Soarele îmbracă cu lumina lui toată Valea Iubirii, cu toate că afară este
toamnă. Nu vrea să îi lase pe iubăreţi să se despartă de vara care tocmai s-a
terminat.
-
Hai, nu mai veneai
odată?
-
De-abia am scăpat
de mama...mă înnebuneşte cu trebăluitul ei!
Ei sunt doi iubăreţi, vajnici locuitori ai Văii Iubirii,
printre cei mai de seamă. Dragostea lor era ştiută şi recunoscută de toată
lumea. Până şi Verma, Zeiţa Iubirii, a fost impresionată atunci când Ransin şi Ennya
au cerut încuviinţare în faţa ei, îngenunchiind în Castelul Iubirii, pentru ca
iubirea lor să existe.
-
Iubăreţule Ransin,
de ce vrei să fii cu iubăreaţa Ennya? a întrebat atunci Verma.
-
Preafrumoasă Zeiţă
a Iubirii, o iubesc nespus, cel mai mult pe acest pământ. Atingerea ei îmi dă mereu fiori. Mai mult decât atât avem planuri măreţe împreună! răspunse Ransin strângând-o tare de mână pe Ennya, care era profund impresionată.
- Bine, bine! Fie!
Nu e nevoie să exagerezi! Prin puterea cu care am fost binecuvântată arunc
asupra voastră vraja unei iubiri, nemaiîntâlnite. De astăzi înainte veţi fi iubit şi iubită, iar
iubirea voastră va trebui să fie una sinceră. Aveţi grijă, însă! Dacă dragostea cu care v-am fermecat va fi păcălită sau înşelată, va fi uitată sau neglijată, atunci încântarea de care tocmai aţi avut parte astăzi va fi numaidecât înlocuită de blestemul unei magii negre,
magie care vă va despărţi pentru totdeauna.
Verma încerca să
le reamintească celor doi iubăreţi despre Rawen, Şamanul cel Hain, împăratul Regatului
fără de Suflet, un teritoriu învecinat cu Valea
Iubirii, unde iubirea nu exista, iar ura
şi duşmănia umplea cu amărăciune inimile celor care stăteau acolo. Rawen
urmărea tot ce se întâmpla în Valea Iubirii şi
încerca mereu să
intervină în dragostea celor care se iubeau. Mâna lui dreaptă era
Kalona, Vrăjitoarea cea Rea, care la ordinele lui Rawen înşela şi învenina cu ură pe
orice iubăreţ care ajungea să iubească, să se îndrăgostească de
orice lucru frumos sau de orice persoană chipeşă. La final, lansa asupra
iubăreţilor o magie întunecată care îi lăsa fără
iubirea trăită pînă atunci.
-
Am înţeles, Preaiubită
Zeiţă! răspunse lămurită frumoasa Ennya.
Părul ei lung, răsucit în inele de când s-a născut, dar
acum întins, moale ca mătasea porumbului, cade pe spate precum
pletele salciei şi se lasă în jos atingând pământul.
Magia frumoasă a iubirii cu care Zeiţa
Iubirii i-a înzestrat pe cei doi iubăreţi le-a pătruns inimile stătute
de multă vreme. Zile şi nopţi de vis au urmat pentru cei doi, dimineţi timpurii
îi prindeau
iubindu-se, atingeri şi mângâieri
dezmierdătoare veneau din partea amândurora.
Ransin nu mai trăise până atunci momente
atât de intense, iar viaţa devenise cu adevărat frumoasă.
Frumoasa Zeiţă a Iubirii îi oferise şansa
vieţii lui. Nu era nevoie decât ca el şi cu
Ennya să se iubească sincer, să nu uite unul de celălalt şi să nu lase pe
nimeni să intervină între ei.
Această iubire ştiută de toată lumea a
ajuns şi la urechile Şamanului cel Hain, cel ce urăşte, cel fără de iubire.
Invidios pentru dragostea de care aveau parte Ransin şi Ennya a ordonat
Kalonei, Vrăjitoarea cea Rea, să se împotrivească
amorului celor doi.
Ransin şi Ennya îşi vedeau, însă, liniştiţi de
viaţa lor minunată. În vara ce a urmat şi-au unit destinele în faţa Zeiţei
Iubirii, căsătorindu-se şi jurându-şi să se
iubească până ce moartea îi va despărţi.
Şi pentru că totul era aşa de frumos, într-o însorită zi
de primăvară ce a urmat anului căsătoriei, s-a născut micuţa Dora, rodul
iubirii lor. Această copilă era ruptă de-a dreptul din trupul lor, era o
picătură din apa care le domolea setea, era tot ce şi-au dorit.
Kalona nu stătea degeaba. Chemată de
către Rawen, zgripţuroaicei i se ordonă planul ce trebuia urmat.
-
Urâciosule Şaman,
s-a născut Dora!
-
Este cea mai mare
jignire adusă urii. Iubăreţii ăştia doi se iubesc prea mult. Au întrecut orice măsură! Trebuie să facem în aşa fel încât dragostea lor să pălească, poate
chiar să moară!
-
De acord,
Preamărite Rawen, dar avem nevoie de o răceală în viaţa lor, de
uitare, pentru ca magia noastră neagră să reuşească să le omoare iubirea, se gândea Kalona frecându-şi mâinile satisfăcută.
-
Nu ştiu, te
interesează! Foloseşte-te de tot ce ai tu mai rău! Să nu ai nicio ezitare,
nicio reţinere! răcni Rawen cu o furie de nedescris.
Micuţa Dora, care
le-a transformat viaţa celor doi iubăreţi făcând-o mai frumoasă,
prin apariţia ei, i-a făcut pe aceştia mai responsabili. De acum nu mai erau
doar ei doi, erau trei suflete care aveau nevoie de o viaţă mai bună. Ennya era
mereu preocupată cu îngrijirea Dorei, trebuia să îi pregătească mâncarea, să o
spele, să o legăne în braţe.
Vremurile
deveniseră din ce în ce mai grele. Valea Iubirii trecea printr-o perioadă de
criză, iar viaţa nu mai era aşa de simplă. Banii nu mai ajungeau, iar bărbatul
trebuia să muncească şi mai mult decât o făcuse până atunci. Ransin
a fost nevoit să îşi caute alt loc de muncă pentru a putea aduce acasă
de-ale gurii şi pentru a putea cumpăra tot ceea ce aveau nevoie în casă. Frumoasa
Dora trebuia să crească sănătos pentru a putea reuşi în viaţa ce urma să
i se deschidă în cale.
La sfârşitul
acelei primăveri, într-o zi înnorată, malefica
Vrăjitoare Kalona se deghiză într-o superbă
femeie şi se înfiinţă la poarta casei celor doi iubăreţi.
-
Bună ziua, spuse
pe un ton prietenos, cred că tu eşti Ransin.
-
Bună ziua, chiar
eu sunt.
-
Am auzit că ai
nevoie de bani...
-
Da, am, dar nu
vreau să îi câştig decât prin muncă cinstită! o opri Ransin pe un ton foarte ferm.
-
Nici nu doream să
spun altceva. Te pot ajuta să îţi găseşti de muncă, zise Kalona.
-
Unde?
- Două străzi mai încolo s-a deschis un atelier de fierărie. Au nevoie de un bărbat tânăr, muncitor şi serios. Am vorbit deja pentru tine şi de mâine te
aşteaptă. Du-te degrabă pentru că altfel vei rata ocazia!
-
Aşa voi face.
Mulţumesc! răspunse Ransin fericit că în sfârşit dorinţa lui i-a fost îndeplinită.
Ziua următoare
Ransin a ajuns la noul loc de muncă. Aproape că nu era zi a săptămânii în care meşterul
fierar să nu aibă nevoie de el, de multe ori chiar şi duminica. Câştiga mulţi bani
şi acest lucru îl încânta pentru că
Ennya şi Dora aveau parte de toate bunătăţile şi lucrurile necesare de zi cu
zi. Dragostea sa era împărţită acum între iubita lui
soţie şi minunata lui fetiţă, dar nu slăbea deloc din tăria pe care o avea
atunci când el şi cu Ennya s-au cunoscut.
Ce nu ştia el, însă, era că hoaşca
de Kalona era vorbită cu meşterul fierar.
-
Să îl munceşti pe amărâtul ăsta de Ransin până i-or slei puterile! îi spuse ea meşterului.
-
Am înţeles,
Nemernicia Ta, se conformă meşterul.
-
Vreau să îl oboseşti aşa de mult încât să nu mai aibă
putere să se îngrijească de familie, să nu mai aibă
timp de ea, să nu mai aibă nici măcar dorinţă de iubire. De restul mă ocup eu!
îi ordonă ea meşterului.
Câţiva ani au
trecut atât de grabnic încât Ransin nici nu
şi-a dat seama că a slăbit. Era de nerecunoscut. Munca îi ocupa tot
timpul. Erau zile, cele mai multe, când venea acasă
după-amiaza, chiar seara târziu.
-
Tată, vreau să ne
jucăm! îl întâmpina Dora de cum intra pe uşa casei.
Micuţa, care acum avea patru anişori,
era în acest moment o prinţesă în miniatură.
Moştenea trăsături de la ambii părinţi şi era foarte mândră de frumuseţea
ei. Ieşea în evidenţă părul ei moale şi buclat, lung până la şezut, pe
care mama ei îl împletea şi îl prindea în codiţe în nenumărate
feluri. Ochii ei mari căprui-negri erau ca două pietre de onix şi vorbeau de la
sine.
-
Iubita mea...,
dădea să spună ceva Ransin.
-
Dacă nu vrei sau
dacă nu poţi nu este nicio problemă, tată, continuă Dora cu înţelepciunea unui
om mare, lăsând impresia că înţelege oboseala tatălui său.
De multe ori se
întâmpla aşa. O iubea pe Dora din tot sufletul, la fel de mult cum o iubea şi
pe Ennya, însă dragostea puternică de la început se slăbise în ultimul timp. De
fapt, Dora era cea mai mare realizare a vieţii celor doi iubăreţi, era tot ceea
ce aveau ei mai de preţ. Ransin se simţea vinovat pentru ce se întâmpla, dar nu îşi dădea seama că
Rawen, Kalona şi cu meşterul fierar complotau împotriva lui şi a
familiei sale. Ransin ajunsese să se îndoiască până şi de iubirea
Ennyei faţă de el, pentru că ea era mereu ocupată cu Dora, obosită datorită
trebăluitului prin casă, singură fiind, astfel că o răceală pătrunsese între ei.
Erau însă şi
numeroase momente de pasiune, când Ransin şi Dora îşi petreceau mult
timp împreună. Se jucau de-a prinţi şi prinţese, se hârjoneau amândoi, se alergau,
se iubeau cu adevărat aşa cum se iubesc copiii cu părinţii. Nu de puţine ori,
Ennya participa şi ea la jocurile copilăriei Dorei, toţi trei fiind o familie
fericită în acele momente de neuitat.
Ransin şi Ennya începeau
treptat-treptat să uite unul de celălalt, să nu se mai preocupe de amorul lor, se răciseră.
Ceea ce Verma, Zeiţa Iubirii, îi avertizase că se
poate întâmpla începea să
prindă contur. Dragostea fiecăruia pentru Dora rămăsese, însă, la fel de
puternică, numai că nu era îndeajuns. Kalona
malefica împreună cu meşterul fierar interveniseră între cei doi
iubăreţi şi în familia lor, iar dragostea lor începuse să se stingă.
-
Întunecimea Ta,
planul nostru dă roade şi suntem foarte aproape să reuşim, îi spuse Kalona, satisfăcută, lui Rawen.
Palatul plin de
Ură în care Rawen, Şamanul cel Hain locuia, era atât de sinistru încât primăvara, vara
sau toamna nici nu puteau să apară. În acest palat era
o iarnă eternă, iar frigul ei îngheţa până şi cel mai
intens şi călduros sentiment de iubire.
Rawen o privi de
sus pe nenorocita lui servitoare care îngenunchia în faţa lui şi cu o satisfacţie
specifică unei persoane al cărei singur sentiment conducător este ura îi răspunse:
-
Bravo! Ştiam eu că
vei izbândi!
-
Ransin şi Ennya nu
se mai iubesc ca la început, Preamărite! Trebuie, însă, să trecem degrabă la pasul următor. Nu mai putem aştepta pentru că
sentimentul de dragoste este în amândoi şi poate
prinde viaţă oricând. Trebuie să acţionăm!
-
Corect! Ţi-am
pregătit o poţiune magică. Ia această sticluţă şi pune-l pe meşterul fierar să îi toarne lui Ransin conţinutul ei, într-un pahar cu
vin. În momentul în care el o va bea, totul se va termina!
Nenorocirea care
urma să se întâmple nu mai putea
fi evitată. A doua zi Ransin a băut împreună cu
meşterul fierar un pahar de vin care îi va schimba
viaţa. Magia neagră care s-a abătut asupra lui i-a luat minţile. Ajuns acasă,
cu mintea bolnavă, ameţită de licoarea preparată de către Şamanul cel Hain, îi spuse Ennyei:
-
Draga mea, am stat
şi m-am gândit suficient. Trebuie să ne
despărţim.
Fără niciun cuvânt, Ennya a
acceptat cu greu situaţia şi nu a făcut altceva decât să privească cum
iubitul ei soţ, bărbatul pe care l-a iubit cel mai mult, pleacă. Cu o durere în suflet de
nedescris, Ransin şi-a sărutat pentru ultima oară frumoasa lui soţie şi şi-a
luat rămas bun de la draga lui copilă.
-
Te iubesc mult,
Dora, să nu uiţi niciodată! spuse el fiinţei din faţa lui care nu înţelegea de
ce dragostea nu poate să învingă pentru totdeauna şi de
ce, din cauza unei vrăji nenorocite, familia ei se destramă şi nu va mai fi
niciodată la fel. Era prea mică pentru a fi capabilă să înţeleagă ce se întâmplă cu adevărat.
Dragostea, până la
urmă, va învinge pentru că iubirea părinţilor va exista şi va
dăinui pentru totdeauna.
Soarele îmbracă cu
lumina lui toată Valea Iubirii şi aşa va fi mereu. Afară este din nou toamnă...
