și săpun? Cum aveți tupeul să vă bateți cu pumnul în piept că sunteți taximetriști care respectă legi atunci când refuzați curse doar pentru că nu vă convine distanța până la destinație, nu aveți chef (caz în care ar trebui să trageți pe dreapta și să nu mai stați în drumul celor care vor să muncească) sau vă stabiliți propriul vostru tarif, fără taxare și fără bon (deși trâmbițați că ceilalți - cei fără dispecerat - ocolesc taxe)? Cum, măi băieți, cum? Pentru că în capul meu ceva nu se leagă, iar în ochii mei se vede o altă realitate. Să vă descriu și vouă această realitate...
Utilizez doar Clever Taxi și Uber, să fim înțeleși! Rareori utilizez și serviciile voastre, însă cam de 2 ori din 3 rămân foarte dezamăgit de serviciile oferite de voi și de suficiente ori rămân dezamăgit de nesimțirea voastră.
Despre Clever Taxi, doar de bine! Știu dinainte în cât timp ajunge taxiul la mine, cunosc și detaliile șoferului, numărul lui de înmatriculare, părerile altora despre el și despre serviciile lui. Tariful este strict cel de pe taxatorul care funcționează mereu și nu numai la cheremul altora, am parte de o prezență agreabilă, nu sunt stresat de replici nepotrivite sau conversații ce le pot întâlni pe marginea șanțului, bunul simț este la el acasă, iar la finalul cursei pot să-mi spun și eu părerea despre serviciul de care am avut nevoie și despre persoana care mi-a oferit acest serviciu.
Despre Uber, aceleași păreri de bine. Ba la ei chiar aflu din momentul acceptării cursei prețul ei corect. Cu zecime și sutime, nici mai mult nici mai puțin. Tot la Uber, din 10 curse nu a existat niciuna în urma căreia să fi rămas cu gustul amar și acru cu care rămân de multe ori de la voi, cu nervi care să-mi strice buna dispoziție sau cu mirosuri pentru care fac eforturi să mi le scot din nas, gând și haine. În plus, cu Uber am parte de curățenia mașinii, de odorizantul ăla care pentru voi este prea scump. Da, știu și înțeleg că multe dintre mașinile voastre nu sunt proprietatea voastră personală, dar asta nu vă împiedică să o mențineți curată și să o împodobiți cu un odorizant de 3-5 lei bilunar. Ați putea face efortul ăsta din respect pentru clientul care rabdă să vă aleagă și din ciubucul negru pe care îl scoateți din bonurile alea fiscale inexistente. Și peste toate astea mai este și dispecerul - de regulă tipa din spatele vocii - care mă tratează memorabil. Am momente când simt că tipa aia a avut o noapte de coșmar, că a dormit dezvelită sau singură în pat și în mod repetat, rămânând tristă pentru că pe ea nu o place nimeni astfel încât vorbește cu mine ca și cum eu aș fi motivul insatisfacției sale. Zău că data viitoare îmi tremură mâna gândind că trebuie să vă sun, să îmi răspundă ea și să sper că mai și vine taxiul la mine.
Eu sunt un tip foarte pragmatic și atent la detalii. Ador detaliile, mai ales cele frumoase care îmi umplu sufletul de satisfacție și aleg serviciile după cum sunt bucurat de ele. Prin urmare, vreau ceva mai clever, nu mirosuri pestilențiale și burți goale ale unor șoferi care conduc mașini galbene cu înscrisul "taxi". Vreau să mă bucur de călătoria prin oraș, chiar și scurtă, fără să îmi țin respirația. Iar dacă nu vă convine că ceilalți nu au dispecerat deși voi aveți, renunțați la al vostru sau faceți cumva să dobândiți niște bun simț. Degeaba aveți dispecerat dacă la sfârșitul solicitării sunt anunțat că nu există șofer disponibil. În rest, jos pălăria pentru cei ca voi și care pot fi numiți taximetriști. Da, am întâlnit și asemenea oameni, doar că nu-i suficient. Oferiți și atunci veți primi!

DESPRE IUBIRE...

Ce a mai rămas de spus despre iubire, după câte vorbe s-au rostit...? Câte mai sunt de scris după atâtea câte s-au scris...? Câte ar mai fi de făcut după toate câte s-au înfăptuit...? Ai iubit, iubești și cred că vei iubi în continuare pentru că așa îți este inima configurată. Dar, oare, știai că...
Iubirea te înalță, te coboară, te înfrumusețează, te urâțește, te prinde, te impresionează, te uită, te bucură, te fericește, te întristează, te stresează, te emoționează, te schimbă, te apropie, te îndepărtează, te adună, te împrăștie, te omoară, te ucide, te trezește, te adoarme, te atrage, te incită, te excită...

Sunt prea sentimental, prea romantic, prea implicat atunci când vine vorba despre ea, prea atașat și prea dedicat. Numai când citești toată această listă și simți nevoia să bei apă după atâta zahăr, să duci mâna la gură, poate să și râzi ironic în colțul ei, să îți spui că nu-s normal. Să îmi spui că nu trebuie, că nu e bine, că energia pozitivă izvorâtă din iubire se va stinge, iar locul ei va fi luat de dezamăgire, ceva frustrare, tristeți cât cuprinde, procese de conștiință, zâmbete irosite, suflet la reanimare.
Dar continui și fac ceea ce simt, chiar dacă mintea încearcă să-mi spună altceva, continui să iubesc ca un nebun, chiar și acolo unde nu mai e nimeni de iubit, mă caut printre simțirile investite și pierdute, mai găsesc câteva rămase în cutia secretă a băncii de sentimente și le reinvestesc, deși falimentul așteaptă să fie declarat. Și poate că voi mai face asta, în numele nebuniei de care vorbesc... Dar de unde atâta simțire, de unde atâtea energii? Câte dezamăgiri mai ai de gând să aduni, când ești dispus să realizezi că ai ajuns la capăt, că poate nu merită toată osteneala? Auzi întrebările astea răsunând pe mai multe voci în capul tău, ale celor care te iubesc dincolo de cuvinte și de timp.
Iar după toate astea, tu vei ști. Vei ști că eu nu mai sunt. Vei ști după mirosul meu pe care nu îl vei mai simți niciodată. Vei ști după îmbrățișările interminabile și care nu se mai sfârșeau până în zorii zilei următoare, trecătoare de altfel. Vei ști și după buzele mele al căror gust îl vei uita, nu pentru că vei vrea, ci pentru că distanța va fi învins. Vei mai ști și pentru că eu nu te voi mai veghea să-ți fie bine, deși asta era cea mai mare bucurie și dorință.
Iubește acum, mâine e deja târziu!