LUMEA MAGICĂ

Soarele îmbracă cu lumina lui toată Valea Iubirii, cu toate că afară este toamnă. Nu vrea să îi lase pe iubăreţi să se despartă de vara care tocmai s-a terminat.

-          Hai, nu mai veneai odată?

-          De-abia am scăpat de mama...mă înnebuneşte cu trebăluitul ei!

Ei sunt doi iubăreţi, vajnici locuitori ai Văii Iubirii, printre cei mai de seamă. Dragostea lor era ştiută şi recunoscută de toată lumea. Până şi Verma, Zeiţa Iubirii, a fost impresionată atunci când Ransin şi Ennya au cerut încuviinţare în faţa ei, îngenunchiind în Castelul Iubirii, pentru ca iubirea lor să existe.

-          Iubăreţule Ransin, de ce vrei să fii cu iubăreaţa Ennya? a întrebat atunci Verma.

-          Preafrumoasă Zeiţă a Iubirii, o iubesc nespus, cel mai mult pe acest pământ. Atingerea ei îmi dă mereu fiori. Mai mult decât atât avem planuri măreţe împreună! răspunse Ransin strângând-o tare de mână pe Ennya, care era profund impresionată.

-        Bine, bine! Fie! Nu e nevoie să exagerezi! Prin puterea cu care am fost binecuvântată arunc asupra voastră vraja unei iubiri, nemaiîntâlnite. De astăzi înainte veţi fi iubit şi iubită, iar iubirea voastră va trebui să fie una sinceră. Aveţi grijă, însă! Dacă dragostea cu care v-am fermecat va fi păcălită sau înşelată, va fi uitată sau neglijată, atunci încântarea de care tocmai aţi avut parte astăzi va fi numaidecât înlocuită de blestemul unei magii negre, magie care vă va despărţi pentru totdeauna.

Verma încerca să le reamintească celor doi iubăreţi despre Rawen, Şamanul cel Hain, împăratul Regatului fără de Suflet, un teritoriu învecinat cu Valea Iubirii, unde iubirea  nu exista, iar ura şi duşmănia umplea cu amărăciune inimile celor care stăteau acolo. Rawen urmărea tot ce se întâmpla în Valea Iubirii şi încerca mereu să intervină în dragostea celor care se iubeau. Mâna lui dreaptă era Kalona, Vrăjitoarea cea Rea, care la ordinele lui Rawen înşela şi învenina cu ură pe orice iubăreţ care ajungea să iubească, să se îndrăgostească de orice lucru frumos sau de orice persoană chipeşă. La final, lansa asupra iubăreţilor o magie întunecată care îi lăsa fără iubirea trăită pînă atunci.

-          Am înţeles, Preaiubită Zeiţă! răspunse lămurită frumoasa Ennya.

Părul ei lung, răsucit în inele de când s-a născut, dar acum întins, moale ca mătasea porumbului, cade pe spate precum pletele salciei şi se lasă în jos atingând pământul.

Magia frumoasă a iubirii cu care Zeiţa Iubirii i-a înzestrat pe cei doi iubăreţi le-a pătruns inimile stătute de multă vreme. Zile şi nopţi de vis au urmat pentru cei doi, dimineţi timpurii îi prindeau iubindu-se, atingeri şi mângâieri dezmierdătoare veneau din partea amândurora.

Ransin nu mai trăise până atunci momente atât de intense, iar viaţa devenise cu adevărat frumoasă. Frumoasa Zeiţă a Iubirii îi oferise şansa vieţii lui. Nu era nevoie decât ca el şi cu Ennya să se iubească sincer, să nu uite unul de celălalt şi să nu lase pe nimeni să intervină între ei.

Această iubire ştiută de toată lumea a ajuns şi la urechile Şamanului cel Hain, cel ce urăşte, cel fără de iubire. Invidios pentru dragostea de care aveau parte Ransin şi Ennya a ordonat Kalonei, Vrăjitoarea cea Rea, să se împotrivească amorului celor doi.

Ransin şi Ennya îşi vedeau, însă, liniştiţi de viaţa lor minunată. În vara ce a urmat şi-au unit destinele în faţa Zeiţei Iubirii, căsătorindu-se şi jurându-şi să se iubească până ce moartea îi va despărţi.

Şi pentru că totul era aşa de frumos, într-o însorită zi de primăvară ce a urmat anului căsătoriei, s-a născut micuţa Dora, rodul iubirii lor. Această copilă era ruptă de-a dreptul din trupul lor, era o picătură din apa care le domolea setea, era tot ce şi-au dorit.

Kalona nu stătea degeaba. Chemată de către Rawen, zgripţuroaicei i se ordonă planul ce trebuia urmat.

-          Urâciosule Şaman, s-a născut Dora!

-          Este cea mai mare jignire adusă urii. Iubăreţii ăştia doi se iubesc prea mult. Au întrecut orice măsură! Trebuie să facem în aşa fel încât dragostea lor să pălească, poate chiar să moară!

-          De acord, Preamărite Rawen, dar avem nevoie de o răceală în viaţa lor, de uitare, pentru ca magia noastră neagră să reuşească să le omoare iubirea, se gândea Kalona frecându-şi mâinile satisfăcută.

-          Nu ştiu, te interesează! Foloseşte-te de tot ce ai tu mai rău! Să nu ai nicio ezitare, nicio reţinere! răcni Rawen cu o furie de nedescris.

Micuţa Dora, care le-a transformat viaţa celor doi iubăreţi făcând-o mai frumoasă, prin apariţia ei, i-a făcut pe aceştia mai responsabili. De acum nu mai erau doar ei doi, erau trei suflete care aveau nevoie de o viaţă mai bună. Ennya era mereu preocupată cu îngrijirea Dorei, trebuia să îi pregătească mâncarea, să o spele, să o legăne în braţe.

Vremurile deveniseră din ce în ce mai grele. Valea Iubirii trecea printr-o perioadă de criză, iar viaţa nu mai era aşa de simplă. Banii nu mai ajungeau, iar bărbatul trebuia să muncească şi mai mult decât o făcuse până atunci. Ransin a fost nevoit să îşi caute alt loc de muncă pentru a putea aduce acasă de-ale gurii şi pentru a putea cumpăra tot ceea ce aveau nevoie în casă. Frumoasa Dora trebuia să crească sănătos pentru a putea reuşi în viaţa ce urma să i se deschidă în cale.

La sfârşitul acelei primăveri, într-o zi înnorată, malefica Vrăjitoare Kalona se deghiză într-o superbă femeie şi se înfiinţă la poarta casei celor doi iubăreţi.

-          Bună ziua, spuse pe un ton prietenos, cred că tu eşti Ransin.

-          Bună ziua, chiar eu sunt.

-          Am auzit că ai nevoie de bani...

-          Da, am, dar nu vreau să îi câştig decât prin muncă cinstită! o opri Ransin pe un ton foarte ferm.

-          Nici nu doream să spun altceva. Te pot ajuta să îţi găseşti de muncă, zise Kalona.

-          Unde?

-       Două străzi mai încolo s-a deschis un atelier de fierărie. Au nevoie de un bărbat tânăr, muncitor şi serios. Am vorbit deja pentru tine şi de mâine te aşteaptă. Du-te degrabă pentru că altfel vei rata ocazia!

-          Aşa voi face. Mulţumesc! răspunse Ransin fericit că în sfârşit dorinţa lui i-a fost îndeplinită.

Ziua următoare Ransin a ajuns la noul loc de muncă. Aproape că nu era zi a săptămânii în care meşterul fierar să nu aibă nevoie de el, de multe ori chiar şi duminica. Câştiga mulţi bani şi acest lucru îl încânta pentru că Ennya şi Dora aveau parte de toate bunătăţile şi lucrurile necesare de zi cu zi. Dragostea sa era împărţită acum între iubita lui soţie şi minunata lui fetiţă, dar nu slăbea deloc din tăria pe care o avea atunci când el şi cu Ennya s-au cunoscut.

Ce nu ştia el, însă, era că hoaşca de Kalona era vorbită cu meşterul fierar.

-          Să îl munceşti pe amărâtul ăsta de Ransin până i-or slei puterile! îi spuse ea meşterului.

-          Am înţeles, Nemernicia Ta, se conformă meşterul.

-          Vreau să îl oboseşti aşa de mult încât să nu mai aibă putere să se îngrijească de familie, să nu mai aibă timp de ea, să nu mai aibă nici măcar dorinţă de iubire. De restul mă ocup eu! îi ordonă ea meşterului.

Câţiva ani au trecut atât de grabnic încât Ransin nici nu şi-a dat seama că a slăbit. Era de nerecunoscut. Munca îi ocupa tot timpul. Erau zile, cele mai multe, când venea acasă după-amiaza, chiar seara târziu.

-          Tată, vreau să ne jucăm! îl întâmpina Dora de cum intra pe uşa casei.

Micuţa, care acum avea patru anişori, era în acest moment o prinţesă în miniatură. Moştenea trăsături de la ambii părinţi şi era foarte mândră de frumuseţea ei. Ieşea în evidenţă părul ei moale şi buclat, lung până la şezut, pe care mama ei îl împletea şi îl prindea în codiţe în nenumărate feluri. Ochii ei mari căprui-negri erau ca două pietre de onix şi vorbeau de la sine.

-          Iubita mea..., dădea să spună ceva Ransin.

-          Dacă nu vrei sau dacă nu poţi nu este nicio problemă, tată, continuă Dora cu înţelepciunea unui om mare, lăsând impresia că înţelege oboseala tatălui său.

De multe ori se întâmpla aşa. O iubea pe Dora din tot sufletul, la fel de mult cum o iubea şi pe Ennya, însă dragostea puternică de la început se slăbise în ultimul timp. De fapt, Dora era cea mai mare realizare a vieţii celor doi iubăreţi, era tot ceea ce aveau ei mai de preţ. Ransin se simţea vinovat pentru ce se întâmpla, dar nu îşi dădea seama că Rawen, Kalona şi cu meşterul fierar complotau împotriva lui şi a familiei sale. Ransin ajunsese să se îndoiască până şi de iubirea Ennyei faţă de el, pentru că ea era mereu ocupată cu Dora, obosită datorită trebăluitului prin casă, singură fiind, astfel că o răceală pătrunsese între ei.

Erau însă şi numeroase momente de pasiune, când Ransin şi Dora îşi petreceau mult timp împreună. Se jucau de-a prinţi şi prinţese, se hârjoneau amândoi, se alergau, se iubeau cu adevărat aşa cum se iubesc copiii cu părinţii. Nu de puţine ori, Ennya participa şi ea la jocurile copilăriei Dorei, toţi trei fiind o familie fericită în acele momente de neuitat.

Ransin şi Ennya începeau treptat-treptat să uite unul de celălalt, să nu se mai preocupe de amorul lor, se răciseră. Ceea ce Verma, Zeiţa Iubirii, îi avertizase că se poate întâmpla începea să prindă contur. Dragostea fiecăruia pentru Dora rămăsese, însă, la fel de puternică, numai că nu era îndeajuns. Kalona malefica împreună cu meşterul fierar interveniseră între cei doi iubăreţi şi în familia lor, iar dragostea lor începuse să se stingă.

-          Întunecimea Ta, planul nostru dă roade şi suntem foarte aproape să reuşim, îi spuse Kalona, satisfăcută, lui Rawen.

Palatul plin de Ură în care Rawen, Şamanul cel Hain locuia, era atât de sinistru încât primăvara, vara sau toamna nici nu puteau să apară. În acest palat era o iarnă eternă, iar frigul ei îngheţa până şi cel mai intens şi călduros sentiment de iubire.

Rawen o privi de sus pe nenorocita lui servitoare care îngenunchia în faţa lui şi cu o satisfacţie specifică unei persoane al cărei singur sentiment conducător este ura îi răspunse:

-          Bravo! Ştiam eu că vei izbândi!

-          Ransin şi Ennya nu se mai iubesc ca la început, Preamărite! Trebuie, însă, să trecem degrabă la pasul următor. Nu mai putem aştepta pentru că sentimentul de dragoste este în amândoi şi poate prinde viaţă oricând. Trebuie să acţionăm!

-          Corect! Ţi-am pregătit o poţiune magică. Ia această sticluţă şi pune-l pe meşterul fierar să îi toarne lui Ransin conţinutul ei, într-un pahar cu vin. În momentul în care el o va bea, totul se va termina!

Nenorocirea care urma să se întâmple nu mai putea fi evitată. A doua zi Ransin a băut împreună cu meşterul fierar un pahar de vin care îi va schimba viaţa. Magia neagră care s-a abătut asupra lui i-a luat minţile. Ajuns acasă, cu mintea bolnavă, ameţită de licoarea preparată de către Şamanul cel Hain, îi spuse Ennyei:

-          Draga mea, am stat şi m-am gândit suficient. Trebuie să ne despărţim.

Fără niciun cuvânt, Ennya a acceptat cu greu situaţia şi nu a făcut altceva decât să privească cum iubitul ei soţ, bărbatul pe care l-a iubit cel mai mult, pleacă. Cu o durere în suflet de nedescris, Ransin şi-a sărutat pentru ultima oară frumoasa lui soţie şi şi-a luat rămas bun de la draga lui copilă.

-          Te iubesc mult, Dora, să nu uiţi niciodată! spuse el fiinţei din faţa lui care nu înţelegea de ce dragostea nu poate să învingă pentru totdeauna şi de ce, din cauza unei vrăji nenorocite, familia ei se destramă şi nu va mai fi niciodată la fel. Era prea mică pentru a fi capabilă să înţeleagă ce se întâmplă cu adevărat.

Dragostea, până la urmă, va învinge pentru că iubirea părinţilor va exista şi va dăinui pentru totdeauna.

Soarele îmbracă cu lumina lui toată Valea Iubirii şi aşa va fi mereu. Afară este din nou toamnă...