Știi... Țineam demult să îți spun că... Ai fost... Ai fost cu mine mereu... Ai fost în gândurile mele inocente, acelea care îmi tot spuneau că trebuie să fii... Ai fost în marea albastră care mă înconjoară în adâncul sufletului meu... Ai fost în abisul multicolor atunci când mă îndrăgosteam de tine... Ai fost în parfumul franțuzesc care îmi gâdila simțurile... Ai fost atunci când, mai știi, eram acolo pe cărarea vieții... Ai fost când am intrat în lumea asta reală și fatidică, arătându-mi soarele... Ai fost pe aici, pe acolo, din pură întâmplare, doar ca să nu uit de tine... Ai fost în același pat în care eu dormeam liniștit, jucându-te în părul meu... Ai fost sub clarul lunii, ținându-mă de mână... Ai fost pe străzile pustii și boeme pe care nu mai fusesem din naivitatea mea poetică... Ai fost prin muzele mele înspre cartea ce astfel se va naște... Ai fost în vise, tulburându-mi ironic realitatea din sticlă... Ai fost în visurile mii în care neîncetat mă încred... Ai fost, să știi! Sunt sigur de asta!
Și ca și cum toate aceste certitudini nu ar fi de ajuns, ai fost și atunci când, inevitabil, eram jos, atingând pământul în care mă voi întoarce... Ştii bine, m-ai ridicat, m-am înălțat și te ador pentru asta. Daaa, te ador și te doresc numai așa cum eu știu că ești! Absorbită de seva cuvintelor din cărțile tale, scrierile pe care niciodată nu le-am știut... Rătăcită printre astre, căutându-mă... Dezinteresată și aplecată, dar totuși atentă discret... Tăcută urlând în tăcere de dorul acela ce nu mai vine... Frumoasă nespus de mult, frumoasă de-a dreptul... Pură și înmiresmată... Învăluită în fumul de țigară pe care-l simt în pieptul meu.
De fapt, eu acum, în miez de noapte, te caut pe tine, absorbita, rătăcita, dezinteresata și aplecata, tăcuta, frumoasa, pura și înmiresmata, învăluita. Mă auzi? SPUNE CEVA!!! CU TINE VORBESC! Nu mai spui nimic de-o bună vreme deși eu știu că ești aici, iar eu de ce oare nu te zăresc? Hai, te rog, fii și tu! Nu mă lăsa să cred că doar ai fost!
Dacă lumea astea care tinde către infinit s-ar reduce la punctul lăsat de pasul tău, te-aș găsi numaidecât! Crezi că am obosit? Nu! Am să te găsesc și am să-ți spun cea mai frumoasă poveste de dragoste în care îți promit că vei avea rolul principal, te voi strânge în brațe, te voi săruta și îți voi dezmierda trupul fin, la lumina încă nestinsă a lumânării.
Distanța anulată?
Hm... Unde am ajunge!?
Să gâdili infinitul?
Pură utopie!
Și parcă te văd,
Te simt, te admir,
Te caut, te aștept,
Disper, dar îmi revin.
Ești departe, draga mea,
De tot ce a fost
Și sunt convins
Că nu-i de ajuns
O rază de speranță
Sau o adiere,
O clipă de tăcere
Sub cerul înstelat.
Distanța e aceeași
Iar tu ești acolo
Așteptând să treacă
Timpul, ipocritul
Și-apoi, subtil, iubito,
Să...gâdili infinitul!
("Distanță")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu