REVEDEREA

Te-am văzut din nou
Ești TU,
Cea pe care-o văd în vis
Mereu,
Cea pe care-o aștept
Cu drag
În prag,
Cea pe care-o strâng la piept
În gând.
Și de nu vei fi acum,
Când inima te strigă,
Când sufletul meu urlă
De durere,
Vei fi cândva, atunci,
Când vremea o veni!
Frumoasa mea
Din basm căzută
Mă auzi cum te iubesc?
Oare vezi cum te privesc?
Încă nu, știu,
A trecut un timp absurd
Rătăcit printre regrete
Efemere și perfide...
Sunt aici și voi fi la fel
Cum piatra este pe sub ape,
Cum cerul este printre stele,
Te ador și apoi trece!

Posted via Blogaway

Povestea continuă (#ABRAVIA forever), pledoarie pentru teatru

După frumoasa performanţă din 13 septembrie 2014, de pe scena Festivalului Naţional de Teatru pentru Copii şi Tineret “Ludicus”, Mioveni, ediţia a XII-a, când am obţinut premiul I din mâna maestrului Mitică Popescu, #ABRAVIA a revenit oficial pe scenă, sub noua denumire, în cadrul celei de-a patra ediţii a Festivalului Rural de Teatru pentru Copii "Atelierele de Teatru", faza judeţeană, desfăşurat la Centrul Cultural “Tudor Gheorghe” din Izbiceni. Sâmbătă, 22 noiembrie 2014, am asistat la un adevărat curs (gratuit) de teatru, oferit de către marele actor Claudiu Bleonţ, preşedintele juriului. O frumoasă lecţie despre teatru şi despre rolul său în creşterea armonioasă a copiilor care îl practică şi în pregătirea lor pentru viaţă. 

A fost pentru prima oară, din martie 2013 până acum, când Stăncuţa Dinu (Anca), Dragoş Bold, Ionela Ţancu, Raluca Vălu şi Ioana Ţonea (Ina) nu au obţinut un premiu. 5-4, participări versus premii, însă aprecierea şi experienţa acumulată au însemnat mult mai mult. Claudiu Bleonţ a fost impresionat de faptul că Raluca este autoarea scenariului piesei "La Doctor". Am muncit din nou, am obosit repetând împreună în weekend-uri, ne-am descurcat singuri (cu sprijinul minunaţilor părinţi) şi am avut satisfacţia unei alte reprezentaţii memorabile într-o companie selectă. Pentru mine, un profesor de matematică, teatrul poate fi precum extragerea rădăcinii pătrate în cazul tău, dar reuşesc astfel să uit cumva de stresul cotidian şi de micile necazuri care ne ţin prinşi în acea buclă a timpului şi care îmi fixează în faţa ochilor un déjà-vu irepetabil şi enervant. 

“La discotecă nu poţi face decât nişte ore suplimentare de educaţie fizică”, a spus marele actor Claudiu Bleonţ sâmbătă la Izbiceni, “dar voi alegeţi să vă pregătiţi pentru viaţă, de fiecare dată când repetaţi, când vă transpuneţi, când vă căutaţi şi confecţionaţi decorurile şi recuzita”. Ei sunt, poate, cei mai câştigaţi dintre adolescenţi, iar viaţa le va fi recunoscătoare mai târziu. 

La Izbiceni, a fost pentru ultima oară când aceşti adolescenţi minunaţi au reprezentat oficial Școala Gimnazială Coteana, fiind pentru un an şi jumătate cei mai buni promotori ai unei localităţi rurale în care nu se mai întâmplă demult nimic. Vă mulţumesc, dragii mei, pentru dăruirea de care daţi dovadă pe scenă, pentru implicarea voastră, pentru că sunteţi cei mai buni doar prin talentul vostru prelucrat doar de noi înşine şi pentru că, fără voi, eu nu aş mai fi acelaşi.

Poveste fără sfârşit

Mamă, tată şi copil, o familie minunată, o imagine de poveste. Cine nu îşi doreşte o familie, un cămin, o viaţă normală? Această viaţă este, însă, surprinzătoare şi te pedepseşte de fiecare dată când este înşelată. Niciodată nu sunt de ajuns şase, zece, douăzeci de ani petrecuţi alături de persoana pe care o iubeşti cel mai mult... Niciodată nu este timp pentru a satisface toate dorinţele unui copil dornic să se joace în pemanenţă... Mda, uităm deseori să ne jucăm, să ne prostim, să mai iubim. Atunci când uitarea intervine, atunci când magia iubirii dispare, viaţa te pedepseşte! Atunci când te simţi părăsit, îndepărtat, singur în sufletul şi în mintea ta, nu îţi mai rămâne altceva de făcut decât să laşi în urma ta multă tristeţe, şi să sădeşti  în inimă regretul că nu ai mai rezistat. O altă viaţă urmează să începi, o altă iubire cunoşti, dar nu la fel ca prima. Poate nu îi vei strânge mânuţa atunci când se va naşte, nu o vei îmbrăţişa niciodată, pentru că nu este a ta... Îmbrăţişarea este tot ce îţi va lipsi, iar povestea aceasta nu se va sfârşi aici! Ea va deveni o frumoasă adolescentă, poate educată şi fără complexe, dar neînţeleasă şi aflată într-o permanentă căutare a răspunsurilor la întrebările care nu-i dau pace: "Oare este adevărat?", "Oare nu mă mai iubeşte?", "Oare eu sunt vinovată?", "Cu ce am greşit?"...

-          Cât de mult şi frumos ai crescut!

-          Mda, am crescut...

-          De ce plângi?

-          Plâng? Poate chiar plâng. Ştii...în ultimul timp toată lumea mi-a spus că am crescut, dar nu vreau să cresc...când eşti copil totul este mai uşor. Nu ştii ce e supărarea, tristeţea, nu ştii ce sunt problemele...sau, mă rog, n-ar trebui să ştii. Să fii copil e un vis, un vis care doboară realitatea şi nu vreau să pierd asta, nu vreau să cresc pentru că ştiu că dacă voi creşte durerea îmi va intra în vene aşa cum fumul intră în plămânii fumătorului. DE CEEE? DE CEEE?

Şi-ar fi dorit să fie totul la fel, să fie ca înainte, să nu existe durere, tristeţe, dar nu... Viaţa nu ne iartă, însă viitorul pe care ni-l oferă este exact şansa de care trebuie să ne agăţăm, oportunitatea unui nou început în care, de ce nu, totul poate fi la fel, din nou.

Nu mai plânge, scumpa mea, eu sunt aici şi aici voi rămâne pentru totdeauna! 

Cafeaua de septembrie

A patra zi de toamnă, sumbră, tăcută şi ploioasă, puţină gelozie bacoviană... Sunt, totuşi, momente care te surprind dincolo de orice posibilă tristeţe şi îţi transformă norii plângăcioşi în zâmbete interioare care te obligă să ţipi măcar în tăcere: "Doamne, cât de bine este!"

Nimic impresionant, nimic ieşit din comun, doar lucruri simple şi mărunte, dar care te fac să înţelegi că niciodată nu este prea târziu pentru...orice. Surpriza verii la începutul unui septembrie veritabil şi mă gândesc că timpul trece atât de repede încât am îmbătrânit deja cu un an, tu la fel, ea şi noi de asemenea. Şi ce dacă! Nu-i bai! Rămânem la fel, nu-i aşa? Şi continuăm ceea ce am început, indiferent de vreme, poate şi de distanţă pentru că mâine poate fi prea târziu, mâine poate fi chiar acum...ia uite secunda blestemată cum trece la fiecare a doua mea tastare! Dă-o încolo!

VINE TOAMNA

Vine toamna, în curând

Să mă găsească plângând

N-aş vrea...să fiu iar flămând

După dragostea ce-a fost,

După vorbe fără rost.

Vine toamna, e târziu

Şi n-aş vrea tânjind să fiu

După sărutarea ta,

După îmbrăţişarea mea,

După buzele ca mierea,

Dup-aroma de cafea,

După chipul tău frumos,

După sânii ce miros

Ca şi laptele cel gros

Înfierbântat, cafeniu.

Vine toamna, e pustiu...

Doamne, al tău veşnic vreau să fiu!

Vorbe goale

Ai spus că da și a fost nu,
Ai zis că e și nu mai fu,
Ai spus cafea și n-am băut,
Ai zis că vrei și nu ai vrut!

Ai spus că vii și n-ai venit,
Ai zis că văd și n-am pățit,
Ai spus că mâine și a fost ieri,
Ai zis tu multe...poți doar să speri!

Am spus o vorbă și ai tăcut,
Am zis c-aștept, dar n-ai crezut,
Am spus că te și te-ai speriat,
Am zis că vreau, n-ai ascultat!

Am vrut din nou, tu m-ai lăsat,
Am zis că-s sigur, te-ai fofilat,
Am așteptat, nu ți-a păsat,
Am vrut să fim, dar n-ai aflat!

Ai spus că pleci, dar ai mai stat!
Ai zis ceva? Mi s-a părut!
Ai spus o "glumă"... Te-ai prefăcut!
Ai spus că... M-ai înșelat!

Ce să mai spun? Am încetat!
Ce să mai zic? Am terminat!
Ce să mai vreau? Am renunțat!
Ce să mai fac? M-am lepădat!

Vrei să mai spui? Pot să te-ascult...
Vrei să mai zici? Încă mai poți...
Vrei să mai vrei? Încearcă acum!
Vrei să mai faci? Fă-o, nu e târziu!

Posted via Blogaway by myself

Ochii mei...te aştept

 SIMŢIRE

Ochii tăi mă fac să râd

Ochii tăi mă fac să plâng

Ochi căprui ce îmi fac bine

Mă gândesc mereu la tine.

Un surâs duios de-al tău

E de-ajuns pe chipul meu

Pentru a uita de toate

Neajunsuri blestemate.

Restul vine de la sine:

De la mine pân' la tine,

De la tine pân' la mine…

E plăcut când te simţi bine!

T.E. A.Ş.T.E.P.T.

Te caut în tot ceea ce fac,

E aproape imposibil…

Aşteptarea mă omoară

Şi-aş dori tare de tot

Toate să înceapă iară.

E aproape imposibil, dar…

Pentru că nu-i în zadar,

Te găsesc, e tot ce pot.