Directorul de școală, gimnazială, cu atât mai mult liceu...
Este persoana de care depinde bunăstarea și confortul tuturor celor care intră pe poarta școlii și ies de acolo: elevi, părinți, profesori, personal auxiliar (personal de îngrijire, administratori, informaticieni, laboranți, secretari etc). Este cea de zâmbetul căreia se leagă bucuria sau tristețea profesorului care urmează să intre la clasă, în fața elevilor pe care trebuie (e musai!) să îi binedispună și să îi educe sănătos, dincolo de starea cu care ambii vin de acasă și pe care trebuie să o dea răului de gard, să o lase în fața porții și să se chinuie să pară că totul va fi bine.
Directorul de școală este acel om care trebuie să te asculte și când nu are chef să facă asta pentru că dacă tu ești nervos, el poate fi într-o zi mai proastă. El trebuie să aibă ușa biroului deschisă pentru tine chiar dacă tu nu meriți asta sau chiar dacă ce ai tu de spus mai poate aștepta. Tot directorul este acel conducător de școală care trebuie să ducă instituția de învățământ la un alt nivel, mai ales dacă atunci când el a preluat funcția nu exista acel nivel. Trebuie să scoată ce-i mai bun din profesorii pe care îi are la dispoziție pentru ca elevii școlii să își îmbunătățească rezultatele anterioare și să mulțumească toată cancelaria atunci când unele proceduri nu funcționează. Iar asta nu e nici măcar jumătate din tot pentru că directorul trebuie să găsească și acele modalități prin care să recompenseze pe cei care se străduiesc să facă lucrurile bine chiar dacă aluatul nu este de calitate și să amendeze pe ceilalți, știm noi care... Cei pe care sistemul îi trimite să educe fără să știe cum se educă sau fără să fie făcuți pentru a educa. Mai sunt cei care pierd vremea între pauzele din orar crezând că astfel elevii pot învăța făcând singuri rezumate. Da, avem salariul mic raportat la situația socio-economică actuală și la domeniul în care prestăm, dar profesorul trebuie să fie un etalon după care toți ceilalți să se orienteze în viață, iar directorul trebuie să îi pună în vedere acest lucru celui care pierde vremea între pauze, să îl sancționeze.
Un director de școală trebuie să fie atât de abil și de pregătit profesional încât nimeni și nimic să nu-l determine a ceda în fața oricărei încălcări regulamentare sau ale bunului simț. A nu se înțelege de aici că directorul trebuie să fie dictatorul, dar o școală nu va avea niciodată rezultate cu un conducător absent atât fizic cât și participativ. Printr-o frumoasă paralelă, directorul trebuie să se și bucure alături de colegii săi și de celelalte persoane din școală de fiecare dată când are ocazia, când ne sărbătorim, când suntem festivi sau când, pur și simplu, avem nevoie de o infuzie de fericire. Iar dacă nu există ocazia, directorul trebuie să o inventeze.
În activitatea mea profesională cu care mă mândresc, chiar dacă nu este neapărat de pus în ramă, am lucrat efectiv cu cel puțin 13 directori. Am ajuns cu brio să depășesc pragul de două decenii în postura de cadru didactic umblat prin școli gimnaziale și liceale, atât în oraș cât și în mediul rural. Am muncit efectiv și am învățat pentru a-mi găsi locul, iar pentru asta a trebuit să schimb multe unități școlare. Prin urmare, mă consider foarte câștigat pentru că am experimentat atât de multe relații cu conducerile unităților școlare prin care am predat. Sunt foarte recunoscător tuturor directorilor care și-au făcut timp pentru a mă asculta atunci când eu am avut chef. Le mulțumesc acelorași directori pentru că m-au sprijinit mereu în efortul depus la clasă pentru îmbunătățirea rezultatelor elevilor și pentru că s-au străduit să mențină în picioare principiile sănătoase, adăugând prin felul lor de a fi ceva în plus față de ceea ce eu deja știam de la cel mai bun cadru didactic mentor din viața mea - tatăl meu. Pentru cine nu știe, e bine de spus că nu este deloc ușor să faci asta. Nu voi uita niciodată colaborarea lor, felul în care am învățat de la acești directori cum să fiu eu mai bun în dreptul meu și nu numai. Sunt convins că, dincolo de timpul care ne-a îndepărtat și ne-a rupt legăturile, ne putem regăsi oricând unii cu alții și putem relua mereu discuții și colaborări care odinioară erau prezente în viețile noastre.
Acum vine partea grea a acestor rânduri, acel moment în care directorul trebuie schimbat. Cam mult "trebuie", nu-i așa? Este momentul în care un profesor ca mine își dorește ca schimbarea oricărui director care trebuie să facă cele de mai sus este total inoportună. Nu aș schimba niciunul dintre directorii care fac toate treburile bune amintite anterior. Niciodată! I-aș ține pe scaunul de conducere a școlii și aș face asta prin puterea colectivelor pe care acești directori le păstoresc. De fiecare dată când un nou guvern apare sub soare intervine și ideea schimbării directorului care face treaba bună cu unul impus despre care nu știm ce poate și nici nu cunoaștem dacă se pricepe. De ce nu putem să fim și noi profesioniști măcar o dată în 30 de ani și să păstrăm ce e bun prin votul majorității? Cine pierde dacă nu se întâmplă asta?
Cum spuneam, am avut de-a face în cel mai plăcut sens cu foarte mulți directori, și am văzut cum ei s-au străduit nu numai să păstreze ce era bun în școală, dar au depus eforturi solicitante pentru ca școala să performeze cumva, să fie mai vizibilă, mai atractivă. Puteți spune că tot acest text este o pledoarie despre directorii cu care am lucrat... Nu mă deranjează pentru că le datorez măcar un text. În fapt, este o expunere a ideii de a păstra oamenii buni, profesioniști și dedicați în funcțiile pe care sunt deja în ciuda existenței unor concursuri cu iz ciudat. Și chiar dacă admit că întotdeauna poate apărea o persoană mai pregătită decât anterioara, ca să fiu corect până la capăt, tot ar dura timp prețios până când acea persoană poate realiza niște conexiuni vitale pentru școala pe care o va conduce.
Se apropie cu pași repezi un nou concurs pentru ocuparea funcțiilor de director din școlile românești. Personal, știu ce trebuie să facă un director pentru școala lui și cunosc deja sacrificiile pe care trebuie să le accepte pentru a face, timpul liber pe care va trebui să nu-l mai aibă din momentul în care ajunge acolo. Cunosc demult compromisurile pe care trebuie să le accepte pentru ca toată lumea din jurul lui să fie satisfăcută. Aș putea și eu să fiu director cândva, de ce nu? Pentru confortul celorlalți, mă gândesc serios că nu ar fi indicat să fac asta. Pentru confortul meu, ei bine, pentru asta aș putea să nu fiu deloc director. Consider că sunt unul dintre cei mai sinceri colaboratori pe care directorii mei i-a avut vreodată și tocmai de aceea spun că în acest moment nu îmi doresc deloc să fac ceea ce ei încă mai fac, adică să conduc o școală. Este prea mult "trebuie" în discuție, la care eu nu sunt dispus. Nu, mulțumesc! Mai mult, vreau ca matematica pe care o predau să o ofer mereu elevilor și vreau să le fiu dirigintele de care au nevoie. Și mai mult, le mulțumesc din nou pentru tot ceea ce fac fiind directori de școală, gimnazială sau liceu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu