ORADEA, O PIATRĂ NEȘLEFUITĂ

Veghează semeț deasupra ei, cu aripile larg deschise, într-un mod protectiv, pentru a arăta lumii că aici se află cetatea nemuritoare. Începând cu 1714, vulturul negru transmitea un mesaj de prestigiu, stabilitate și putere economică.

Aici și acum, față de București, totul se întâmplă lent, precum legenda ardelenească, ca și cum bihorenii trăiesc în altă epocă. Am intrat să iau niște țigări și am așteptat 10 minute doar pentru că fătuca ardeleancă și cu clientul din față abia au completat o factură fiscală înainte să înceapă să aranjeze o vitrină stricată tot de ea. În cel mai pur stil oltenesc importat și în capitală i-am spus că nu-i normal să stau atâta timp cu o sticlă de 5 litri de apă în mână, dar mi-a replicat calm că nu poate lăsa vitrina nearanjată. Cu acest calm nu mă obișnuiesc acum. Până și tramvaiul vine mult mai rar. 

În prima zi m-am simțit străin aici, în propria țară, din cauza fundalului sonor din jurul meu. Limba maghiară rostită excesiv de mult, scrisă peste tot. În alt magazin am simțit puternic că nu sunt binevenit în țara mea deoarece vânzătoarea a fost atât de rece și de nepoliticoasă încât să înțeleg că românul n-are ce căuta aici. De ce sunt ei atât de întorși împotriva noastră? De ce trebuie să fim tot noi atât de înțelegători?

Orașul este curat, vibe-ul este același ca aproape oriunde de la Sibiu în sus, lăsându-ți impresia de altă țară într-o țară. Însă nu până la capăt, pentru că și aici se claxonează în spatele tău, chiar și aici poți nimeri o mâncare gătită prost din produse vechi și de proastă calitate (adică evită Piața 9), iar la cazare nu ești primit cu același entuziasm pe care-l simți în afară. Tot ce înseamnă utilarea locuinței în care am stat am învățat să folosesc singur, cu ajutorul AI-ului și al capacității mele intuitive. Am dibuit până și termostatul conectat la încălzire, ale cărui baterii le-am schimbat pentru că proprietarul habar n-avea.

E frumos aici, e liniște, e aer curat, dar parcă senzația românească de lucru neterminat până la capăt tot există. Nu am putut face un abonament turistic pentru 3-4 zile, fiind nevoit să plătesc 4 lei biletul fiecărei călătorii, la The Dock pe malul Crișului, cu Piața Alba Iulia lângă noi, am băut cel mai prost aperol din viața mea, într-un loc dichisit și foarte instagramabil, lumea e politicoasă, dar nu peste tot, clădirile sunt renovate, dar strălucesc doar în poze pentru că noi vrem să le facem așa, în realitate existând sentimentul lucrului nefinalizat și străzi în șantier exact când ți-e lumea mai dragă. Mai mult, nu-i un oraș în care să vrei să-ți petreci mai mult de un weekend ca turist la fel cum mi se întâmplă când trec granița, scuze. După ce îi înveți punctele de reper, faci câteva fotografii și constați că deja începi să revii în aceleași locuri în care nu se întâmplă mare lucru, parcă vrei să pleci.

Recunosc că n-aș fi venit aici curând, dar statul român a ținut neapărat să vizitez Oradea obligatoriu ca să îi consum tichetele de vacanță rămase de anul trecut. Statul român te obligă să-ți vizitezi țara chiar dacă nu ești tratat cum se cuvine și chiar dacă te simți din ce în ce mai prost în ea, la fel cum te obligă să suporți acel funcționar prost educat de la ghișeu. Sentimentul simțit puternic este acela de "lasă, să mănânce toată lumea chiar dacă ne prefacem că suntem bine". Ce mi-a plăcut mult, însă, a fost zborul făcut cu compania românească Animawings, cu un model nou de avion, mult mai spațios și mai confortabil, cu un echipaj surprinzător de politicos și dispus să ajute, cu preț imbatabil pentru circa 40 de minute în care am zburat efectiv. Am fost în avion chiar cu Flick Domnul Rimă care s-a ținut tare pe picioare când i-am oferit locul meu în autobuzul ce ne-a transportat de la terminal la avion. M-a refuzat și n-o să-l uit niciodată. Data viitoare îl rog în versuri. 

E frumos aici, mai frumos și mai liniștit decât în multe locuri din București, nu neapărat mai frumos decât în Craiova, Brașov sau Timișoara, însă nu atât de frumos și de tentant pentru sufletul meu încât să mai revin curând. Poate sunt prea subiectiv, dar sentimentul de "țară frumoasă", pe care încă încercăm să-l promovăm, moare în mine într-un ritm pe care nici măcar nu mai vreau să-l controlez. Apropos, comparația Oradei cu Viena este total exagerată și cred că nu face cinste capitalei Austriei. Începem lucruri ce vor să fie frumoase, dar nu le terminăm niciodată. În plus, le facem prost ca și cum asta ar fi definiția noastră.

SCRISOARE DE LA NIȘTE PROFESORI CĂTRE TOȚI ROMÂNII

Către: Toate școlile, toți elevii, părinții acestora 

În atenţia: Tuturor românilor 

În această perioadă apar numeroase discuții și nemulţumiri în spațiul public, în rândul cadrelor didactice și al părinților elevilor care urmează să susțină simularea examenelor naționale, dar și examenul național, iar fiecare dintre noi are dreptul la propriile opinii și preocupări privind condiţiile din sistemul de educație:

🔴 inechitățile salariale și lipsa de finanțare care ne vizează în mod egal;

🔴 creșterea numărului de elevi la clasă, măsură ce afectează în mod direct elevii și calitatea actului de predare ce rezultă din oboseala profesorului existentă deja;

🔴 creșterea normei didactice cu două sau chiar patru ore în cazul profesorilor cu peste 25 de ani vechime și gradul I — o lovitură directă asupra celor mai experimentați dintre noi și asupra cărora surmenajul își face acut simțită prezența;

🔴 creșterea normei didactice a directorilor și a inspectorilor, care afectează eficiența în managementul școlar;

🔴 scăderea drastică a numărului de burse acordate elevilor.

Nu putem trece peste aceste realități care sunt responsabilitatea noastră comună față de elevi și față de părinții lor pentru ca:

🔴 profesorii să fie mai bine plătiți, iar învățământul mai bine finanțat astfel încât elevii să beneficieze de o calitate superioară a predării în școli mult mai dotate;

🔴 clasele să fie mai puțin populate de elevi pentru un act de predare mai calitativ având în vedere CĂ acum, față de 2023, numărul maxim de elevi la clasă este de 24 la primar (față de 22), 28 la gimnaziu (față de 26), 30 la liceu (față de 26), CĂ din 2025 este permisă creșterea numărului maxim cu încă 4 elevi peste limită (cu aprobarea inspectoratului) - "excepția de +4" - o clasă de gimnaziu poate ajunge la 32 de elevi, iar una de liceu la 34 de elevi ȘI CĂ numărul mediu de elevi (reperul pentru formarea claselor noi) a crescut (de exemplu, la liceu, media a crescut de la 22 la 23 de elevi);

🔴 profesorii să revină la numărul de ore pe care-l aveau până în vara 2025, adică cu 2 sau cu 4 ore mai puțin (în cazul celor cu 25 de ani vechime) astfel încât să facă față elevilor dintr-o clasă și numeroaselor sarcini și hârtii care le ocupă tot timpul unei zile;

🔴 sistemul de burse să fie regândit astfel încât mai mulți elevi să fie ajutați financiar conform rezultatelor învățării, într-o societate bazată pe o economie în scădere. 

DA, este adevărat că simularea examenelor naționale reprezintă un moment important (nu esențial, scuze) pentru elevii din ani terminali. DA, este adevărat că pentru mulți dintre ei este prima confruntare reală cu rigorile unui examen organizat în condiţii similare celor oficiale. DA, este adevărat și că această experienţă le oferă șansa de a-și evalua nivelul de pregătire, de a-și gestiona emoţiile și de a identifica aspectele care mai trebuie consolidate înaintea examenelor finale. Dar nu e ca și cum ministerul a făcut ceva foarte folositor cu rezultatele obținute după fiecare simulare din fiecare an (în afară de niște statistici care, de multe ori, ne-au arătat "cât de mult" au crescut rezultatele la examen față de simulare) și nici nu e ca și cum noi - profesorii de matematică și limba română nu susținem propriile noastre simulări în clasele și în școlile noastre pentru ca elevii să-și cunoască nivelul înainte de examen. Mulțumim, minister, dar de simulări nu ducem lipsă, le putem crea și noi pe ale noastre, iar de corectat mulțumim, din nou, însă ne ajunge să corectăm doar simulările noastre și nu multe alte zeci la nivel național fără să fim plătiți! 

Implicarea noastră în calitate de supraveghetori, evaluatori sau membri în comisiile de organizare contribuie direct la asigurarea unui cadru corect, echilibrat și profesionist pentru această etapă importantă din parcursul educaţional al elevilor, dar heeei, asta facem an de an, unii de zeci de ani și nu am fost plătiți pe măsură sau nu am fost plătiți deloc, având în vedere cât de esențial este acest moment! Cine a mai pomenit în zilele noastre să muncească "pe degeaba"? Hai să fim serioși, minister!

Prezenţa și profesionalismul nostru în şcoală, refuzând să susținem simularea, să supraveghem elevii și să corectăm gratis lucrările acestora este o acțiune ce transmite elevilor și părinților un mesaj clar: educaţia și sprijinul acordat lor rămân în continuare prioritare și suntem aici alături de voi așa cum și voi trebuie să fiți alături de noi pentru profesori mai fericiți și pentru un învățământ mai aerisit, la standarde mai înalte.

Înţelegem contextul actual și preocupările legitime ale colegilor inspectori din sistem și din birourile ministeriale pentru ca greva să nu existe, iar simularea să se susțină, însă protestele și greva sunt, în primul rând, pentru cei de acum de la catedră, cei care au fost la catedră, iar acum sunt în inspectorate. Pentru ei, fiecare moment ratat în care pot protesta contează, fiecare lună cu salariul diminuat știind că doar unii trebuie să facă economii, iar alții nu, fiecare săptămână muncită în clase supra populate, gălăgioase, cu elevi indisciplinați și cu probleme psihopedagogice ai căror părinți te acuză până și pentru faptul că respiri mai mult decât prevede oxigenul de pe planetă, acuză dusă la extrema epuizării, fiecare zi în care profesorul și directorul nu au parte de niciun ajutor din partea niciunui inspector sau minister, ne îndeamnă să protestăm virulent pentru ca cineva, oricine, să își aplece atenția și asupra noastră, să nu mai fim ai nimănui, să funcționăm și noi într-un cadru protejat de legi echitabile.

Vă invităm, aşadar, să privim această etapă prin prisma responsabilităţii profesionale și a rolului pe care îl avem în formarea și sprijnirea noastră, a propriilor nevoi vitale pentru existența noastră socială și profesională.

Implicarea noastră a tuturor, chiar şi în momente dificile, în care ni se spune greșit că facem ceva rău sau suntem deturnați de la alegerile și credințele noastre prin presiuni ori abuzuri, rămâne un exemplu de echilibru, dedicare și respect faţă de misiunea educaţiei și față de noi înșine, noi cei din cancelarie, noi cei care ne salutăm pe holuri, noi cei care trebuie să ne ajutăm mereu în şcoala în care ne petrecem aproape o viață.

Am vrea să mulţumim pentru profesionalismul, seriozitatea și implicarea pe care ar trebui să le

demonstreze în fiecare zi și colegii profesori care nu înțeleg că alte șanse de atragere a atenției nu mai avem, dar nu știm dacă e cazul. Prin "colegi profesori" ne referim inclusiv la cei care au părăsit școala pentru alte birouri. 

Cu apreciere, 

Noi - niște profesori

VIAȚA MEA ÎNTRE ȘIIȚI, SUNIȚI, GREVA LA SIMULARE ȘI ITALIA

Aud din ce în ce mai bine că musulmanii sunt împărțiți pe glob între circa 10% șiiți și vreo 90% suniți. Dintre șiiți, excepția majoră o regăsim în Iran pentru că aproximativ 90% dintre ei sunt aici, restul existând preponderent în Irak, Azerbaidjan și Bahrain. Cum ar veni, îi găsim cam pe toți șiiții în Iran, de aici și eterna problemă existentă. Șiiții sunt cei care consideră că liderii lor (Imamii) trebuie aleși dintre fețele bisericești, adică investiți cu o autoritate spirituală specială, divină, în timp ce suniții cred în liderul ales din popor, unul de-al lor, din comunitate. Dar șiiții sunt mult mai puțini decât suniții, în Iran fiind ei cei mai concentrați. Cu toate astea, de acolo ne dau ei bătăi de cap. Și unii și alții cred în același Dumnezeu, dar nu al nostru, ci în Allah, dar și în profetul Mohamed, ca ultimul mesager, separarea în credințele lor apărând la nivelul autorității după moartea profetului.
Băbăiatule, de ce trebuie ca eu acum să mă gândesc la alt Dumnezeu, să învăț mai multe despre el, de ce nu au putut acolo în ceruri să se aleagă doar Unul și de ce trebuie să existe șiiții și suniții care se bat între ei în credințe și în teritorii? Adică Dumnezeu (care dintre ei, el?) ne-a făcut atât de diverși ca și cum El a îmbrățișat încă de la facerea lumii diversitatea pentru ca nouă acum să nu ni se mai pară atât de wow LGBTQ+? Na, uite aici ajung cu întrebările care mă iau de cap.
Toate astea îmi ocupă timpul uneori ca să înțeleg mai bine de ce Iranul ne fură meciul vieții noastre, de ce am prins atâtea nenorociri pe globul ăsta mare, dar totuși mic, din moment ce totul este relativ în materie de pace. Este al treilea război mondial în derulare sau el plutește în aer și mă prinde până mor? Încep să mă obișnuiesc cu gândul "ce bine c-am apucat să trăiesc măcar atât!" sau trăiesc fericit până la adânci bătrâneți?... Ca să nu mai zic că șiiții (sâc, revenim la ei) consideră că sunt atacați acum religios, că acest război în desfășurare e ceva divin.
Am obosit de mult timp auzind mereu că tot ce facem pe pământul ăsta e în numele religiei. Ne luăm la bătaie din cauza religiei, la fel cum strângem bani tot în numele ei sau în numele unor sfinți. Noi nu ne mai ajutăm între noi, ci Doamne ajută. Noi nu ne mai irigăm pământurile și nu ne mai strângem zăpada de pe stradă pentru că se ocupă Dumnezeu și de astea. I-a crescut norma și Lui deși muncește pe aceiași bani. Așa ceva și Doamne ferește!

Pe 16 și pe 17 martie avem în această țară simularea Evaluării Naționale la limba română și matematică. Mai interesează pe cineva sau numărăm șiiții și suniții care plâng în stradă moartea ultimului lider suprem? Cum facem să profităm și noi de unica șansă a unei greve foarte accesibile, foarte practice, foarte simple și foarte ușor de suportat la buzunare? Dacă nici de data asta nu suntem în stare, atunci chiar mă pot întoarce la problema șiiților și suniților de pe planetă sau îmi fac bagajul și plec în lume. Pentru că da, pe profesor îl doare durata prelungită a unei greve, nu poate rezista mult fără să fie plătit cu banii ăia puțini de care încă nu se poate lipsi, după ce a fost lăsat și fără sporul de hrană și a fost pus să muncească mai mult pentru aceiași bani. Cei de sus știu asta și profită fără scrupule, lovind în noi an de an. Dar greva asta n-am făcut-o până acum, nu am lăsat pe nimeni până acum fără simulare dată, cu atât mai mult fără examen. Cum ar fi ca ministerul să nu mai poată compara rezultatele de la examen cu cele de la simulare, ca să se laude din nou cu creșterea acestora și cum ar fi ca părintele să nu mai știe cu adevărat nivelul la care se află copilul său cu trei luni înainte de examen, adică să nu mai știe pentru ce liceu să se pregătească? Da, părintele e punctul central și acum. Părintele trebuie să susțină profesorul, dacă nu vă supărați, mai ales că până acum nu a înțeles ce are de făcut. Trebuie scos nițel din confortul său pentru a pricepe că profesorul este acum mai obosit fiind nevoit să lucreze cu mai mulți elevi decât înainte, mai multe ore într-o săptămână, adică același timp de dinainte trebuie să-l împartă între mai multe sarcini și mai mulți elevi. Pentru aceste ultime modificări ministeriale profesorul trebuie să boicoteze simularea, ba chiar și examenul din iunie, iar părintele trebuie să-l susțină. Dacă nici acum, atunci când?
Știu ei șiiții și suniții că pe noi ne doare buzunarul? Dar americanul ce știe în afară de petrol, orient mijlociu și evrei? Până recent în viața mea nici măcar nu știam cum se scrie corect denumirea categoriilor în care se ramifică musulmanii și uite-mă cum ajung acum să-i număr. Îmi ocup timpul cu cercetarea lor, dar greva aia tot trebuie s-o facem cumva. Revin și spun că dacă nici acum nu punem piciorul în prag, atunci ce rost mai are să mai stăm cu toții într-un sindicat care negociază cu guvernul astfel încât nouă ne scade salariul de fiecare dată când reușim și noi o mică creștere?
Bună oară, Mohamed e fondatorul islamului, pentru musulmani el nefiind un zeu, ci ultimul și cel mai important profet trimis de Dumnezeu pentru a restabili credința originală (ce?). În fine, mă documentez în continuare... Ali a fost vărul și ginerele lui Mohamed (căsătorit cu fiica Profetului, Fatima). Pentru suniți el este al patrulea "Calif drept credincios". Pentru șiiți, el este primul Imam și singurul succesor legitim de drept al lui Mohamed. Ce, cum? zic, din nou. Mai e și Hussein, fiul lui Ali și nepotul preferat al Profetului Mohamed. El este o figură centrală pentru șiiți deoarece a murit ca martir în Bătălia de la Karbala (anul 680 e.n), refuzând să se supună unui calif pe care îl considera tiranic. Moartea lui este motivul principal al separării definitive și emoționale între suniți și șiiți.
Așa ceva...
Tare mi-e dor de Italia cea frumoasă și gustoasă! Hai, via!

ECHITATEA SOCIALĂ ÎN ȚARA ÎN CARE MAGISTRATUL E MAI SPECIAL DECÂT PROFESORUL CARE L-A EDUCAT

Ne spune noul nostru primar general al capitalei, care a găsit un București fără datorii, că așa se procedează în unele orașe mari după ce ninge abundent, adică nu se intervine pe străzi până nu încetează ninsoarea, ba chiar se așteaptă o zi, doo, timp în care cetățenii trebuie să înțeleagă să mai stea la casele lor, ca să aibă autoritățile lui loc să intervină, că nu are sens să intervină el și cu ai lui imediat după ce ninge, d-astea... 

Dom' primar, te auzi ce spui? Adică e ok ca tu și cu autoritățile tale să stați liniștiți în birouri și în vacanțe, iar eu - pieton să merg pe banda întâi de carosabil, aproape de mijlocul drumului circulat de mașini pentru că pe trotuar nu a intervenit nimeni? Adică cetățeanul să stea cuminte în casă în timp ce tu te gândești dacă să-ți trimiți burtoșii să deszăpezească? Adică cetățeanul să nu mai meargă la muncă, la tratamente, la lucruri esențiale, zic? Deci tu crezi că noi ne permitem să stăm în case în această economie care duduie?

A nins cam cât o zi în București și ni s-a spus că nu am mai avut de 18 ani un ditamai stratul de zăpadă, atât de mult a nins. E ceva apocaliptic dacă te iei după televiziuni, dar în realitate e doar prostie, indiferență, dezinteres și lipsă de respect pentru cetățean, ultima fiind boala cronică a celor care ne conduc de zeci de ani. Da, eu ca cetățean onorabil și mereu prezent când a fost nevoie de mine nu pot fi convins că primarul face ce trebuie pentru mine, adică să simt că trăiesc civilizat într-o capitală europeană, cu buget imens și cu posibilități uriașe de dezvoltare. Nu mă lua de prost când eu trebuie să înot pe trecerea de pietoni, să calc pe călcâie printr-o baltă a cărei adâncime nu o știu, să intru în zăpadă până la genunchi pe trotuar, să sar peste un munte de zăpadă aflat pe mijlocul drumului în timp ce traversez.

Încerc să-mi păstrez calmul în această țară din care aș evada dacă aș putea. Încerc să închid ochii de fiecare dată când mi se livrează declarații de presă și când statul îmi bagă mâna în buzunar. Mai mult de jumătate din viața mea mi s-a spus că trebuie să mă sacrific împreună cu toți românii... Încerc să nu urăsc pe nimeni. Încerc să mă prefac că îmi este bine mereu și încerc să-mi revin găsindu-mi de fiecare dată refugiu în alte locuri îndepărtate în care sunt un străin tratat bine. Încerc să uit că nu am avut niciodată satisfacție în urma alegerii unuia sau altuia la frâiele acestei țări sau în comunitate și încerc să accept că oamenii buni, drepți și corecți nu ne vor putea conduce niciodată pe aceste meleaguri.

E jale pe străzile și trotuarele Bucureștiului. Mergi ca pinguinul sau mergi în dungă după ce ninge pentru că autoritățile sunt inexistente și pentru că cetățenii au devenit prea comozi. Spiritul civic a murit și el pentru că de unde să ai dacă nu oferi? Ăștia suntem, o nație de lași care a stat mereu la mâna altora, "la mâna rezultatelor", circa 20 de milioane de oameni care au așteptat să primească ajutor din alte părți, sperând pe veci că Dumnezeu îi va ajuta. Vedem bine că tot divinitatea ne scapă și de zăpadă, adică exact ce îi place primăriei să se întâmple. Trebuie să muncesc mai mult decât o făceam, să termin ziua de lucru seara foarte târziu, ca să mă susțin financiar corespunzător visurilor mele îndreptățite, după ce am muncit deja 25 de ani cu carte și ca la carte pentru că statul pe care-l plătesc cu conștiinciozitate îmi cere mai mult și mai mult de la un an la altul. Trebuie să urlu, să mă stresez, să mă frustrez, să mă tratez prin spitale, să ies în stradă pentru drepturi ce mi se cuvin, pentru că am fost corect mereu și nu am înșelat pe nimeni. 

Este aceasta echitate socială?

Profesorul este discreditat, luat peste picior de către părinți, învățat cum să-și facă treaba de către aceștia, jignit de-a dreptul, neînțeles de către directorii care nu pricep că este o dovadă de colegialitate faptul că e suficient să-ți pregătești elevii exemplar, să-ți urmezi programa și planificarea, să respecți toate termenele, să îți faci orele în loc să stai pe lângă ele și să nu încerci să încarci mai mult un profesor care nu te-a dezamăgit, un profesor care îți spune că e prea mult, un profesor esențial. Eu sunt acel profesor, iar ca mine sunt mulți, dar tăcuți în frământările lor cotidiene.

Este aceasta țara în care sunt mulțumit că trăiesc? Eu știu răspunsul și doare.

(Late edit: CCR a reușit să admită că pensiile speciale ale magistraților sunt nesimțite deși oricum vor fi mari și în noul cuantum, pe cale de consecință trebuie să se pensioneze și magistrații mai aproape de felul în care se pensionează restul lumii. Toate acestea se întâmplă după ani în care nu a fost posibil, adică în care ni s-a spus că "nu a fost voință politică", în care nu au dorit politicienii care ne-au condus, transmițând unuia ca mine mesajul că eu nu pot fi special într-o țară în care mai întâi a fost profesorul și apoi s-a născut magistratul. Mai am încă 15 ani de muncă în această țară pe care trebuie s-o iubesc pentru această "echitate" apărută pe final de meci. Așa mi se spune indirect de către cei mai patrioți decât mine, așa cum mi se spun multe cum ar fi "totul va fi bine". Ni se spune că ne vom relansa și că vom începe să creștem economic, dar nu mi se spune și când mă mai pot eu bucura de toate aceste beneficii. Nu este nicio echitate socială atunci când unii plătesc taxe și impozite generoase pentru că aleg să respecte legea, în timp ce alții o ocolesc lejer, la fel cum nu este nicio urmă de echitate socială faptul că unii își văd de treaba lor conform fișei postului, iar alții sunt relaxați pe holuri, mai ales atunci când toți suntem arătați cu degetul la grămadă. Echitatea socială e pe hârtie, iar eu stau și mă întreb când am simțit-o ultima oară.)