Educația a fost dintotdeauna baza oricărei viziuni ce a implicat procesul de învățământ. Și pentru că trebuia să fie așa, fără o educație primară a actorilor implicați procesul nu este funcțional la o capacitate ce poate genera produse potrivite pentru ca o societate să fie productivă. Acesta poate fi și un principiu nescris desprins dintr-un raționament elementar, de unde se poate continua printr-un întreg plan de măsuri. Societatea românească nu a fost niciodată o constantă demnă de a fi urmată prin exemple de către alte societăți, având permanent nevoie de modele preluate din alte țări cu experiență. Ceea ce nu a luat niciodată în considerare societatea românească este inadaptabilitatea ei la modelele educaționale împrumutate. Concret, cetățeanul român nu este prea mult educat de la începuturile vieții lui:
- să învețe din proprie inițiativă;
- să citească singur pentru a se informa;
- să muncească conștient de faptul că doar așa întreaga societate va prospera și viața lui odată cu ea;
- să îi respecte pe cei din jurul lui care au, totuși, inițiative educaționale;
- să se facă util societății din proprie inițiativă prin voluntariat;
- să fie un bun exemplu de urmat pentru cei din jur, încurajând astfel educația de valoare;
- să fie solidar cu alți cetățeni români pentru o mai bună productivitate;
- să realizeze posibilitatea dezvoltării personale prin educație.
Prin urmare, ceea ce se potrivește unor sisteme din punct de vedere educațional, nu are rezultate în sistemul nostru. Paradoxal, avem nenumărate exemple ale unor elevi de nivel cel puțin mediu în sistemul nostru care au reușit cu brio, ba chiar excelând, în alte sisteme.
Putem scrie la nesfârșit despre beneficiile unei bune educații, folosind cuvinte desprinse din cărțile unora de specialitate, cu implicații în:
- dezvoltarea economică a țării,
- culturalizarea semenilor noștri,
- stabilitatea socială care poate conduce la încrederea altor societăți în propria noastră societate,
dar nu putem aplica reguli noi ale jocului educației, reguli ce nu sunt filtrate de mentalitățile depășite de vremuri și ce nu sunt general acceptate de către cei care sunt direct implicați: cadrele didactice - creatorii produsului final (elevul).
Concret și punctual, viziunea asupra educației propusă de ministerul educației este supusă unor amenințări de care s-a ținut cont prea puțin sau deloc în timpul scurs din 1990 până în prezent. Dacă aceste amenințări nu sunt îndepărtate definitiv, nu vom avea niciodată o educație potrivită pentru o societate aflată într-o continuă degradare.
1. Școlile de masă
Conform INS, între 1992 și 2012 au dispărut 10000 de unități școlare pentru învățământul primar și gimnazial, din totalul de 14000. Pe o distanță județeană de 40-50 km există 5-6 școli gimnaziale cu personalitate juridică aflate într-un mediu rural. Aici dezbaterea este total diferită de specificul unei școli gimnaziale din mediul urban, aflată într-o locație ce oferă acces ușor la puncte de interes general. Într-o școală gimnazială rurală, ca și într-una situată la periferia unui oraș este cel mai probabil să găsim elevi proveniți din familii mai puțin privilegiate de către societate, destrămate, separate în diverse locații din afara țării, cu locuri de muncă slab plătite sau fără locuri de muncă, cu membri adulți al căror nivel de pregătire este cel mult mediu. Astfel, cadrul familial nu este propice unei dezvoltări corespunzătoare a elevului în sensul unei educații ce îi poate oferi acestuia necesarul reușitei în viață. Părinții proveniți din aceste familii sunt, de multe ori cu un nivel redus de pregătire, (semi)analfabeți, cu probleme de sănătate ce-i țin departe de un loc de muncă, asistați social sau fără loc de muncă. Elevul nu reușește să găsească în acești părinți modele demne de urmat, iar continuitatea unei educații construite în timpul în care el stă la școală este practic inexistentă. De asemenea, printre școlile enumerate anterior există un număr considerabil de elevi care abandonează școala. Unii dintre ei sunt copii de etnie romă ținuți acasă forțat datorită tradițiilor învechite în care sunt crescuți, tradiții ce le impun ca începând cu vârste fragede să nu mai socializeze des pentru a se păstra viitorului soț, iar alții nu vin la școală pentru simplul și revoltătorul fapt că refuză. Aceștia din urmă sunt crescuți în familii monoparentale sau de către unul dintre bunici, în niciunul dintre cazuri autoritatea părintească și puterea de convingere nefiind prezente hotărâtor. Mulți dintre acești copii ajunși la vârsta majoratului sau mai devreme vor crește numărul românilor plecați în străinătate, al asistaților social sau al șomerilor, problemă de a cărei rezolvare nu s-a ocupat nimeni concret până în prezent.
2. Exodul părinților
"Chiar dacă statisticile oficiale nu reușesc încă să surprindă adevărata dimensiune a fenomenului, ele indică o îmbunătățire a recunoașterii fenomenului de către autoritățile locale: astfel, datele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție au înregistrat o creștere semnificativă în ultima perioadă, de la 85.000 în decembrie 2015 la peste 94.896 în decembrie 2017. Datele obținute de Ministerul Educației de la Inspectoratele Școlare Județene au relevat, însă, un număr mult mai mare de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate, 159.038 de copii, iar aceste date nu surprind nici ele întreaga amploare a fenomenului, pentru că nu cuprind și copiii de vârstă antepreșcolară și pe cei neînscriși la școală sau în abandon școlar". Din nou, există o problemă de a cărei rezolvare nu s-a ocupat nimeni concret până în prezent.
3. Elevi "CES", clase suprapopulate, spațiu insuficient, profesori insuficient pregătiți și suprasolicitați
Elevii denumiți astfel datorită Cerințelor Educative Speciale necesare participării lor la procesul instructiv-educativ laolaltă cu ceilalți elevi sunt o altă problemă nerezolvată efectiv până acum. Ei posedă dificultăți majore și grave în învățare pentru că deficiențele mintale ori de atenție pe care le au îi fac să nu țină pasul cu restul. Mai grav este faptul că acești copii au părinți dezinteresați pentru a-i putea diagnostica într-un loc specializat. Pe de altă parte, chiar și dacă acești copii ajung să fie diagnosticați (de multe ori la insistența unității școlare), ei nu beneficiază de o pregătire recuperatorie astfel încât să se reducă decalajul educațional față de colegii lor de clasă. Ei nu reușesc pentru că un singur profesor nu este capabil în 50 de minute să se ocupe în egală măsură de toate situațiile ce apar și pentru că profesorul de sprijin există doar pe hârtie, fără ca școlile să îl poată avea concret în clasă, explicația existând la nivelul lipsei permanente de fonduri pentru plata lor. "Dacă ai deja un elev cu CES în acea clasă, te gândești de zece ori dacă să îl mai iei pe al doilea, iar un treilea nu ar trebui să existe, pentru că se pierde orice eficiență a actului didactic.” (Valentin Biro - director de succes la Școala Gimnazială Nicolae Titulescu din Buzău într-un articol semnat de Sorana Stănescu pe www.documentaria.ro în anul 2016)
Pe lângă acestea, există școli în care elevii ajung acasă la ceas de seară, de multe ori chiar târziu după ora 19 pentru că școlile la care sunt înscriși îi primesc, respectând sau nu criteriile de înscriere. "E cea mai bună școală din cartier" auzim din dorințele părinților care sunt părtași cu școala în momentul în care își impun înscrierea copiilor. Școala este mulțumită, imaginea ei este perpetuată, dar de fapt, realitatea este alta. Părinții acceptă ca elevii să studieze în clase cu câte cel puțin 30 de elevi, în care atmosfera din timpul orelor nu este mereu potrivită pentru studiu, un singur profesor experimentat sau nu nefiind capabil să strunească toate comportamentele bizare ale elevilor. Aceștia povestesc acasă despre stresul pe care sunt nevoiți să-l suporte în timpul orelor, despre jignirile dintre elevi pe care le aud (revoltător, chiar și dintre elevi și profesori), acestea neputând fi controlate de către toți profesorii. Părinții iau foarte rar poziție în astfel de situații, dintr-o teamă perpetuată în timp, din lipsa de decizii autoritare, iar dacă o fac, acțiunea lor este urmată doar de sancționarea unor elevi prin scăderea notelor la purtare, regulamentele școlare neavând prea multe opțiuni în acest sens.
O adevărată reformă a sistemului trebuie să aibă în vedere, primordial, construcțiile propriu-zise de noi clădiri pentru noi unități școlare, de noi spații care să devină alte săli de clasă astfel încât toți elevii din România să ajungă acasă la câteva ore după ora prânzului. Construim orice, dar prea puțin clădim școli, prea puțin le dotăm corespunzător confortului elevului și al profesorului deopotrivă. Nu ai cum să îi ceri plăcere unui elev pentru școală atunci când ajunge seara acasă, la ora 19.00 sau chiar mai târziu și când trebuie ca a doua zi de dimineață să se trezească foarte devreme pentru ca până la ora 12, ora plecării la școală, să-și pregătească ziua următoare de școală. Nu ai cum să ai un profesor dedicat și relaxat de fiecare dată când mâinile îi sunt murdare de cretă permanent și când pauzele lui sunt inexistente pentru că trebuie să se ocupe de toate problemele existenței sale profesionale, altele decât actul în sine al predării: consilierea zilnică a părinților cu probleme și a celor care în mod repetat nu ajung la ședințele cu părinții, efectuarea serviciului pe școală (uneori și de două ori pe săptămână), multiplicarea fișelor de lucru și a testelor (mai ales atunci când existența unui singur copiator învechit și lipsa cernelii din toner cauzate de lipsa banilor prelungește enorm de mult timpul necesar realizării), întocmirea tuturor documentelor existente în opisul unei comisii metodice (neluând în calcul faptul că în școlile mici un profesor este responsabil peste mai multe comisii metodice), pregătirea suplimentară a elevilor pentru examene și concursuri. Nu dorim să discriminăm importanța cadrele didactice care predau toate disciplinele, dar profesorii de limba română și matematică sunt în orice școală cei care au cele mai multe responsabilități, cel mai puțin timp liber, cei mai solicitați, cei cărora li se cer cele mai multe explicații și rapoarte. În general, din exterior se evaluează doar vacanța de vară ca fiind mai generoasă pentru profesori, dar prea puțini realizează din exterior că profesorii nu își termină serviciul odată cu ieșirea pe poarta școlii, ci sunt nevoiți să continue și acasă, inclusiv în weekenduri, în locuri și momente în care familia și prietenii așteaptă prezența lor.
Putem continua dezbaterea acestui capitol analizând și implicarea tuturor profesorilor în viața școlii, pregătirea lor profesională, a seriozității lor, dar pentru acestea este imperios necesar ca un minister al educației să-și rezerve mult timp, foarte mult timp pentru a ne descoperi pe toți.
4. Profesionalismul predării disciplinei
Orice domeniu de activitate are nevoie de profesioniști pentru ca activitatea să aibă rezultate finale utile societății. Domeniul educației are nevoie de oameni pregătiți pentru a profesa, mai mult decât orice alt domeniu ce depinde de educație. Profesorul aflat la catedră, într-o sală de clasă, în fața unui grup de elevi trebuie să fie capabil nu doar să îi instruiască din punct de vedere științific printr-o banală transmitere de informație, ci să poată gestiona toate problemele ce pot apărea.
În primul rând, cadrul didactic trebuie:
- să fie pregătit să capteze atenția elevului;
- să-i distragă atenția de la preocupările ce nu au legătură cu procesul de predare-învățare-evaluare;
- să gestioneze comportamentele de indisciplină de unul singur;
- să aibă o ținută exemplară;
- să prezinte în fața elevilor un posibil model de urmat, o persoană cu o conduită admisă în societate, despre care elevii să povestească acasă părinților și cunoștințelor în cel mai plăcut mod;
- să fie prezent în timpul tuturor orelor, nu doar fizic, dar și afectiv.
Fără dascăli competenți nu există educație, iar viziunea asupra ei nu poate avea efectele scontate.
5. Programe neconforme
Programa școlară stă la baza dobândirii competențelor de către beneficiarul educației - elevul. Fără o precizare clară a competențelor și doar cu documente făcute printr-o rigiditate a limbajului total nefolositoare, rămase doar la nivel teoretic, programa școlară nu va ajuta niciodată în pregătirea școlară a elevului. Ea trebuie să aibă un puternic caracter de adaptabilitate permanentă pentru a putea ține pasul cu cerințele pieței muncii. Conform unui studiu din 2016 prezentat în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, în 2021 o treime dintre competențele și abilitățile care sunt acum importante pe piața muncii își vor pierde din valoare, foarte multe joburi vor dispărea, în alte sectoare va fi mai mult de muncă, iar posturi inexistente vor deveni normalitate. În România, programele școlare sunt în mare măsură aceleași de cel puțin 20 de ani, efectul conservării lor cu sau fără intenție conducând în tot acest timp la o îndepărtare a elevului de procesul de învățare și o blazare explicabilă a unor profesori, mai ales dacă aceștia se apropiau de vârsta pensionării. Modificările făcute asupra programelor școlare în această perioadă nu au adus în mod categoric o altă formă sau un alt fond, ci doar au transferat câteva conținuturi de la o etapă la alta a școlarizării. În același studiu economic amintit anterior se conturează o imagine a viitoarei piețe a muncii în care slujbele care au legătură cu matematica și informatica vor fi la mare căutare, așa că o regândire a acestor discipline în sensul aplicabilității lor este foarte necesară. De asemenea, informatica nu trebuie eliminată din evaluările de la sfârșitul ciclului secundar superior de învățământ (actualul liceu) datorită importanței ei continue pe piața muncii. O programă școlară eficientă trebuie să fie un document școlar aerisit, care să dea posibilitate profesorului să aloce mult timp aplicării noilor noțiuni introduse, să poată fi adaptată pe grupuri eterogene de elevi și pe toate stilurile de învățare, să cuprindă conținuturi cu un mult mai mare grad de aplicabilitate, lipsite de reținerea mecanică a unor formule de calcul prescurtat și să facă abstracție de acele conținuturi care nu pot fi puse în practică.
6. Examinarea unitară vs examinarea diferențiată
Este salutară viziunea ministerului în privința examinării de la sfârșitului ciclului secundar inferior (actualul gimnaziu) și al ciclului secundar superior (actualul liceu). În primul caz, ministerul prevede o examinare standardizată diferențiată pe două filiere: teoretică și tehnic-profesională. Totuși, finalizarea ciclului secundar inferior trebuie să fie posibilă pentru toate categoriile de elevi. Nu este greu de constatat că nivelul de pregătire al elevilor este într-o continuă scădere de la un la altul și că un model de test la matematică (de exemplu) propus între anii 1990 și 2005 nu mai poate fi promovat în aceleași procente ca în urmă cu 20-30 de ani. Sunt foarte mulți elevi, din ce în ce mai mulți, care nu doar că nu cunosc elemente fundamentale pentru viața lor (cum ar fi banala tablă a înmulțirii), dar care nici măcar nu sunt capabili să proceseze mental instrucțiuni simple, să citească cursiv un text scurt, să construiască sau să scrie corect o propoziție simplă, să se exprime liber răspunzând la întrebări succinte. Pentru acești elevi trebuie să se construiască un viitor și trebuie să li se ofere șansa de a promova un tip de examen care să-i conducă mai târziu înspre un loc de muncă potrivit pregătirii lor și nu să fie aruncați pe drumul străinătății sau în grupul asistaților social. Ei trebuie să fie conștienți că programa școlară le poate facilita un minim pachet de cunoștințe generale și că prezența lor la școală nu este doar un simplu act de prezență.
7. Definirea și stabilirea concretă a performanței și a modurilor prin care un profesor o poate atinge
Viziunea ministerului în privința educației amintește și despre performanța profesorului în cadrul procesului instructiv-educativ, precum și despre verificarea obținerii ei, fiind posibile și eventuale măsuri de îmbunătățire. Dar ce este performanța la catedră? Cum se poate obține? Acum, mai mult ca oricând, este momentul ca performanța să primească o definiție corespunzătoare și adaptată cerințelor actuale, la fel ca și o clasificare în funcție de calitatea populației școlare pe care unitatea de învățământ o are la dispoziție, calitate condiționată de poziționarea geografică a instituției și de condițiile economice ale zonei. Nu poți evalua performanța unui profesor de la o școală rurală ce numără aproximativ 300 de elevi în funcție de participările la concursuri și olimpiade, dacă nu îi oferi posibilitatea de a se încadra la alte criterii (de exemplu aducerea unui elev de la nivelul notei 5 la cel al notei 7). În același timp, un profesor de la o școală din centrul unui oraș cu cel puțin 600 de elevi va avea mereu posibilitatea atingerii performanței la nivelul concursurilor și olimpiadelor școlare, mai ales datorită ariei mai mari de selecție și a dezvoltării zonei în care se află instituția.
Alte amenințări reale pe care educația le are din 1990 până în prezent sunt:
8. Părinți depășiți moral și profesional
Societatea românească este într-o continuă degradare morală, iar modelele existente și promovate de către mass-media nu sunt demne de urmat pentru o viață bazată pe cinste și corectitudine. Plafonarea sistemului de învățământ datorate lipsei de acțiune și de decizii noi a celor care l-au condus a făcut ca generațiile care au ieșit de pe băncile școlilor să aducă analfabetismul funcțional la un procent îngrijorător de 42% din populație în anul 2018, plasând România pe un dezonorant loc 1. Elevii care au astfel de părinți ating în general performanțe școlare modeste, slabe sau foarte slabe, fiind predispuși la eșec după terminarea şcolii.
9. Specificitatea familiilor de etnie romă și indiferența părinților față de educația copiilor
Tradiționalismul acestor familii este atât de învechit încât copiii proveniți de aici sunt privați de educația pe care o pot primi la școală. Sunt multe școli neputincioase în fața elevilor romi cărora li se impune din familii să nu vină la școală pentru că părinții au nevoie de ei acasă. Sunt și școli care se confruntă cu părinți neimplicați în viața copiilor, justificarea fiind dezinteresul și neputința. Prea des profesorii diriginți aud părinții spunând "nu am ce să-i fac" sau le consemnează absențele de la ședințele cu părinții. În fața acestor probleme, ministerul nu are momentan soluții. Situația este alarmantă pentru că drumul până la abandonul școlar este foarte scurt.
10. Salarizarea
Ultima amenințare, dar nu cea mai lipsită de importanță este felul în care cadrele didactice din actualul învățământ preuniversitar sunt plătite. Un profesor cu gradul I și cu o vechime de aproape 20 de ani nu va reuși să-și procure materiale didactice, să-și plătească utilitățile lunare, să aibă un grad satisfăcător al calității vieții și să-și ofere timp liber de calitate cu doar 3500 de lei venit net lunar.
sâmbătă, mai 18, 2019
miercuri, aprilie 24, 2019
OUĂ STRICATE ROȘII, GALBENE ȘI ALBASTRE
De Paștele ăsta nu vreau să mai văd ouă roșii! Dar ce zic eu ouă roșii?! De Paștele ăsta nu vreau să mai văd nici măcar ouă galbene! Și pentru că nu le vreau pe-astea, nu vreau să mai văd nici măcar ouă albastre! Nu vreau să mai văd de niciun Paște de acum încolo, probabil, ouă roșii, galbene și albastre! Nu vreau să le mai văd și nu vreau nici măcar să le mai mănânc! Simt cumva că tricolorul țării în care m-am născut și de care ar trebui să fiu mândru este murdărit zilnic de toți prefăcuții ăștia care se numesc "politicieni". Ei au început să ne colinde orașele îmbrăcați în culorile sfinte pe care odinioară le purtam cu drag și încearcă să ne convingă pe noi că ceilalți nu sunt buni, dar ei pot mai mult. Râd și plâng în același timp, cu un gust ciudat de ouă stricate în gură, mama lor de mincinoși!
Am un prieten foarte bun pe care nu-l pot convinge să meargă la vot. Nici nu mă pot supăra pe el la ce opțiuni are. Pot doar să sper că anul ăsta va mânca și el niște ouă tradiționale încondeiate frumos, cu gust, cu muștar și ceapă verde.
De ce or pleca ei prin țară cu colindul eșuat, în loc să stea acasă să-și vopsească propriile lor ouă, să cugete, să nu mai risipească banii de cadouri pentru familiile lărgite și să nu ne mai supună unui stres în plus? Mai trist decât asta este să-i vezi pe toți cei care vin încolonați la manifestele lor, de toate culorile și de o majoritară categorie educațională. Mă simt în plus când îi văd pe toți corigenții și repetenții școlii, deveniți ulterior asistați social și rămași semianalfabeți pe viață, fără șansă de revenire, cum vin orbește precum înviații din mormintele cimitirelor să li se dea doza de creier, ăla pe care nu-l au. Ăștia vor nimeri categoric cabinele de vot, ajutați de cei îmbrăcați în vestele tricolore, vor da cu ștampila de gardul votului și vom asista din nou la un alt episod în care cei care au mărit vor rânji la cei care vor veni după ei să scadă. Asta vezi doar în filmele de groază sau în filmele care le parodiază. De fapt, asta vedem de aproape 30 de ani încoace, o veșnică parodie și o mocirlă căcănie învelită frumos în roșu, galben și albastru.
Şi uite-așa mai încălecăm pe șaua unei iepe aflate în moarte clinică de mult, pe care o călăresc mulți neaveniți, devenită fără voia ei o mârțoagă bună de dus la abator. Dacă ar fi doar o poveste de adormit copiii ar fi bine, ne-am amuza în continuare și ne-am trezi la realitate în zorii următoarei zile. Dar nu e, realitatea ne omoară și o vedem pe toate ecranele, ba chiar și în canale. Stau și mă întreb, bunăoară, cine ne mai poate salva? Cine sau ce? Americanii, cu floricelele lor celebre glazurate cu petrol și făcătoare de bani mulți? Rușii cu gogoșile lor otrăvite cu care îi fac invidioși pe ceilalți? Sau poate coreenii ăia care vor să înghită toate floricelele și toate gogoșile dintr-o singură înghițitură?
Mă chinui să educ noi generații, dar nici eu nu prea mai reușesc. Degeaba ai principii sănătoase moștenite din familie dacă ai în față o turmă de urmași ai celor pe care sistemul i-a modelat să fie limitați. Ei behăie doar pe limba lor, iar eu mă străduiesc să le explic ce înseamnă decența, comportamentul adecvat, matematica vieții. Am din ce în ce mai multe momente în care mă abțin să nu râd cu lacrimi plânse în timp ce mă aflu în fața lor. Mai nou, meseria viitorului este statul în pat pentru ca banii să curgă din tavan peste tine. Da, după aproape 20 de ani strânși în fața lor, am trăit să o aud și pe-asta! Elevul Marin se regăsește peste tot, printre cei mulți cu drepturi egale, printre cei numeroși care cotizează pentru ca părinții și bunicii noștri să-și primească pensia, printre cei care vor face același lucru pentru noi atunci când ne va veni rândul, printre cei care votează atunci când vestele tricolore au nevoie. Dacă privești în puțul gândirii elevului Marin, atunci înțelegi totul. Atunci când el vorbește, râul și ramul se opresc din a mai curge frumos. Dacă vorbește! "Guvernul ăsta are și ei populație"
"Să ploaie"
............
"Pentru abuzurile care le-a făcut procuratura, ..., pentru binele nostru la tuturor cetățenii... Statu paralel împreună cu SRI-ul și DNA-ul a făcut un contract din ăsta."
"Am venit pentru democrație care să fie cu adevărat..."
"Ne-am trezit din păcate cu țara cu mii de calamități cu mii de aluviuni cu multe probleme..."
"Un monument care ne mândrim"
"Domnule președinte a României"
"Pentru că hotărârile se iau în acest for și este important ca în acest for să se ia anumite hotărâri" "Fiecare copil merită un viitor, un viitor mai bun decât cel prezent”
"Cer anticipat scuze pentru greşelile pe care le-am făcut. Vă asigur că nu voi face nicio eroare. A greşi e omeneşte. Poţi să repari greşeli. Dar să nu faci erori…”
"Tu însuși"
............
"România și românii nu mai au nevoie de experiențe", am auzit de curând într-un discurs. Și eu zic la fel, că a trecut printr-o gârlă de experiențe și încă mai poate fi călărită de voi până va muri de tot. Cică "în Europa cu demnitate" poate fi bannerul de pus în rama învingătorului. N-are cum, nici ei nu cred în asta din moment ce vântul îl rupe și atârnă de-a lungul stâlpului de electricitate de pe trotuarele rar circulate. E clar că nici scriitori buni nu se mai găsesc pentru banii lor murdari din moment ce lozincile sunt patetice. Eu scriu mult mai frumos și o fac gratis. Până la urmă, fără supărare, v-ați gândit suficient atunci când v-ați întrebat dacă România merită mai mult?

vineri, aprilie 12, 2019
VALIDEAZĂ CĂLĂTORIA!
Vă îngrămădiți toți buluc de fiecare dată când vine autobuzul sau tramvaiul, să prindeți loc pe scaun, dar nu vă grăbiți mai niciunul să validați cardul de călătorie!
Sunteți îmbrăcați în gucci, armani și hugo, încălțați de la alte "firme", chiar dacă mai tineri sau mai bătrâni și chiar dacă mai bogați sau mai săraci, dar nu găsiți 50 de lei într-o lună ca să vă plătiți un abonament pentru toate liniile! Dacă s-ar putea să vă aducă primăria autobuzul la ușa casei și tot n-ar fi suficient pentru preaminunăția voastră.
Vă repeziți la prima strigare să vă dați șmecheri tot pe "reatebe" față de un cerșetor urcat și el chiar de nevoie alături de noi pentru că el chiar nu-și poate plăti călătoria și-l dor picioarele, dar vă doare mâna aia murdară ca să scoateți din buzunarele alea puturoase prețul pentru faptul că un mijloc de transport în comun vă cară la grătarul cu prietenii.
Așteptați mereu și mereu să vă dea statul corupt și șpăgar ajutoare sociale fără să oferiți nimic în schimb, stând în pat cu ochii în tavan să vă cadă de sus pentru că sinuzita nu vă lasă să munciți. Tot voi milogiți de la statul paralel fel și fel de pomeni pe care le vreți și băgate în buzunar, după care vă plângeți că aveți lefurile și pensiile mici.
Ca o pură și idioată constatare, astăzi am fost singurul pasager care a validat cardul de călătorie dintr-un întreg autobuz ocupat inclusiv în picioare. Neglijând pensionarii care beneficiază de gratuitate, rămân cel puțin trei sferturi din toți pasagerii de care îmi este scârbă. Lehamite că aveți aceleași drepturi ca și mine, inclusiv dreptul de a vota.
N-o mai dați de pereți și nu ne mai mințiți, România NU merită mai mult decât are acum! România este exact unde a adus-o națiunea asta puturoasă și cu mâna întinsă, semianalfabetă și fără sensuri. Evident că nu mă regăsesc, iar asta mă face mai drept, pe mine și pe toți cei care validează călătoria.

duminică, martie 24, 2019
CU CRETĂ ȘI CU ROȘU
"Strigătul meu e o rugăciune către profesorii de matematică, să încerce prin cursurile remediale să completeze lacunele elevilor", a spus ministrul. Cum care ministru? Al educației naționale. Cum care educație națională? Aia care este. Și aia care a facilitat elevilor submediocri să acceadă chiar și la liceele teoretice. Și tot aia care îi aduce pe atât de mulți politicieni acolo unde nu au ce căuta. Pentru că educația este „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele", zicea Platon.
Virtutea este "însușire dominantă a caracterului, care îl face mai bun pe individul uman, din punct de vedere moral, intelectual sau al unui tip specific de activitate; integritate morală; înclinație spre un anumit fel de fapte morale; calitate morală", zice dicționarul explicativ al limbii române. Caracter, calitate morală, adică vorbim de moralitate aici și s-ar putea să vorbim prea mult în contextul actual al țării noastre. Din momentul în care în România s-a legalizat admiterea în licee inclusiv teoretice cu note mult sub nivelul mediu deja s-a clădit construcția unor caractere îndoielnice ale unor indivizi care nu mai vor să muncească pentru a obține o performanță minimă, care nu mai vor să întoarcă respectul dascălilor, care nu-și mai respectă nici măcar proprii părinți, care au început să înțeleagă că se poate și fiind prost, nesimțit sau puturos. Și dacă nu se poate aici, au înțeles ei că încă se mai pot duce la mama, tata, fratele, sora, unchiu' sau mătușa din Italia, Spania, Anglia. Pentru că în România nu sunt prea mulți care să te încurajeze să stai. Caracterul produce calitate morală, iar moralitatea însănătoșește națiunea. Integritatea morală a devenit rară și ea. E suficient să privești scârbit lupta acerbă pentru funcții înalte și corupția care roade ghișeele instituțiilor, holurile spitalelor sau clădirile impozante cu sticlă multă și marmură din belșug și vei înțelege calitatea morală care zace în noi, făcându-i pe toți ceilalți să ne arate cu degetul pe străzile Europei, să ne facă să stăm la cozile lor pentru a trăi și noi viața pe care o merităm.
Domnilor miniștri, știți cine și cum ar trebui să completeze lacunele elevilor? Voi și cu politicile voastre. Voi prin schimbarea voastră și a tot ce nu merge bine în țara asta. De la programe școlare, modalități de examinare până la posibiltatea pregătirii absolventului în funcție de nevoile unei societăți și creșterea calității actului educațional printr-un sistem de intrare în învățământ mult mai selectiv. Este evident pentru toată lumea că rezultatele învățării după 8-12 ani de școală sunt într-o continuă scădere de ani buni, tot cam de când foștii absolvenți au început să dea naștere celor care acum eșuează. Sper să înțelegeți că mulți dintre noi - aceiași care educăm de 20, 30 și mai bine de ani suntem tot ăia care obținem performanțe și mai bune de 5, de 8, de 9 și de 10. Noi suntem la fel, domnilor și doamnelor miniștri, pentru că noi suntem printre puținii angajați care am ales o meserie din pasiune și nu de nevoie, dar ei - cei care ne privesc din băncile claselor, sunt alții mereu, de la un an la altul, încep să ne privească cu dispreț, ca pe niște dușmani ai lor, fac echipă bună cu părinții care ne învinovățesc că nu ne facem treaba. Și știți de ce se întâmplă toate astea, doamnelor și domnilor care cereți rezultate fără să oferiți cadrul unui sistem performant? Pentru că le permiteți, pentru că ei pot, pentru că și voi le-ați arătat că se poate (ajunge acolo sus oricum) și pentru că ne-ați lăsat singuri împotriva unui sistem învechit și a celor care ar trebui să ne fie parteneri educaționali.
Sunt educat tot de către un profesor de matematică, un meseriaș în domeniul lui, un om care și-a respectat meseria și a fost respectat de toată lumea, pe care însă viața l-a răpus demult. Stresul l-a doborât și nu i-a mai dat ocazia să pună umărul la consolidarea unei calități morale a celor care termină treptele învățării. Prin urmare, asta fac și eu, ce m-a învățat el. Așa suntem mulți prin cancelarii, cei mai mulți. Ori am fost educați în spiritul caracterului sănătos ori ne-am ales singuri această cale a îndrumării altor caractere. Și să nu credeți că nu am încercat și încercăm mereu să recuperăm rămânerile în urmă! O facem mereu dincolo de toate planurile remediale și rapoartele privind rezultatele obținute la teze, simulări, examene. O facem, doar că nu mai e suficient!!! Și e atât de trist să vedem că pe dumneavoastră nu vă interesează decât existența lor și a documentelor scrise care dovedesc efectuarea lor. Dar veniți să vedeți cum decurge o oră de matematică, veniți să-i întrebați cât face 12 minus 5 înmulțit cu 2, apoi să vedeți dacă știu că 3 la a treia face 27 și nu 9, iar mai apoi să-i întrebați și câte numere naturale se găsesc în intervalul de numere reale [-2, 3]. După care le puteți cere și să deseneze un romb sau să afle perimetrul unui dreptunghi. Veți fi cel puțin șocați! Să nu credeți că noi nu i-am învățat să facă toate astea sau că în caietele lor nu există materia predată și probleme model exersate! Dar vedeți dumneavoastră, ei nu mai vor să știe și din ce în ce mai mulți nu mai pot să învețe. Da, ați auzit bine, nu mai pot învăța! Pentru că dezvoltarea lor cognitivă și capacitățile lor intelectuale au suferit modificări în ultimul timp, pentru că părinții lor sunt prea mândri să recunoască și pentru că noi suntem mereu găsiți vinovați.
Dumneavoastră și cu colegii dumneavoastră nu v-ați săturat și plictisit să faceți aceleași lucruri an de an, adică să transmiteți aceleași mesaje profesorilor în urma susținerii simulările și examenelor? Noi ne-am plictisit pentru că știm dinainte ce ne veți spune să facem: să remediem prin planuri, să recuperăm materia, să completăm lacunele. Lacunele la matematică? Păi dumneavoastră credeți că eu îl pot învăța pe elevul incapabil să înțeleagă un text scris în limba română sau unul comunicat verbal în aceeași limbă cum se rezolvă matematic o problemă eventual urmând un algoritm sau cunoscând niște formule de calcul? Sau poate credeți că eu îl mai pot recupera pe elevul care nu știe tabla înmulțirii la gimnaziu (nu contează în ce clasă, ci Doamneee cât de mulți sunt!) atâta vreme cât trebuie să mă ocup de toți elevii clasei și de toate conținuturile programei? Sau să-mi spuneți și mie cum completez lacunele unui copil care la geometrie este pur și simplu în urma înțelegerii faptului că patrulaterul are legătură cu numărul 4, că nu are 3 laturi ca triunghiul...? Sau să mă ajutați să rezolv problema elevilor care nu pot de-a dreptul să-și noteze lecția corect după dictare sau de la tablă, nu își înțeleg propriul scris astfel încât ei nu vor reuși niciodată să învețe corespunzător sau să rezolve un exercițiu după un model asemănător făcut în clasă? Sau îmi dați și mie niște profesori de sprijin, profesori asistenți cum am văzut în afară in țările care chiar se implică?
Dacă aberez pe alocuri, vă rog să mă scuzați. Cred că nici rugăciunile către Dumnezeu nu ne-ar ajuta prea mult pentru a ne salva de o degradare al cărei proces e în derulare. Trebuie să punem osul, de sus în jos, de jos în sus, în toate direcțiile, cu oameni care își doresc, fără pansamente temporare, ci cu operații chirurgicale de anvergură. Altfel, nu vom face altceva decât să ne rugăm unii pe alții, politicos sau autoritar, să dregem busuiocul. Până atunci, eu voi continua să prezint celor care mă mai doresc ascultat matematica pe care am învățat-o de la bunii mei profesori. Despre lacune nu promit nimic, nu ține doar de mine, dar mă voi înarma să le completez în continuare. Cu cretă și cu roșu. Atât cât îmi permite timpul rămas după ce consiliez elevii cu diverse probleme în pauze, pe părinții lor, după ce termin de elaborat și corectat testele adaptate specificului claselor, după ce finalizez și pregătirile pentru activități extrașcolare care să-i facă pe elevi să se mai deconecteze și după ce reușesc să ajung să beau și o gură de apă într-o pauză oarecare.
Din dragoste pentru ce fac și cu sinceritate.

marți, martie 19, 2019
DIN DRAGOSTE PENTRU METROREX
România. Țara aia în care totul funcționează cu câteva viteze în urma restului lumii civilizate. "Trenul staționează aproximativ două minute" auzi de vreo trei săptămâni la metrou, unde alegi să mergi tocmai pentru că rămăsese cel mai rapid și mai sigur mijloc de transport din București. A fost odată, nene! Acum te umpli de spume și de toți dracii pe care te chinui din răsputeri să nu-i verși pe gură, mai ales când îți adaugă la microfon bărbatul ăla costumat de la pupitru "trenul a frânat din motive tehnice neprevăzute, ne cerem scuze". Păi du-te în mări și țări cu scuzele tale, să ți le îndeși pe scaunul ăla pe care stai tu confortabil fără stresul că nu ajungi la timp la muncă, teafăr și nevătămat, că mi s-a luat să tot aud că ești profitabil și că poți!!! Mai știu eu pe unii care se laudă că trăim într-o societate guvernată de o economie care duduie de au murit toți anglo-saxonii cu vikingi cu tot de ciudă... Aha, lasă, lasă. Păi mai bagă și tu niște bani în infrastructura asta, luptă-te cu toată lumea și fă pe necuratu-n patru să călătorim și noi civilizat, inclusiv pe magistrala a patra unde și acum ne rupem cucuruzu' pe scaunele ăluia cu patru clase. Fără el, erai un nimeni, bă metroRex penibil ce ești! Așa cum mergi tu înfrânat între stații cu nu știu câte minute de întârziere tot așa merge și țara asta. Adică exact ca racu, știi ce zic. Bă, ne mai mirăm de ce nu dăm înainte... Păi n-o să mai dăm niciodată pentru că nu ne interesează și nu vrem să facem asta. Când îl mai văd și pe câte un nene din ăsta care conduce metroul că iese din cabină în câte o stație, să se uite el pe peron să vadă care-i treaba, adică să mai stau încă un minut în plus pe loc, îmi vine să urlu, băăă! Ce verifici nene atunci când ieși din cabină? Roțile de tren să fie umflate, să aibă presiunea în pneuri sau ce? Să vezi dacă n-a căzut vreo osie sau vreun boghiu la curbe unde șinele trosnesc? Băăă, alooo, voi vă bateți joc de toți călătorii, pe banii noștri! Voi și cu toți ăia care pompează bani în fundu' vostru, pe care îi băgați mai mult în buzunare decât în calitatea vieții.
P.S. Aaa, să nu uit! Tot pe magistrala a patra de metrou, pe monitorul care ar trebui să informeze călătorii despre timpul rămas până la sosirea următorului tren scrie "sistemul se află în probe de funcționare". De ani de zile, băăă, scrie treaba asta!!! Dar cât vă ia, bă fraților, să faceți niște ecrane să meargă cum trebuie? Apoi mai sunt scările rulante... Nu e săptămână în care să nu se oprească vreuna, te-ai prins, din motive tehnice. Și revii peste 2-3 zile pe aceeași scară și nu o poți folosi pentru că metroRex doarme. Pe bune? Chiar atât de săraci sunteți încât să nu fiți în stare să gestionați niște defecțiuni curente și simple? Nu sunteți săraci, bă, doar aveți o mare durere-n partea dorsală, aia aveți!
Acum sunt într-un tramvai și ce crezi? Pute, atât de nespălați suntem!
vineri, decembrie 21, 2018
O DORINȚĂ ÎN 100 DE ANI
Dragă moșule,
În toți anii în care ai venit la mine, mai bine nu veneai! Îți mulțumesc că ai făcut-o, dar mai bine nu! Eu am de toate. Ai mei au grijă să nu îmi lipsească nimic. Și îi am pe ei, iar asta îmi este mai mult decât suficient. De fiecare dată când îi privesc, mă uit la ei ca la cel mai frumos cadou din viața mea. Iar asta se întâmplă de multe ori într-un an. Ce norocos sunt că la mine e Crăciunul mereu! Dar zic că mai bine nu veneai la mine, moșule, și veneai la toți copiii care nu pot merge la școală pentru că mamele lor au nevoie de ei acasă să îngrijească familia, la toți copiii care adorm cu ochii în tavan și cu burțile goale... Iarna asta nu mai vreau să fie despre mine. Vreau să fie despre tine. Și despre tine. Și despre tine...
Și dacă tot exiști, moșule, adu-mi și mie o țară curată, cu drumuri multe și bune, să mă pot plimba și eu cum am văzut în afară, să pot ajunge și eu la cei dragi fără să îngheț în trenurile reci. Și dacă tot ne aduci o țară curată... Apropos, vezi că tot România vreau să se numească! Iar dacă tot faci asta, te rog eu să ne cureți și oamenii din ea! Vreau și eu o țară curată, cu oameni curați, de care să nu fug atunci când o să mă fac mare! Vreau să trăiesc în țara în care m-am născut! Vreau, moșule, să-mi aduci înapoi toți copacii tăiați, toți profesorii și doctorii care au fugit din țara asta, toți tinerii care au plecat să învețe la școli străine...! Îi vreau înapoi pe toți! Mă gândesc cu teamă-n suflet la momentul ăla în care eu voi fi gata să-mi iau viața în propriile mâini. La momentul în care voi termina liceul și va trebui să merg mai departe. Voi pleca și eu după ei? Voi plânge după părinți și ei după mine de la mii de kilometri distanță? Și după ce voi termina facultatea, oare voi găsi ce să fac în țara mea?
Ooof, moșule, e atât de greu! Din ce în ce mai greu! Adu-mi înapoi tot ce ți-am cerut și atunci mă vei face cel mai fericit! Îmi vei face cel mai frumos cadou din viața mea. În anul ăsta centenar, nu te mai aștept cu cadouri, moșule! Te aștept cu dorințe împlinite! Iar dacă tot exiști, fă o minune și dă-mi niște conducători ca ăia din 1800 sau 1900 despre care eu citesc că uneau oameni, îi aduceau laolaltă și că aveau grijă de ei.
E tot ce îmi doresc o dată în o sută de ani!

luni, octombrie 29, 2018
DU-TE-NCOLO CU INCULTURA TA!
Citeam deunăzi câteva comentarii tastate de populație în cadrul unei postări ce ne reamintea cât de justițiari sunt politicienii care ne conduc... Lăsând la o parte asocierea nepotrivită contextului actual, unul dintre românii care se băga în seamă comentând cu foc era certat serios cu limba română, folosind cratima exact unde nu trebuia, scriind mult și fără oprire, așa încât îți trebuia cel puțin o recitire pentru a-l înțelege. Un altul îl apostrofa în comentariul său, trimițându-l să se mai cultive. Prin lectură și prin învățare, că doar nu cu tractorul ce răstoarnă brazda de pământ. Pe ogor poți face treabă și dacă nu ai cratima la tine, articolul hotărât în geantă, punctul și virgula în buzunar. Despre asocierile dintre subiect și predicat nu mai zic nimic pentru că ar fi prea mult pentru un violator al limbii române, unul dintre cei numeroși, din ce în ce mai numeroși. Pe el și pe cei mulți ca el, țara îi vrea proști, da! Iar el nu e suficient de deștept încât să realizeze că țara îl vrea prost. Un al treilea român părtaş la comentariile de dinainte îl trăgea de mânecă pe cel de-al doilea spunându-i că nu contează cât de bine folosești limba română, ci doar mesajul e important, "dă-o-ncolo de limbă română"!
Aici am fost lovit rău de tot! Acolo unde mă doare. Mă doare să știu că nu ești capabil să folosești corect limba română. Natura mea umană, originile mele și apartenența mea mă fac să mă doară că tu ai această problemă. Cel mai probabil ești în situația în care te faci vinovat de următorul fapt: atunci când ai avut ocazia să înțelegi frumoasa limbă română tu ai fost nesimțitor. Te-a durut interesul și ai refuzat să o înveți. Ai ignorat-o, ai batjocorit-o și ai schingiuit-o pentru ca acum să o siluiești permanent ori de câte ori ți se scoală ție același interes. Tu nu realizezi, dar asta te face cel puțin semianalfabet, manevrabil și ușor de convins. De persoane ca tine au nevoie cei care își urmează interesul murdar de a strânge cât mai multe voturi. Pentru că sunteți mulți și buni de pus ștampila. Tot de cei ca tine e nevoie pentru a fi o oaie în plus într-o turmă căreia ciobanul îi arată ciomagul îndrumând-o în stânga sau în dreapta. Ciobanul acesta nu are prea multe clase în plus față de tine, dar are suficiente cât să îți vorbească pe înțelesul tău, să te trombonească convingându-te că el este cel mai bun pentru tine și că el îți vrea binele, așa cum nimeni nu a mai făcut-o și nici nu o va mai face. Astfel de ciobani sunt mulți, au și ei turma lor care se mărește de la un an la altul pentru că ciobanul șef are grijă să îngroașe numărul celor care nu au coloană vertebrală. De ce crezi că educația este subfinanțată de zeci de ani? Pentru ca tu, semianalfabetule, să promovezi examenele vieții fără să înveți, trecând prin școala aia proastă și învechită chiulind și batjocorind profesorii buni sau răi, înjurând și lovind colegii cu înclinație înspre școală, fiind un fel de "jmecher" care dă citate doar din guțe cu salam născute din vijeliile gândirii și rânjindu-ne nouă în față ca semn al reușitelor tale fără efort.
Dacă tu o "dai încolo de limbă română", atunci și eu îmi rezerv dreptul de a nu te lua în seamă la o eventuală numărătoare, de a nu te asculta atunci când mă străduiesc să te înțeleg ce spui. Du-te și tu încolo cu incultura ta cu tot!

joi, octombrie 11, 2018
HOMOSEXUALII, MOAȘTELE ȘI EDUCAȚIA
După ce în weekendul abia trecut foarte mulți oameni s-au îndemnat reciproc să voteze DA pentru ca să nu le fie luați copiii de către homosexuali sau pentru ca aceiași homosexuali să nu se mai sărute pe banca din fața blocului în care stau "la negru cu chirie", urmează un alt weekend important pentru națiune. O "megasesiune de pupatul moaștelor" urmează să se deruleze la Iași. Sunt așteptați peste două sute și ceva de mii de oameni cu credință declarată în Dumnezeu. Probabil că printre ei vor fi câteva zeci de mii de oameni care au bifat și sesiunea anterioară, cea cu homosexualii. Lesbienele nu sunt chiar atât de hulite pentru că ele se sărută mai frumos și pentru că ele pot fi bune mame crescătoare de copii, daaa 😜🤦♂️? La această "megasesiune de pupatul moaștelor" vom auzi cu siguranță declarații acordate "în credință" prin care vom afla și imboldul ce i-a adus pe credincioși la acest pelerinaj: "pentru ca să fie bine la copiii mei", pentru sănătate, pentru bani... Oricum știam asta, dar țin neapărat să o aud an de an pentru că nu poți pupa niște moaște dacă nu ai un motiv întemeiat să o faci. Acele moaște vor dăinui peste zeci de ani, secole, chiar milenii - când dezvoltatorii software vor lansa niște aplicații pentru telefon prin care să le pupi de acasă, din fundul patului. Ele vor aștepta generațiile următoare de creștini pentru "megasesiuni de pupatul moaștelor" fără număr, fără număr.
În alte părți de țară, nu neapărat în biserici, peisajul vremurilor noastre este completat în mod abuziv de oameni care și-au însușit tot ce-i mai prost din această societate bolnavă. Ei au învățat din mass-media pentru că școala nu le mai oferă nimic educativ. Doi elevi cel puțin dubioși au umilit prin violență fizică un alt elev (silitor, adică nu ca ei, viitori repetenți asistați social), asta însemnând lovituri repetate asupra capului. Un al patrulea filma mândru scena petrecută într-o sală de clasă, în timp ce își flutura niște bancnote în fața camerei, gest pe care îl poți vedea deseori în filmările maneliștilor. Oare ce îi vei spune tu copilului tău atunci când el va veni cu această filmare la tine și te va întreba de ce elevii se bat între ei în spațiul în care pe vremuri se educau adevărate caractere, nu jigodii? Te vei gândi probabil că educația se face în această țară "binecuvântată" prin intermediul mass-mediei. Elevii nu mai ascultă de cuvintele profesorilor (mulți dintre ei depășiți de situație, cu mentalități ce trebuiesc urgent schimbate, etern nemulțumiți de disprețul tuturor față de ei, mai mereu pe fugă pentru a își satisface și familiile lor, obosiți să inventeze și improvizeze pentru că statul oferă doar niște manuale ieșite din uz și pline de erate, îngropați în hârtii din ce în ce mai multe gândite de sus și menite să-i îndepărteze de actul predării). Elevii ajung să fie singuri în sălile de clasă în care ar trebui să existe un cadru didactic. Elevii nu respectă nici cele mai simple reglementări pentru că ei oricum știu despre drepturile lor infinit mai importante decât îndatoririle pe care nu acordă un ban. Elevii mint, elevii jignesc, elevii lovesc, elevii fură, elevii absentează tocmai pentru că elevii asta văd în jurul lor, pe ecranele alea full HD cumpărate din banii părinților sau pe telefoanele de multe ori mai scumpe decât ale profesorilor. Elevii își însușesc singuri educația din peisajul infect existent în afara şcolii. Elevii aruncă cu catedra pe fereastra sălii de clasă după care își amenință profesorul că și el va avea aceeași soartă dacă nu închide ochii. Elevii sunt societatea noastră de mâine, de care nicio persoană autorizată din țara asta nu mai este interesată. Elevii învață cum să invalideze dreptatea și cum să reușească fără eforturi. Elevi am fost cu toții, doar că suntem din ce în ce mai puțini cei care am învățat atunci când a trebuit, am ascultat pe cel de la catedră, de care ne vom aminti cu plăcere toată viața, am respectat inclusiv părinții lăsând capul plecat de fiecare dată când preferam o palmă de la ei în locul cuvintelor moralizatoare.
Mergeam pe stradă... Poți merge și tu, e același lucru... Trec pe lângă coșuri de gunoi pe care mâine nu le mai văd sau le văd căzute, vandalizate. Ele nu mai apar la loc sau apar după câteva săptămâni, până la următoarea bătaie de joc a animalelor cu picioare în loc de creier. Pe alte trotuare a dispărut marcajul pistelor de bicicliști de ani de zile, dar aici nu am ce reproșa, probabil că e scumpă vopseaua și prea puțini zugravii 🤦♂️. Mergi mai încolo și mai vezi alte bucăți desprinse din trotuar, alți stâlpișori dispăruți de mult. Aproape că mă deprimă imaginile astea repetate pe lângă care trec zilnic făcându-mă să cred că trăiesc mereu aceeași tristă clipă. La metrou, pe magistrala 4, vezi monitoarele de afișare a informațiilor "în probe" tot de ani de zile, de zici că lucrează echipe întregi de ingineri astronomi pentru a face un afișaj să informeze. Ferească-te toți sfinții de urgențe fiziologice la metrou pentru că puținele toalete pe care le vei găsi te vor face să-ți verși fierea și să te îngălbenești de boala rea odată intrat în ele. Mirosul de urină te urmărește până la ieșirea din metrou, ca la colțul unei străzi traficate de cei mai dubioși consumatori de băuturi spirtoase. Vor veni turiști peste vreo 2 ani, când vom fi o parte a organizării campionatului european de fotbal... La metrou, cu siguranță vor simți din plin "ospitalitatea românească" aromată și îmbietoare.
Am fost plecat în multe locuri, dar în mai puţine decât ai fost tu. Și nu am văzut atâta nepăsare și dezinteres pentru cetățean, pentru oameni, în general. Aici, prea multe excremente peste tot, pe semne că punguțele necesare colectării lor sunt prea scumpe pentru stăpânii frumoaselor patrupede. Am un prieten care chiar face gestul ăsta... Îți dai seama? În țara asta chiar sunt oameni care se apleacă să adune mizeria lăsată în urmă de câinele lui, de parcă asta ar fi ceva minunat în orice altă țară pe care o admirăm! Vezi? Asta e problema românului: de ce să strângă după el dacă e mai simplu să lase așa, de ce să se spele pe mâini atâta timp cât apa e udă 😉, de ce să gândească pentru el dacă turma a decis deja pentru el, de ce să aibă bun simț dacă a fi nesimțit este mai puțin complicat, de ce să aprecieze dacă îi e mai la îndemână să dea cu bâta-n baltă, de ce să aștepte culoarea verde a semaforului dacă el are o mașină scumpă pe care tu nu ți-o vei permite niciodată, de ce să meargă pe marginea trotuarului dacă îl poate folosi tot doar pentru el, de ce să aștepte civilizat să îi vină rândul atâta vreme cât "băgatul în față" îi este prezent în sânge moștenit din cele mai vechi timpuri, de ce să iubească dacă e mai ușor să-și mintă sufletul? Încearcă să îi explici toate astea copilului tău, după care mai stăm de vorbă.
(Aud că unul din cinci români nu a citit în viața lui o carte. Unul sau doi din ceilalți patru au rămas în lumea cărților citite și mă gândesc că unul sau doi sunt mai sănătoși decât restul.)

joi, octombrie 04, 2018
ÎNCĂ MAI AI TIMP SĂ TE CONSULȚI!
Germania, Franța, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia, Irlanda, Islanda, Malta, Austria. Ce îți spun ție aceste țări? Le apreciezi, nu-i așa? Îți place să-ți planifici vacanțe în ele și să te mai și lauzi în social-media cu frumoasele peisaje descoperite de tine acolo? E tare plăcut să le treci granițele iar și iar, corect? Mulți dintre prietenii tăi, rude de-ale tale locuiesc acolo, o duc bine (cel puțin mai bine decât aici), muncesc și câștigă pe banii lor (cel puțin mai mulți decât banii tăi de aici), iar tu abia aștepți momentul să îi vizitezi. Pun pariu că ai momente în care ți-ai dori să îți trăiești bătrânețile tot acolo...
Am văzut și eu Olanda, m-am plimbat pe străzile ei, am luat pulsul unor olandezi, dintre aceia care nu ne-au dorit în spațiul Schengen spunând despre noi că suntem așa și pe dincolo. M-au lăsat cu gura căscată prin politețea lor, de la cei mai mici până la cei mai bătrâni. Nici măcar nu au fost egoiști să-mi vorbească în limba lor greoaie! Dezinvolți, au făcut-o în engleză. Mă aflam pe un peron și i-am cerut unei olandeze detalii despre o călătorie. Nu mă descurcam cu numele ciudate pe care localitățile lor boeme le poartă. Olandeza anonimă de pe peron nu a știut să mă lămurească în privința direcției în care doream să merg și și-a văzut cuminte de drum. Am crezut că mă voi rătăci, dar s-a întors la mine după un minut sau două, cu telefonul în mână să-mi explice cum și ce să fac. Cu zâmbetul pe buze a făcut asta deși eu eram un nimeni acolo în țara lor curată și dichisită. Nu văzusem multă lume politicoasă până atunci. Mă plimbam pe străzile olandezilor și nu îmi venea să cred cât de frumos stăteau căzute frunzele pe jos. Aveam impresia că sunt așezate cu mâna, una câte una. Nu tu o hârtie, nu tu mucuri de țigară peste tot. Și uite-așa începeam să înțeleg de ce primul lor ministru nu ne-a dorit în spațiul Schengen.
În Marea Britanie am zăbovit mai mult. Acolo mi-am educat răbdarea, am aprofundat-o. Am învățat și mai bine să îmi aștept rândul, să îl las pe celălalt să termine ce are de spus și făcut. Acolo mai toată lumea îți mulțumește și îți cere scuze atunci când trebuie, mereu și uneori al naiba de mult. Lucrurile astea te fac să simți că și tu contezi. Tot în acea parte a lumii am văzut ce înseamnă să aștepți cu adevărat rândul să urci în metrou sau autobuz, nu mai devreme decât ultimul călător coboară. Ei de ce nu se îmbrâncesc, pe când noi da? Nu au și ei tot două picioare, două mâini și un creier?
Dacă nu ai prins ideea până acum, gândește-te că țările astea nu au avut nicio legătură cu comunismul, așa cum am avut-o noi - cei născuți în jumătatea estică a Europei. Trebuie să recunoști că în urma lui noi am rămas cu niște mentalități greu de însănătoșit, moșteniri care atârnă greu în viitorul nostru. Și pentru că tot veni vorba...
Rusia, Belarus, Armenia, Georgia, Ucraina, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Croația, Slovacia, Ungaria, Polonia sunt țări care au avut de-a face cu comunismul bine de tot, rămășițele lui simțindu-se puternic și acum, mai ales în gândirea oamenilor.
Dacă îți place să vizitezi și să revezi iar și iar țările din prima listă, dacă apreciezi sistemele lor educaționale - cele după care tânjim și noi, dar nu vrem niciodată să încercăm a fi mai buni, dacă ai rude și cunoștințe dragi acolo - și sigur ai - cu care te mândrești și la care îți petreci vacanțele, atunci ar trebui să te mai gândești o dată în plus la semnificațiile consultării numite referendum. Încă mai ai timp să o faci! Dacă nu, întreabă-te măcar de ce țările din prima listă sunt cele care acceptă căsătoria persoanelor de același sex, iar în țările din a doua listă căsătoria este definită exclusiv ca uniunea între bărbat și femeie. Oare suntem noi mai tradiționaliști în ceea ce privește familia? Sunt ei mai limitați intelectual decât noi? Suntem noi mai credincioși sau mai atenți la familiile noastre? Este credința motivul pentru care România tinde să se afle pe o listă în care se regăsesc doar țări peste care perdeaua comunismului a fost trasă atâtea decenii? Sau, poate, credința a fost doar pretextul unei conjuncturi mult prea apropiate de o uniune sovietică? Este biserica aceea care trebuie să ne influențeze mereu deciziile?
Poate că eu nu știu nimic sau poate că văd prea puțin. Poate că nu m-am informat cum trebuie sau poate că tu ești mai inteligent ca mine. Oricum ar fi, știu sigur că niște politicieni corupți și fără de cuvânt nu pot fi de încredere atunci când sunt consultat. Și mai știu că democrația se sfârșește atunci când majoritatea îngrădește drepturile minorității.

luni, octombrie 01, 2018
DE LA ARISTOTEL LA REFERENDUM
"Vor veni să ne ia copiii!" Asta am auzit eu pe un post TV din gura unui preot al cărui nume nici măcar nu m-am chinuit să îl rețin. Nu merită. Adică mă gândesc că era preot pentru că avea semnalmentele necesare: barbă încărunțită, sutană. După cum sună aceste cuvinte ai putea crede că vine o altă apocalipsă, mai ales că biserica preoților din zilele noastre știe ea mai bine. Dar nu, liniștește-te, nu vine apocalipsa! Vin ăia răii să îți ia copiii! Iar "dacă nu vii la vot, doi bărbați vor putea adopta copilul tău", scria maaare pe un panou publicitar de pe o clădire din centrul Timișoarei! După ce tu sau soția ta veți naște, copiii îți vor fi luați, iar tu îi vei ceda de bunăvoie. Probabil că vor mai rămâne niște copii și pentru pasionații de pedofilie, dar asta contează mai puțin 🤦♂️🤪. Marea mobilizare a națiunii române trebuie să fie stoparea oamenilor răi de același sex cu partenerul din drumul lor spre a ne lua copiii. Parcă și văd dialogul dintre bărbatul cu orientare homosexuală și părintele copilului, în pragul ușii:
- Bună ziua!
- Bună ziua! Gata, ați ajuns?
- Sigur că da! Este gata copilul?
- Care dintre ei?
- Nou născutul. Pe el îl vrem.
- Aaa, sigur că da!
Glumesc, evident, dar o fac într-un fel serios, imaginându-mi un posibil scenariu desprins din alte scenarii redate în spațiul public de către persoane care se vor avizate să facă asta. Să fim realiști! Nu propagandiști! Nu idioți sau farisei! Nu îndoctrinați cu minciuni învechite născute din ideile altora! Nu creduli ai unor lozinci lipsite de susținere rațională formulate astfel încât să sfideze raționalul! Fiți raționali la nivelul elementar, fiți raționali cu propria gândire! Nu mai distribuiți în spațiul public orice mizerie doar pentru că mai mulți au făcut asta, crezând în ea!
O altă față bisericească ne întreabă dacă vrem o lume creștină sau una păgână... La unul ca mine nu merge întrebarea asta pentru că din punctul meu de vedere lumea nu devine păgână doar pentru că homosexualii vor avea dreptul să-și legalizeze legăturile. Să fie la ei! Nu devenim nici mai deștepți, nici mai proști cu ocazia asta. Nici mai bogați, dar nici mai săraci. Nici mai creștini, nici păgâni. Dar până să devenim ori într-un fel ori în celălalt, întreb: de mii de ani încoace, de când se întâmplă atâtea atrocități dovedite de istoria războaielor, nu am devenit mai păgâni? De zeci de secole încoace, de când s-a constatat existența sau nu a genei umane, cea care face ca o persoană să fie atrasă de o alta de același sex, am fost tot creștini ori păgâni sau cum am fost? De zeci de ani în România, cât de creștini sau cât de păgâni suntem având în vedere că românii au construit aproape 2000 de biserici și cam 387 de școli, pe când spitale probabil cât degetele unei mâini? Asta le dă meritul unora să se numească mai creștini sau sunt mai păgâni? Citesc undeva că "din 21.000 de şcoli, doar 386 sunt noi. Banii i-a dat Europa, nu românii."
Nu sunt un susținător al acestei situații, stări de fapt, al acestui curent, spuneți-i cum doriți, nicidecum un admirator. Ba chiar am avut ani din viața mea în care am considerat homosexualitatea un subiect interzis mie, în primul rând. Îmi provoca repulsie, aveam în cap tot felul de imagini care mai de care mai dubioase atunci când venea vorba despre iubirea dintre doi bărbați sau două femei. Dar am trecut peste, am acceptat că alegerile noastre - inclusiv cele de natură sexuală și de conviețuire - sunt doar ale noastre și nu e cazul de dezbatere. Ușor, ușor am înțeles. Eu zic că am evoluat, așa cum ar trebui să facem toți. Lumea din jurul nostru a evoluat. Europa evoluează. Statele lumii evoluează. Noi rămânem, însă, ascultători umili ai bisericii. De ce am eu nevoie să mă ajute biserica să înțeleg ce se întâmplă la referendum? De ce trebuie să trimită biserica profesorii de religie și preoții prin școli să le spună copiilor despre asta? De ce nu facem un referendum în care să fim întrebați "sunteți de acord ca educația să primească în România cele mai mari fonduri la buget dintre toate ministerele existente?" Să mă întrebe clar și răspicat, să înțeleagă și credulii teleghidați, nu ambiguu și cu rost de interpretare. Pentru că o țară ce nu susține educația prin toți porii ei și din toate buzunarele, este o țară slabă, manipulantă și sortită decăderii.
Această temă falsă poate fi condusă și pe marginea sexului feminin. Nu am auzit pe niciunul dintre cei care trâmbițează că "vom rămâne fără copii" vorbind despre posibilitatea în care o familie formată din două femei ar "veni să ne ia copiii"! Nu mai vorbește nimeni în zilele astea despre a construi, măcar o dată la 10-20 planuri ce zac pe hârtiile birocratice și murdare, sau despre faptul că suntem pe primul loc în Europa, ca nație, la capitolul violență domestică, adică exact la acel capitol inspirat din mediul susținut prin acest referendum!
La final două temeri personale, confirmate de alții mai inteligenți ca mine:
1. „Creștinismul este o afacere în mâinile acestor creștini profesioniști" (comediant american)
2. Majoritatea formată din cei care admit să nu participe la această consultare națională "democratică" sau să participe, dar totuși să voteze "nu" este privită de către reprezentanții majorității care a inițiat totul ca o mulțime anti-familie, împotriva lui Dumnezeu, susținători ai homosexualității etc. De fapt, este vorba de una și aceeași majoritate, aceea care este condusă din umbră de idei fundamentaliste și care vor să ne cuprindă gândurile încercând să ne spună că cei puțini fac rău celor mulți.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)