Domnule Ministru al Educației,
Între 2017 și 2022 am făcut navetă până la școală și înapoi circa 3 ore zilnic, adică cele 8 ore solicitate pentru a fi state în şcoală de la înălțimea biroului dumneavoastră și a incontestabilei pregătiri de specialitate pe care cred că o aveți, le obțineam lejer. Aici în București era bine cu metroul, mai puțin zilele în care nu se spălau toți călătorii și stăteam cu mirosul acru în nas vreo săptămână și alea în care stăteam în picioare măcar o oră și jumătate din cele 3 că doar suntem mulți oameni ai muncii pentru care mai vreți să vă plătim și taxă de solidaritate. Mai erau și zilele de dinaintea Crăciunului în care îmi cântau obligatoriu cerșetorii dubioși certați cu munca pe care nu ați fost niciodată în stare să-i introduceți undeva într-un sistem, oriunde, doar să presteze ceva legal, să producă și ei niște taxe ca noi toți - cei mulți, dar încăpățânați să fim corecți. Flooorile daaalbe, flooorile daaalbe, moș Crăciun cu plete dalbe, asta auzeam în cap în timp ce predam matematică de calitate, asta mai aud și acum, că tot veni vorba.
Când făceam naveta în mediul rural, în județul meu scump și drag Olt, adică înainte de 2017, naveta mă costa și minim 2 ore zilnic, dar și bani care nu erau mereu decontați deși aveam lege. Mă mai costa și niște mirosuri de șosete nespălate și transpirație de 3 zile, pe lângă stat în picioare înconjurat de navetiști de schimbul 3 uneori furioși pentru că "știm noi ce faceți voi profesorii, toată ziua stați la cafele". Umilință fără să fi făcut nimic, asta primeam. Cum ar fi, domnule ministru, să îmi cer tot stresul de atunci înapoi transformat în bani, stresul care acum m-a făcut un om cu o sănătate vulnerabilă și șubredă?
Cred că mai bine de jumătate din toată activitatea mea de 25 de ani la catedră am făcut naveta măsurată în ore zilnice, dar nu cu mașină personală sau cu șofer care să-mi deschidă portiera, ci cu "ia-mă nene", microbuze sicrie pe roți, trenuri antice, tramvaie, autobuze și metrouri. Dacă sunteți interesat, măcar să păreți că sunteți, vă pot face un calcul la un moment dat pentru că ar fi interesant să știu și eu câte săptămâni din viață mi-am pierdut pe drumuri.
Și uite așa ajungeam la clasă deja excitat nervos încercând să zâmbesc elevilor, să-mi ascund neputința sau să arăt înțelegere părinților veșnic nemulțumiți. Atunci când am debutat, în 1998, aveam salariul atât de mic încât nu reușeam nici măcar să-mi asigur zilnic drumul dintre orașele Craiova și Balș, așa că mai rămâneam într-un cămin de elevi unde mă hrăneam uneori cu șuncă și ceapă tăiate pe hârtia cu care erau învelite. Iar când reușeam să fac naveta într-o "ocazie" mă simțeam rege pentru că practic mai călătoream și eu cu o mașină, fie ea și o Dacie alimentată cu gazolină turnată dintr-o sticlă de plastic sau fie ea și o second-hand în care aveam ceva teamă că poate nu ajung la destinație. Știați ce e aia o "ocazie"?
În tot acest timp mi-am văzut de parcursul și pregătirile pedagogice, însă băgând în mine cursuri de perfecționare în vremuri în care acestea nu existau peste tot ca acum când pur și simplu suntem agasați și stresați prin școli să le facem iar și iar obsesiv, otova, că avem experiență sau că nu avem. Și am mai făcut ceva ce acum văd în jur că se neglijează de către unii colegi mai tineri: mi-am parcurs la timp toate gradele didactice. Prin urmare, sunt aici și acum, la un sfert de veac de la debut, cu gradul didactic I, dar cu un salariu care încă nu-mi ajunge pentru că a trebuit să stau cuminte în banca mea potrivit educației pe care am primit-o și nu am ieșit să fac scandal pe străzi sau prin live-uri din parlament. Din banca mea am văzut cum sunt mințit decenii la rând și cum în jurul meu cresc alte salarii, alte taxe și cum pensiile speciale sunt mai multe, mai mari și mai greu de ucis. Colac peste pupăză, trebuie să mai suport și pe unii cu 8-10 clase în parlament care îmi spun mie ce legi să respect. Câtă frustrare să mai înghită unul ca mine, domnule ministru? Cât bun simț mai vreți de la noi, unde îl mai găsiți?
Eu sunt profesor de matematică și ar trebui să știți că noi ăștia care predăm mate, la fel ca și cei care predau limba română, muncim de ne sar capacele, suntem cei mai hărțuiți de la elevi și părinți până la directori, inspectori și, mai nou, miniștri. Noi suntem cei cărora directorii ne cer cele mai bune rezultate și cei mai puțini corigenți, ca și cum asta se face doar prin munca noastră, uitându-se felul în care elevii ajung în mâinile noastre din ciclurile inferioare. Nouă ne cer superiorii mereu să naștem olimpici din elevi mediocri în școli de cartier, fără să se străduiască măcar să înțeleagă ce presupune să faci un elev să performeze. Tot noi suntem umiliți din ce în ce mai mult în consiliile profesorale doar pentru faptul că persistăm în a evalua corect, adică de la 1 la 10, ceea ce conduce și la situații de corigență, inevitabil. Pe noi ne înjură, denigrează, hărțuiesc și amenință părinții cărora le-ați dat o putere nemeritată, fără să ne oferiți cadrul legal și pârghiile necesare pentru a fi suverani la clasă, precum arbitrul pe terenul de sport sau judecătorul la CCR. Ba chiar am ajuns să fim învățați de către părinții cu o pregătire precară și cu urme vizibile de analfabetism cum să ne desfășurăm lecțiile, ce note să dăm și în ce fel să le evaluăm copiii. Pe noi ne iau și inspectorii la întrebări dacă ceva nu merge cum trebuie, dar poate că reușiți dumneavoastră minima performanță de a reuși să aflați de ce fac ei asta și să mai diminuați din această practică, poate chiar s-o eliminați.
Cum facem, domnule ministru, să simțim și noi - cei care predăm disciplinele vitale pentru pregătirea viitorului adult - respectul de altădată din partea directorilor, inspectorilor și chiar din partea dumneavoastră? Cum facem să nu ne mai simțim tratați de sus, defavorizați în fața colegilor care sunt plătiți la fel deși se descurcă mai greu cu meseria, gestionează la fel de greu clasele de elevi, sunt certați cu completarea unui document sau cu tastatura calculatorului? (știți dumneavoastră mai bine ce vreau eu să spun aici). Apropos, dacă fac un calcul pe genunchi îmi rezultă că nu am eu zile lipsite motivat de la școală în 25 de ani câte au alții într-un an școlar.
Cum facem să nu mai fim printre ultimii europeni care își educă copiii în 2 sau chiar 3 schimburi, uneori și până la 8 seara?
Vreți să rămâneți pentru totdeauna în mintea și în sufletele noastre? Atunci trageți tare să construiți atât de multe noi clădiri moderne în care să funcționeze programul școlar într-un singur schimb, rezolvați situațiile descrise anterior generatoare de tensiuni și frustrări în cancelarie sau în societate și coborâți-vă și pe holurile școlilor gimnaziale de tot felul așa cum niciunul dintre înaintașii dumneavoastră nu a făcut-o, de la cele cu cretă pe pantofi și lipsa hârtiei igienice, până la cele cu elevi care primesc note mari și au părinți potenți financiar sau social (sunt sigur că înțelegeți și formularea asta).
Știu e greu de făcut, e mult de dus, nu v-ajunge un mandat, dar abia atunci vom putea discuta amical inclusiv despre cum să stăm și noi - profesorii 8 ore în școală, cu minte cu tot.
(Un profesor care a învățat meserie de la un tată tot profesor și care încă își dorește să rămână în această țară)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu