CU TAXIUL ÎN BUCUREȘTI PLĂTEȘTI CÂT VREA ȘOFERUL ȘI NU CÂT TREBUIE

Să găsești un taxi galben în București - România, după miezul nopții, asta înseamnă să fii norocos, asta înseamnă normalitate!

Dacă credeai cumva până acum, în urma ultimelor evenimente iscate de către taximetriștii bucureșteni care au tot protestat împotriva "infractorilor" neplătitori de taxe de la Uber, că taximetria a intrat în normalitate, te înșeli grav pe banii tăi. Ei au rămas la fel, propunători de tarife proprii, sprijiniți de cei care ar trebui să te protejeze și gata să-ți ofere serviciile doar atunci când au chef. Aceste rânduri nu sunt, evident, o generalizare care să-i cuprindă pe toți cei aflați la volanul unor mașini galbene. Nici nu au cum să fie de vreme ce încă mai găsești oameni normali care odată urcați în mașina lor îți pornesc "ceasul" și te duc la orice adresă și nu doar la cea aflată în apropierea locuinței lor sau conform prețului pe care ei și-l doresc. Nu mă alătur niciunei părți din această poveste pentru că nu am beneficii materiale de pe urma lor, dar mi-ar plăcea să cred că pot contribui la o mai bună înțelegere a situației de fapt.

Eram cu Andrei la o oră trecută după miezul nopții. Tocmai ce ne despărțisem de grupul cu care vizionasem excelenta prestație a tinerilor fotbaliști români împotriva mult mai titratei echipe a Franței într-un centru vechi ce dorește să atragă străinii în capitala României. Memorabilă și plină de mândrie seară de luni creată de niște sportivi crescuți de către Hagi și alți creatori de talente prin muncă! Aveam câteva variante concrete de a ajunge fiecare la casa lui într-un timp rezonabil:
> autobuzele de noapte ale primăriei
> Uber
> mersul pe jos
> taxiul agreat din totdeauna (cel galben, cum îl voi denumi generic în continuare, cel aflat în cadrul legii, cel plătitor de taxe, cel cu casa de marcat și care îți oferă bonul fiscal pe loc, cel pe care îl găsești în orice țară de pe mapamond, cel care sare de fund în sus atunci când un concurent precum Uber îi "ia pâinea de la gură").
L-am întrebat pe Google Maps în ce condiții pot ajunge acasă cu STB-ul, dar am zis că taxiul e mai rapid și mai la îndemână, chiar dacă justificat mai scump decât transportul în comun, lesne de înțeles.
Am renunțat și la Uber. Chiar începusem să cred că toate celelalte taxiuri vor presta un serviciu civilizat trâmbițat peste tot pe unde vezi un taximetrist nemulțumit că "ăia nu au case de marcat, nu au dispecerat, nu plătesc taxele, dom'le, în România". Cu vreo două luni în urmă apelam primordial la Uber pentru că nu mă dezamăgise niciodată, dar de data asta mi-am spus că poate am greșit, poate nu am înțeles eu corect pe cine trebuie să apreciez mai mult. Mersul pe jos era o opțiune exagerată, evident, dar trebuie să pui și răul înainte într-o țară în care orice serviciu funcționează anapoda sau nu funcționează deloc.
Așa că am rămas cu eternul taxi, cel legal, cel plătitor de taxe corecte în țara în care și tu sau eu le plătim prin munca noastră. Am început căutarea lui și am început-o prin aplicația Star Taxi. Aplicația asta nu mi-a funcționat niciodată cum trebuie, timpul de așteptare până la găsirea unui taxi fiind strigător de mare sau atât de mare încât să mă facă să renunț. Nici acum nu m-a ajutat, Star Taxi nu mi-a găsit niciun taxi în 10-15 minute. Lasă că găsesc cu Clever, zic. În tot acest timp, Andrei făcea același lucru, când cu Star, când cu Clever. Niciun rezultat pentru niciunul dintre noi! Alte 10-15 minute pierdute după miezul nopții și cu "ajutorul" lui Clever.
Lasă că găsim noi un taximetrist în centrul ăsta vechi, zicem, pentru că ia uite câți așteaptă la marginea străzii! Alegem unul la întâmplare, unul dintre mulții aflați acolo. "30 de lei", îi zice lui Andrei. 30 de lei de la Unirii până într-o zonă în care ajungi legal cu 10-15 lei! Nu-i problemă, găsim noi, sunt mulți, ne încurajăm reciproc. "25 de lei", îi zice următorul. Aha, deci nu s-a schimbat nimic, voi faceți prețurile, iar noi - fraierii trebuie să le acceptăm.
Nu s-a întâmplat nimic după ce ați ieșit de nenumărate ori în stradă, strigând că voi aveți familii și că prestați muncă cinstită, că sunteți concurați neloial de ceilalți care își folosesc mașina personală, care pot avea o mașină și mai veche decât a voastră și pe care ați început să-i hăituiți în trafic să-i dați pe mâna poliției sperând că nu au autorizație pentru a transporta persoane. Nu s-a întâmplat nimic în sensul în care să dovediți clienților că pe voi trebuie să vă aleagă, că voi oferiți serviciile de calitate. Nimic! Ați rămas, în general, la fel de aroganți și încălcați permanent legea față de care spuneți că sunteți în regulă. Da, știu, sunt printre voi și taximetriști adevărați, cu care nu trebuie să negociez, în mașina cărora mă urc și mi se pornește aparatul de taxare automat, care mă întreabă politicos unde merg fără să strâmbe din nas că e aproape sau departe de locuința lor, care nu așteaptă bani în plus de la mine, care mă respectă așa cum îi respect și eu, care au o mașină îngrijită. Acest articol nu este despre ei, ci despre voi - cei care înainte de toate vă bateți joc de oamenii care vă înghit nesimțirea, cei care sunteți prea mulți pentru ca să vorbim de o normalitate și cei care îi jigniți și pe colegii voștri de breaslă corecți aruncându-i într-o oală nespălată, plină de resturi umane. Românii ca voi sunt nesimțiți înainte de a fi oameni. Românilor ca voi li se permite să fie nesimțiți pentru că, paradoxal și de multe ori, legea e de partea celor care nu o vor respectată. Voi mai sunteți nesimțiți pentru că nimeni nu vă face nimic, nimeni nu se pune cu voi, cu atât mai puțin niște turiști străini nevoiți să ia un taxi oricum ca să ajungă oriunde. Voi sunteți urâțenia României, cea care face ca țara asta să fie ocolită din cauza unora ca voi.
Îmi încerc și eu norocul întrebând pe al treilea taximetrist dacă este liber. Este, dar nu mă poate duce unde doresc eu pentru că el vrea să se retragă și nu merg în aceeași zonă. Am mai auzit-o și pe asta, e un mod mai elegant de a-mi spune că nu vrea să mă ducă și că mai așteaptă și el o ciupeală în drumul lui spre casă. Se retrage, dom'le, n-ai ce să-i zici omului... După încă o tentativă eșuată de-a lui Andrei pentru a găsi un taxi, refuzată tot din pricina unui preț făcut pe loc, pe lângă aparatul de taxat ce stă pe bord ca să zică lumea că taximetria e în regulă, răbufnim și ne îndreptăm spre secția de poliție din centrul vechi al Bucureștiului. Asta pentru că polițiști locali existau chiar la un metru de taximetriști, doar că din Duster-ul lor albastru staționat acolo ei lipseau cu desăvârșire. Tipic românesc, când ai nevoie de ajutor din partea unei autorități trebuie să fii norocos să-l găsești. Ajungem la secția în fața căreia erau trei indivizi îmbrăcați în uniformă și pe care-i numesc "polițiști" doar pentru că așa scria acolo. Le povestim oful nostru, le solicităm sprijinul, să meargă cumva să-i ia la întrebări pe acei taximetriști care negociază prețuri în stradă refuzând să te servească tocmai pentru că tu nu accepți prețul lor fără justificare. Doi dintre "polițiști" au făcut stânga împrejur, ne-au întors spatele și au intrat în sediul călduț iarna și răcoros vara, unde nu îi mai poate sâcâi niciun cetățean. Cel rămas ne-a spus senin, fără niciun chef de muncă și foarte detașat că nu e de competența poliției locale să rezolve astfel de situații. "Dar care este competența dumneavoastră, pentru ce anume sunteți prezenți aici?", am întrebat. Cică ei sunt acolo doar pentru a rezolva conflicte cu violență, eventuale scandaluri și cică să sunăm la protecția consumatorului să ne rezolve ei. Era clar că asta puteam face doar a doua zi, protecția consumatorului chiar dormea la miezul nopții. La 20 de metri de secția de poliție se zăreau doi jandarmi semeți și prezentabili. Încercăm și cu ei să găsim o rezolvare chiar dacă bănuiam că nu e nici de competența lor sancționarea taximetriștilor pentru tarife fără bon fiscal. Asta ne-au și spus, îndrumându-ne totuși spre 112 și din nou ANPC. Cu alte cuvinte, sunăm la numărul de urgențe 112 să reclamăm că nu vrea taxiul să ne ia, de parcă asta ar fi o urgență. Am plecat înspre locul denumit "la barieră" aflat în centrul vechi și unde trebuie să fie prezent un echipaj de poliție staționat permanent acolo și care sigur este dispus să ne ajute, cel puțin asta ne-au zis jandarmii. Nu ai cum să crezi așa ceva în România, cel puțin după toate evenimentele întâmplate în ultimul timp. Cei ce afișează sloganul "siguranță și încredere" sunt exact cei care stau cu mâinile în sân, nepăsători, pasându-te ca pe o mingie de la o instituție la alta, de cele mai multe ori.
Ajungem "la barieră" unde dăm de un "polițist" (cel puțin așa semnaliza uniforma în care era îmbrăcat) care nu părea a avea mai mult de 28 de ani și un jandarm în spatele unui Logan alb cu girofar deasupra. Ne spunem din nou oful, povestim iar firul evenimentelor, relatăm încă o dată despre cei 4(patru) taximetriști care erau clar demni de a fi luați la întrebări din punct de vedere legal pentru ceea ce făcuseră deși nu eram încrezători că se va și întâmpla așa. Tânărul "polițist" abia dacă îngăima câteva cuvinte ce se doreau puse într-o propoziție. Frazele erau la jandarm, el parcă ne vrăjea mai cu înțeles, în fond vorbind tot despre competențele lor de a preveni și rezolva conflicte violente, despre 112 și despre protecția consumatorului. Prin urmare te apucă toți dracii, așa că am încercat să le spunem și povestea aia cu slujba cetățeanului. Nu a avut nicio valoare pentru că jandarmul e prea mândru să fie de acord cu faptul că și banii lui vin de la niște concetățeni ca noi toți. Amuzant a fost argumentul de fier al jandarmului potrivit căruia Andrei băuse 3 beri în 2 ore pe banii lui.
Am plecat clar cu coada între picioare, simțindu-ne pur și simplu singuri în fața unei situații de fapt pentru care autoritățile statului sunt obligate să o rezolve. Ne-am întors la "bișnițarii" care conduc mașini galbene pe care scrie "taxi", să ne mai încercăm încă o dată destinul. Următorul mi-a spus că el nu ne poate duce unde dorim pentru că i s-a terminat rola aparatului de taxat. "Păi și de ce nu plecați acasă?" l-am întrebat. Nu i-am înțeles răspunsul, dar a ținut să ne trimită înspre Uber unde va pleca şi el în curând. Am uitat să-l întrebăm dacă a fost la proteste, dar cred că oricum n-ar fi contat din moment ce totul este o mascaradă.
Soarta se săturase să ne fie potrivnică în acea seară, altfel îți este greu să crezi că în jurul orei 2 noaptea un taximetrist (da, TAXIMETRIST!) ne-a invitat în mașina lui ca și cum nimic din cele întâmplate anterior nu ar fi existat. Pur și simplu l-am întrebat dacă este disponibil și fără să comenteze ne-a poftit în mașină, a pornit ceasul de pe bord și a plecat cu noi în cursa vieții. Interesant a fost că omul nu aștepta laolaltă cu cei care ne refuzaseră în celelalte 5 încercări, era singur pe o rază de 50 de metri, în dreptul complexului Unirea Shopping Centre. Până la Andrei acasă, adică pentru circa 3,5 km ne-a taxat cu aproape 12 lei, iar de acolo până la mine, încă aproximativ 8,5 km, am mai plătit încă vreo 20 de lei. I-am lăsat 35 de lei, nu am primit niciun reproș, nicio strâmbătură din nas, doar mulțumiri și o conversație memorabilă și politicoasă. Bătrânul în vârstă de 62 de ani, al cărui nume nu-l voi uita niciodată, m-a impresionat cu naturalețea lui și cu normalitatea în care trebuie să se afle toți cei care se bat cu pumnii în piept că sunt taximetriști. Omul își cerea scuze chiar și atunci când mă întrerupea accidental și dorea să poarte o conversație cu mine, un dialog foarte plăcut, din care mi s-a confirmat că este suficient să-ți faci treaba așa cum trebuie, fără să minți și fără să furi. Această stare de fapt nu este ceva ieșit din comun, dar la noi a devenit o îndeletnicire pe cale de dispariție. Cârcotașii pot spune la final că așa se întâmplă noaptea (târziu) în București atunci când ai nevoie de un taxi și că ziua toți sunt politicoși și disponibili. Pe bune? Atunci să inventăm legile de noapte în completarea legilor de zi.