marți, februarie 06, 2018

DESPRE IUBIRE...

Ce a mai rămas de spus despre iubire, după câte vorbe s-au rostit...? Câte mai sunt de scris după atâtea câte s-au scris...? Câte ar mai fi de făcut după toate câte s-au înfăptuit...? Ai iubit, iubești și cred că vei iubi în continuare pentru că așa îți este inima configurată. Dar, oare, știai că...
Iubirea te înalță, te coboară, te înfrumusețează, te urâțește, te prinde, te impresionează, te uită, te bucură, te fericește, te întristează, te stresează, te emoționează, te schimbă, te apropie, te îndepărtează, te adună, te împrăștie, te omoară, te ucide, te trezește, te adoarme, te atrage, te incită, te excită...
Sunt prea sentimental, prea romantic, prea implicat atunci când vine vorba despre ea, prea atașat și prea dedicat. Numai când citești toată această listă și simți nevoia să bei apă după atâta zahăr, să duci mâna la gură, poate să și râzi ironic în colțul ei, să îți spui că nu-s normal. Să îmi spui că nu trebuie, că nu e bine, că energia pozitivă izvorâtă din iubire se va stinge, iar locul ei va fi luat de dezamăgire, ceva frustrare, tristeți cât cuprinde, procese de conștiință, zâmbete irosite, suflet la reanimare.
Dar continui și fac ceea ce simt, chiar dacă mintea încearcă să-mi spună altceva, continui să iubesc ca un nebun, chiar și acolo unde nu mai e nimeni de iubit, mă caut printre simțirile investite și pierdute, mai găsesc câteva rămase în cutia secretă a băncii de sentimente și le reinvestesc, deși falimentul așteaptă să fie declarat. Și poate că voi mai face asta, în numele nebuniei de care vorbesc... Dar de unde atâta simțire, de unde atâtea energii? Câte dezamăgiri mai ai de gând să aduni, când ești dispus să realizezi că ai ajuns la capăt, că poate nu merită toată osteneala? Auzi întrebările astea răsunând pe mai multe voci în capul tău, ale celor care te iubesc dincolo de cuvinte și de timp.
Iar după toate astea, tu vei ști. Vei ști că eu nu mai sunt. Vei ști după mirosul meu pe care nu îl vei mai simți niciodată. Vei ști după îmbrățișările interminabile și care nu se mai sfârșeau până în zorii zilei următoare, trecătoare de altfel. Vei ști și după buzele mele al căror gust îl vei uita, nu pentru că vei vrea, ci pentru că distanța va fi învins. Vei mai ști și pentru că eu nu te voi mai veghea să-ți fie bine, deși asta era cea mai mare bucurie și dorință.
Iubește acum, mâine e deja târziu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu