Dom' primar, te auzi ce spui? Adică e ok ca tu și cu autoritățile tale să stați liniștiți în birouri și în vacanțe, iar eu - pieton să merg pe banda întâi de carosabil, aproape de mijlocul drumului circulat de mașini pentru că pe trotuar nu a intervenit nimeni? Adică cetățeanul să stea cuminte în casă în timp ce tu te gândești dacă să-ți trimiți burtoșii să deszăpezească? Adică cetățeanul să nu mai meargă la muncă, la tratamente, la lucruri esențiale, zic? Deci tu crezi că noi ne permitem să stăm în case în această economie care duduie?
A nins cam cât o zi în București și ni s-a spus că nu am mai avut de 18 ani un ditamai stratul de zăpadă, atât de mult a nins. E ceva apocaliptic dacă te iei după televiziuni, dar în realitate e doar prostie, indiferență, dezinteres și lipsă de respect pentru cetățean, ultima fiind boala cronică a celor care ne conduc de zeci de ani. Da, eu ca cetățean onorabil și mereu prezent când a fost nevoie de mine nu pot fi convins că primarul face ce trebuie pentru mine, adică să simt că trăiesc civilizat într-o capitală europeană, cu buget imens și cu posibilități uriașe de dezvoltare. Nu mă lua de prost când eu trebuie să înot pe trecerea de pietoni, să calc pe călcâie printr-o baltă a cărei adâncime nu o știu, să intru în zăpadă până la genunchi pe trotuar, să sar peste un munte de zăpadă aflat pe mijlocul drumului în timp ce traversez.
Încerc să-mi păstrez calmul în această țară din care aș evada dacă aș putea. Încerc să închid ochii de fiecare dată când mi se livrează declarații de presă și când statul îmi bagă mâna în buzunar. Mai mult de jumătate din viața mea mi s-a spus că trebuie să mă sacrific împreună cu toți românii... Încerc să nu urăsc pe nimeni. Încerc să mă prefac că îmi este bine mereu și încerc să-mi revin găsindu-mi de fiecare dată refugiu în alte locuri îndepărtate în care sunt un străin tratat bine. Încerc să uit că nu am avut niciodată satisfacție în urma alegerii unuia sau altuia la frâiele acestei țări sau în comunitate și încerc să accept că oamenii buni, drepți și corecți nu ne vor putea conduce niciodată pe aceste meleaguri.
E jale pe străzile și trotuarele Bucureștiului. Mergi ca pinguinul sau mergi în dungă după ce ninge pentru că autoritățile sunt inexistente și pentru că cetățenii au devenit prea comozi. Spiritul civic a murit și el pentru că de unde să ai dacă nu oferi? Ăștia suntem, o nație de lași care a stat mereu la mâna altora, "la mâna rezultatelor", circa 20 de milioane de oameni care au așteptat să primească ajutor din alte părți, sperând pe veci că Dumnezeu îi va ajuta. Vedem bine că tot divinitatea ne scapă și de zăpadă, adică exact ce îi place primăriei să se întâmple. Trebuie să muncesc mai mult decât o făceam, să termin ziua de lucru seara foarte târziu, ca să mă susțin financiar corespunzător visurilor mele îndreptățite, după ce am muncit deja 25 de ani cu carte și ca la carte pentru că statul pe care-l plătesc cu conștiinciozitate îmi cere mai mult și mai mult de la un an la altul. Trebuie să urlu, să mă stresez, să mă frustrez, să mă tratez prin spitale, să ies în stradă pentru drepturi ce mi se cuvin, pentru că am fost corect mereu și nu am înșelat pe nimeni.
Este aceasta echitate socială?
Profesorul este discreditat, luat peste picior de către părinți, învățat cum să-și facă treaba de către aceștia, jignit de-a dreptul, neînțeles de către directorii care nu pricep că este o dovadă de colegialitate faptul că e suficient să-ți pregătești elevii exemplar, să-ți urmezi programa și planificarea, să respecți toate termenele, să îți faci orele în loc să stai pe lângă ele și să nu încerci să încarci mai mult un profesor care nu te-a dezamăgit, un profesor care îți spune că e prea mult, un profesor esențial. Eu sunt acel profesor, iar ca mine sunt mulți, dar tăcuți în frământările lor cotidiene.
Este aceasta țara în care sunt mulțumit că trăiesc? Eu știu răspunsul și doare.
(Late edit: CCR a reușit să admită că pensiile speciale ale magistraților sunt nesimțite deși oricum vor fi mari și în noul cuantum, pe cale de consecință trebuie să se pensioneze și magistrații mai aproape de felul în care se pensionează restul lumii. Toate acestea se întâmplă după ani în care nu a fost posibil, adică în care ni s-a spus că "nu a fost voință politică", în care nu au dorit politicienii care ne-au condus, transmițând unuia ca mine mesajul că eu nu pot fi special într-o țară în care mai întâi a fost profesorul și apoi s-a născut magistratul. Mai am încă 15 ani de muncă în această țară pe care trebuie s-o iubesc pentru această "echitate" apărută pe final de meci. Așa mi se spune indirect de către cei mai patrioți decât mine, așa cum mi se spun multe cum ar fi "totul va fi bine". Ni se spune că ne vom relansa și că vom începe să creștem economic, dar nu mi se spune și când mă mai pot eu bucura de toate aceste beneficii. Nu este nicio echitate socială atunci când unii plătesc taxe și impozite generoase pentru că aleg să respecte legea, în timp ce alții o ocolesc lejer, la fel cum nu este nicio urmă de echitate socială faptul că unii își văd de treaba lor conform fișei postului, iar alții sunt relaxați pe holuri, mai ales atunci când toți suntem arătați cu degetul la grămadă. Echitatea socială e pe hârtie, iar eu stau și mă întreb când am simțit-o ultima oară.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu