Există acum această repulsie față de profesorul care face grevă pentru un salariu mai mare. Se întărește din nou ideea potrivit căreia "nu ne mai ajung banii pe care oricum îi avem din belșug". Iar suntem arătați cu degetul pentru că destabilizăm țara și nu ne vedem lungul nasului. În 23 de ani câți am reușit să strâng la catedră nu-mi amintesc să fi deranjat vreodată statul prin solicitări exagerate sau prin valuri de proteste violente cum vedem pe la alții care se iau la trântă cu forțele de ordine. Îmi amintesc doar că, de fiecare dată când am protestat, am auzit aceleași vorbe: "nu este momentul acum", "trebuie să mai așteptați", "pregătim un proiect de lege pentru profesori și va fi bine", "voi trebuie să fiți un exemplu", "copiii și familiile lor au nevoie de voi", "faceți atâția bani din meditații".
Orice doar ca restul populației, celelalte categorii sociale, să ne fie împotrivă, să ne arate cu degetul, să ne disprețuiască și să ne trateze mereu cu un respect pe care unii dintre noi nu l-am trăit niciodată atât de jos.
Trecem peste banala certitudine potrivit căreia începând cu lucrătorul comercial de la magazinul din colțul străzii și terminând cu președintele țării, toți au avut în spate cel puțin un părinte în afara celui care i-a dat viață, au avut părinții de la școală, pe profesorii care i-au învățat cum să se comporte, să vorbească, să socotească, să înțeleagă tainele vieții. Ne place sau nu să admitem, asta este o axiomă a vieții, la fel cum avem nevoie și de doctorii din spitale, fără îndoială. Culmea ironiei românești este că președintele din celălalt capăt al exemplului anterior este tot un profesor care se va întoarce la catedră în curând, într-o cancelarie în care se mai află alte câteva zeci de profesori care au stat și înghițit alte decenii de nemulțumiri.
"Nu este momentul acum" pentru că nu a fost niciodată un moment pentru noi, profesorii. Am fost tratați mereu ca unii care știu să aștepte și să lase capul plecat în așteptarea unor "vremuri mai bune" în care să se găsească acele resurse bugetare necesare. De fiecare dată ne-am nimerit într-un moment prost, de ce trebuie să ne nimerim și acum? De ce trebuie să ne retragem din nou cu coada între picioare?
"Trebuie să mai așteptați" probabil că vor auzi și liderii sindicatelor care vor participa la negocierile din aceste zile cu reprezentanții guvernului. Li se va propune, probabil, o aplicare a unei legi existente deja, dar din toamnă. Sau de la anul, moment în care iar vom auzi că "nu sunt bani". Așa s-a întâmplat de când mă știu eu profesor și am așteptat de fiecare dată precum elevul acela care are 10 la purtare. Eu n-aș mai vrea să aștept pentru că alții au așteptat mai puțin sau nu au mai așteptat deloc.
"Pregătim un proiect de lege pentru profesori și va fi bine" mai auzim. Trebuia să-l pregătiți de fiecare dată când v-ați acordat măriri sau să puneți în aplicare ceea ce ne-ați promis în numele priorității pe care educația trebuie să o aibă. Așa ne-ați zis mereu, așa ne-ați promis cu toții că va fi de fiecare dată când ne-ați chemat la vot. Și v-am votat. Ce regret!
"Voi trebuie să fiți un exemplu" ni se mai spune. Și de ce nu suntem un exemplu? Doar pentru că unii dintre noi nu-și fac treaba și suntem criticați cu toții pentru asta? Nu e ca și cum ați fi impus niște standarde și niște controale care să îi cearnă pe cei "buni" de cei care "nu corespund" meseriei, este vorba despre faptul că ați obligat niște oameni să muncească pe niște bani puțini până când ei s-au săturat încă de la începutul carierei și au părăsit sistemul pentru bani mai mulți renunțând la anii în care s-au pregătit învățând. Dacă veți continua cu aceeași atitudine lipsită de interes, atunci nepoții voștri vor ajunge să aibă profesori slab pregătiți sau necalificați pentru că în viitorul apropiat chiar că nu va mai accepta nimeni să muncească pe 10 mese la un restaurant.
"Copiii și familiile lor au nevoie de voi" știm și am fost conștienți mereu că așa este. Dar aceeași copii se regăsesc și printre ai noștri în momentul în care ajungem în situația în care trebuie să protestăm mai ferm. Puțină mobilizare și înțelegere nu strică în aceste zile în care tragem încă un semnal de alarmă. Mai bine înțelegem cu toții problema preț de câteva zile și săptămâni pentru ca lucrurile să nu meargă prost încă alți ani de acum înainte. Ce mesaj credeți că vor primi colegii care vor să intre în sistem sau care au petrecut deja 2-3 ani în el trăindu-și viața ajutați de părinți când le veți spune că salariul lor va rămâne tot la nivelul celor 10 mese la restaurant? Gândiți-vă că a pleca va fi opțiunea primordială, iar "a pleca" poate însemna chiar și peste graniță. Sau poate nu interesează pe nimeni.
"Faceți atâția bani din meditații" să i-o spuneți celui care nu are nevoie de asta într-o viață pe care trebuie să o trăiască mâncând, plătind întrețineri, plimbându-se măcar prin oraș, tratându-se pe la doctori sau cumpărându-și materiale, instrumente moderne și cursuri de perfecționare pentru a fi mai bun la clasă și permanent sănătos. Ne-ați fiscalizat, ne-am conformat, așa și trebuie, prin urmare subiectul nu mai este de actualitate.
Nici nu am curaj să mă gândesc la pensia mea sau cine va mai ajunge să contribuie la ea peste vreo 20 de ani din moment ce numărul românilor cu o educație foarte proastă este în creștere anuală precum cursul euro. Există pensii de toate felurile, dar pentru buzunarul profesorului nu se găsește niciuna care să nu-l bage în fibrilații.
Rămân în continuare mândru de meseria mea, dar mândria asta trebuie susținută și de satisfacția profesională adusă de o recompensă materială cuvenită și adaptată vremurilor. Poate că nici măcar eu nu aș mai fi fost aici astăzi dacă ar fi trebuit să îmi încep acum cariera, dar cu siguranță acum este momentul în care trebuie să fim ascultați cum nu am fost niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu