Am văzut și eu Olanda, m-am plimbat pe străzile ei, am luat pulsul unor olandezi, dintre aceia care nu ne-au dorit în spațiul Schengen spunând despre noi că suntem așa și pe dincolo. M-au lăsat cu gura căscată prin politețea lor, de la cei mai mici până la cei mai bătrâni. Nici măcar nu au fost egoiști să-mi vorbească în limba lor greoaie! Dezinvolți, au făcut-o în engleză. Mă aflam pe un peron și i-am cerut unei olandeze detalii despre o călătorie. Nu mă descurcam cu numele ciudate pe care localitățile lor boeme le poartă. Olandeza anonimă de pe peron nu a știut să mă lămurească în privința direcției în care doream să merg și și-a văzut cuminte de drum. Am crezut că mă voi rătăci, dar s-a întors la mine după un minut sau două, cu telefonul în mână să-mi explice cum și ce să fac. Cu zâmbetul pe buze a făcut asta deși eu eram un nimeni acolo în țara lor curată și dichisită. Nu văzusem multă lume politicoasă până atunci. Mă plimbam pe străzile olandezilor și nu îmi venea să cred cât de frumos stăteau căzute frunzele pe jos. Aveam impresia că sunt așezate cu mâna, una câte una. Nu tu o hârtie, nu tu mucuri de țigară peste tot. Și uite-așa începeam să înțeleg de ce primul lor ministru nu ne-a dorit în spațiul Schengen.
În Marea Britanie am zăbovit mai mult. Acolo mi-am educat răbdarea, am aprofundat-o. Am învățat și mai bine să îmi aștept rândul, să îl las pe celălalt să termine ce are de spus și făcut. Acolo mai toată lumea îți mulțumește și îți cere scuze atunci când trebuie, mereu și uneori al naiba de mult. Lucrurile astea te fac să simți că și tu contezi. Tot în acea parte a lumii am văzut ce înseamnă să aștepți cu adevărat rândul să urci în metrou sau autobuz, nu mai devreme decât ultimul călător coboară. Ei de ce nu se îmbrâncesc, pe când noi da? Nu au și ei tot două picioare, două mâini și un creier?
Dacă nu ai prins ideea până acum, gândește-te că țările astea nu au avut nicio legătură cu comunismul, așa cum am avut-o noi - cei născuți în jumătatea estică a Europei. Trebuie să recunoști că în urma lui noi am rămas cu niște mentalități greu de însănătoșit, moșteniri care atârnă greu în viitorul nostru. Și pentru că tot veni vorba...
Rusia, Belarus, Armenia, Georgia, Ucraina, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Croația, Slovacia, Ungaria, Polonia sunt țări care au avut de-a face cu comunismul bine de tot, rămășițele lui simțindu-se puternic și acum, mai ales în gândirea oamenilor.
Dacă îți place să vizitezi și să revezi iar și iar țările din prima listă, dacă apreciezi sistemele lor educaționale - cele după care tânjim și noi, dar nu vrem niciodată să încercăm a fi mai buni, dacă ai rude și cunoștințe dragi acolo - și sigur ai - cu care te mândrești și la care îți petreci vacanțele, atunci ar trebui să te mai gândești o dată în plus la semnificațiile consultării numite referendum. Încă mai ai timp să o faci! Dacă nu, întreabă-te măcar de ce țările din prima listă sunt cele care acceptă căsătoria persoanelor de același sex, iar în țările din a doua listă căsătoria este definită exclusiv ca uniunea între bărbat și femeie. Oare suntem noi mai tradiționaliști în ceea ce privește familia? Sunt ei mai limitați intelectual decât noi? Suntem noi mai credincioși sau mai atenți la familiile noastre? Este credința motivul pentru care România tinde să se afle pe o listă în care se regăsesc doar țări peste care perdeaua comunismului a fost trasă atâtea decenii? Sau, poate, credința a fost doar pretextul unei conjuncturi mult prea apropiate de o uniune sovietică? Este biserica aceea care trebuie să ne influențeze mereu deciziile?
Poate că eu nu știu nimic sau poate că văd prea puțin. Poate că nu m-am informat cum trebuie sau poate că tu ești mai inteligent ca mine. Oricum ar fi, știu sigur că niște politicieni corupți și fără de cuvânt nu pot fi de încredere atunci când sunt consultat. Și mai știu că democrația se sfârșește atunci când majoritatea îngrădește drepturile minorității.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu