A fost odată un copil, un copil frumos. Și nu pentru că era al lui, pur și simplu era frumos. Și nu pentru că era copil ca toți copiii, pur și simplu era frumos. A fost odată un copil, zămislit din dragostea lui, cel care și l-a dorit cu toată ființa sa, acea dragoste care îi amintea de tatăl său, un iubitor declarat al frumosului, al feminității regăsite pe chipurile tuturor femeilor care trec pe lângă noi pe stradă. "Mi-aș dori să fie băiat, dar până la urmă să fie un copil sănătos", ar fi zis mama iubitoare de altfel, însă dorința lui era mult prea mare, cu mult mai puternică decât a tuturor. Cineva, acolo sus, se îngrijea ca această dorință să răzbată. Ecografele și toată tehnologia secolului nostru nu au făcut altceva decât să confirme evidența: micuța prințesă venise pe lume. El nu s-a putut bucura de acest moment pentru că cineva a avut grijă să îi fure picătura de fericire, cineva a considerat că nu trebuie. Ce poate fi mai dureros decât răpirea sentimentului provocat de nașterea propriului copil? A trecut peste acest prim moment trist din viața sa de tată pentru că nu exista altă cale. Copila creștea sub privirile lui și-i umplea sufletul de sentimente înălțătoare. Emoția acea a strângerii la piept a unui nou-născut a resimțit-o până în picioare și dincolo de ele. După această îmbrățișare a tânjit mereu pentru că el, tatăl, trebuia să muncească enorm de mult, să lipsească și mai mult, pentru o familie pe care și-a dorit-o până la sfârșit. "Tati, ce mi-ai adus?" sau "Tati, tati, te joci cu mine?" Însă el era prea epuizat pentru bucuria ei... Timpul a trecut, iar domnișoara care s-a născut odată cu copila a început să-și ceară drepturile. O ruptură s-a produs, acea ruptură care desparte copii de părinți. O ruptură care trebuie să fie urmată de o nouă apropiere. Plânge sufletul în el... A fost odată un copil, un copil care poate fi al tău. El încă mai este și va fi la nesfârșit...
Acces permis din Google Keep
Posted via Blogaway
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu