Mamă, tată şi copil, o familie
minunată, o imagine de poveste. Cine nu îşi doreşte o familie, un cămin, o
viaţă normală? Această viaţă este, însă, surprinzătoare şi te pedepseşte de
fiecare dată când este înşelată. Niciodată nu sunt de ajuns şase, zece,
douăzeci de ani petrecuţi alături de persoana pe care o iubeşti cel mai mult...
Niciodată nu este timp pentru a satisface toate dorinţele unui copil dornic să
se joace în pemanenţă... Mda, uităm deseori să ne jucăm, să ne prostim, să mai
iubim. Atunci când uitarea intervine, atunci când magia iubirii dispare, viaţa
te pedepseşte! Atunci când te simţi părăsit, îndepărtat, singur în sufletul şi
în mintea ta, nu îţi mai rămâne altceva de făcut decât să laşi în urma ta multă
tristeţe, şi să sădeşti în inimă
regretul că nu ai mai rezistat. O altă viaţă urmează să începi, o altă iubire cunoşti,
dar nu la fel ca prima. Poate nu îi vei strânge mânuţa atunci când se va naşte,
nu o vei îmbrăţişa niciodată, pentru că nu este a ta... Îmbrăţişarea este tot
ce îţi va lipsi, iar povestea aceasta nu se va sfârşi aici! Ea va deveni o
frumoasă adolescentă, poate educată şi fără complexe, dar neînţeleasă şi aflată
într-o permanentă căutare a răspunsurilor la întrebările care nu-i dau pace:
"Oare este adevărat?", "Oare nu mă mai iubeşte?",
"Oare eu sunt vinovată?", "Cu ce am greşit?"...
-
Cât
de mult şi frumos ai crescut!
-
Mda,
am crescut...
-
De
ce plângi?
-
Plâng?
Poate chiar plâng. Ştii...în ultimul timp toată lumea mi-a spus că am crescut,
dar nu vreau să cresc...când eşti copil totul este mai uşor. Nu ştii ce e
supărarea, tristeţea, nu ştii ce sunt problemele...sau, mă rog, n-ar trebui să
ştii. Să fii copil e un vis, un vis care doboară realitatea şi nu vreau să
pierd asta, nu vreau să cresc pentru că ştiu că dacă voi creşte durerea îmi va
intra în vene aşa cum fumul intră în plămânii fumătorului. DE CEEE? DE CEEE?
Nu mai plânge, scumpa mea, eu
sunt aici şi aici voi rămâne pentru totdeauna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu