MANIFEST PE BLOGUL MEU (TĂRICEANU NU MAI ESTE)

Rareș Bogdan zice: "Guvernarea se va face în jurul PNL, care va merge cu Ludovic Orban". Mă întreb și acum de ce nu ți-ai făcut tu propria televiziune în care să atragi cei mai buni redactori, prezentatori și realizatori și ai ales să devii trompeta de jucărie a partidului aflat la guvernare? Ai dat simpatia telespectatorilor pe scaunul confortabil al parlamentului european. De costume nu te plâng pentru că îți permiți, îmi place cum îți stă batistuța în buzunarul de la piept. Eu sunt mai realist, mult mai puțin părtinitor și mai categoric și zic că ideal este să mergeți cu toții acasă! Ludovic să și-i ia pe ai lui și să plece, Marcel să-și facă o asociație de locatari pe care să încerce să o conducă fără datorii restante la apă caldă sperând că va reuși, iar Dan să-și dea două palme și să-și vadă de corporatiștii lui. Băăă! Băăă! Cum ați reușit, băăă, performanța de a risipi 15 procente în dreptul unei formațiuni politice care nu are nicio treabă cu România (UDMR) și în dreptul unui partid care ajunge în parlament fără a avea resursele cu care voi vă lăudați (AUR)? Încă mai avem nevoie de maghiari ca să conducem România? Prin ignoranța voastră v-ați bătut joc de cei care mai aveau o cât de mică încredere în voi și ați construit o autostradă pe care alții să circule nestingheriți, fără să facă nimic pentru români. Autostrăzile promise pentru noi sunt în continuare hârtie igienică și vă împopoțonați la tăierea unei panglici în spatele căreia se află 15-20 km de asfalt nou. Pe mine nu m-ați mai convins deloc! Pe mine nu m-ați făcut să simt nimic, mi-ați omorât emoția care mă conducea la urnă și mi-ați arestat elanul cu care am făcut-o mereu!

Mergeți acasă cu toții și lăsați parlamentul gol! Vedeți realitatea din spatele prezenței la vot care vă scoate ochii de 12 ani încoace. Aproape 68% dintre românii cu drept de vot au stat acasă în 2020 și niciunul dintre voi nu face nimic pentru a afla răspunsul la întrebarea "de ce"! Adică mai mult decât dublul cetățenilor cu drept de vot au fost nepăsători la toate mesajele voastre electorale de doi bani, răsuflate şi reciclate, la toate promisiunile fără nicio valoare și susținere, la toate planurile de guvernare realizate "copy paste" din anterioarele, fără nicio precizare referitoare la eventualitatea nerealizării lor. Mulți dintre absenții momentului nu au avut emoția alegerii unui favorit. Băăă, nu au avut cu cine să voteze! Voi aveți capacitatea de a înțelege acest fapt real existent în viețile noastre?! Poate nu v-ați prins, dar nu sunt toți proști, analfabeți sau semi, dezinteresați sau mai puțin români. Mă uit în jurul meu, îmi evaluez rudele, prietenii și cunoștințele apropiate, adică oamenii în care am cea mai mare încredere și cu care mă sfătuiesc mereu, cei care mă fac fericit și cu care aș vota oricând fără nicio ezitare. Îi evaluez și pe cei care nu au votat, îmi permit să extrapolez până dincolo de granițe și înțeleg că cel puțin jumătate dintre cei pe care nu i-a interesat mascarada asta au ales să nu participe la creșterea procentului vreunuia dintre partidele politice. Pe cine să trimitem în parlament? Pe cei care își schimbă de la unii la alții membrii de partid chiar dacă se bat cu pumnii în piept că au principii care nu le permit să facă asta, pe cei care candidează cu unicul scop de a se alege cu cele mai liniștitoare venituri și pensii, pe cei care nici măcar nu vor participa la ședințe, pe cei care au realizat după 30 de ani că România trebuie să se dezvolte, pe cei care se acoperă între ei indiferent de culoarea politică, pe cei care ne omoară în spitale arși de vii sau infectați de virușii mizeriei? Nu v-a interesat niciodată să conduceți această țară astfel încât cel puțin jumătate dintre locuitorii ei să fie mulțumiți! Nu v-ați dorit absolut deloc ca din 4 în 4 ani să vină lumea la vot încântată pentru alegerea făcută! Votul trebuie să fie sărbătoare, nu calvar. Nu ați înlesnit prezența la vot astfel încât în anul 2020 aceasta să fie ușor de înfăptuit. Pentru mine este clar de ce, pentru că nu vreți! Voi știți mereu că după alegeri urmează o lună, două de negocieri între aceleași moace prăfuite, puțin machiate în saloanele de înfrumusețare ale televiziunilor preferate, în care vă împărțiți mai mult sau mai puțin agoniseala măruntă a voturilor astfel încât să vă fie tot vouă bine. O lună sau două pierdute dintr-un an în care alții construiesc și clădesc economii puternice care ne lasă și mai în coada oricărui clasament. Asta veți face și acum! Consider că este absurd ca unui român să îi fie condiționată prezența la urnă de prezența la domiciliul pe raza căruia trebuie să voteze având în vedere că trăim în era digitalizării.

Am stat acasă, da! Nu mă simt deloc mai puțin responsabil decât cel care v-a votat. M-ați dezamăgit mereu de fiecare dată în care v-am investit cu încrederea mea. Poate pentru voi nu contează absența unui anonim ca mine, dar sper să înțelegeți la un moment dat că acum, mai mult ca niciodată în această țară, vocea absenților este mai puternică decât cea a votanților. Noi suntem cei care nu credem în apelul vostru la responsabilitatea pe care voi nu o aveți, dar suntem cei care ne facem treaba mereu, chiar dacă ne cresc veniturile sau nu. Suntem cei care nu lipsim de la locul de muncă pentru că nu avem mașină la scară și cei care își plătesc datoriile până la ultimul bănuț. Pentru noi deșteaptă-te române înseamnă altceva decât un cântec pe care voi îl ascultați la ceremoniile oficiale. Vocea noastră urlă în tăcere și așteaptă de la voi să faceți treabă, să conduceți țara pentru oameni, într-un singur guvern și să renunțați la comportamentul elevului care chiulește de la ore doar pentru că turma face același lucru. Responsabilitatea prezenței într-un parlament sunt cuvinte pe care voi nu le înțelegeți și nu mai am speranța că voi prinde ani buni din viață în care să mă bucur de țara în care m-am născut. Am fost și rămân același bun cetățean, rațional și principial, conștient că meseria pe care am ales-o trebuie folosită în dezvoltarea personală a altor oameni. Atunci când vă veți gândi să-mi criticați alegerile să nu uitați că majoritatea decide mereu. În majoritate mă aflu și eu acum, iar dacă v-am dezamăgit trebuie să știți că voi ați făcut-o constant trei decenii, fără regrete și fără resemnare.

P.S. Încerc să găsesc mici bucurii după rezultatele ultimelor alegeri. Tăriceanu a murit, în sfârșit! Din punct de vedere politic el nu mai este, prostul exercițiu electoral românesc l-a ejectat de pe scenă. Fața lui mincinoasă a dispărut şi sper că nu își va mai face loc în rândurile altui partid dornic de cantitate fără calitate. Se pare că nici Victor nu va mai freca băncile parlamentului în următorii patru ani. Poate acum va avea timp să-și rescrie lucrarea departe de aerul care l-a făcut vedetă. În sfârșit nu vom mai vedea manevrele lui realizate doar pentru strădania de a fi și el acolo la masa celorlalți, după firimituri cu gust de palate. Sper ca și pe el să-l țină politica departe de scenă pentru că minte prin fiecare respirație. Cam asta ar trebui să se întâmple cu toți "aleșii" neamului din acest moment... Să dispară! Evident, nu vrem AUR, dar prezența lui este efectul absenței unui partid cu adevărat politic în România care să convingă, să conducă și să unească 😉.

Update: Ludovic a plecat, cel puțin de la guvern, gest care l-a făcut pe Marcel să își exprime profunda nemulțumire și eterna dragoste pentru această țară, ținând să ne scoată ochii despre cum nu trebuie să lași România la greu. Dacă ne apucăm să recapitulăm cât de greu îi este acum României după toate conducerile roșii, galben și albastre din trecut... Hai, lasă, să așteptăm pe Șoșoacă și pe Simion să ne învețe cum se face politica de doi bani, să ne arate ei iubirea față de țară și față de Dumnezeu, că nu degeaba facem Paștele de două ori în această țară etern credincioasă!

VOTEZ ȘI ÎN 2020, DAR ROMÂNIA NU MAI ARE TIMP DE SIMPATII!

După multe chemări lamentabile la urne venite din partea principalelor partide care colorează harta țării, capitala și țara și-au schimbat primarii. Principala mea bucurie este că viitorul primar al orașului care îmi este deja domiciliu de trei ani a absolvit aceeași facultate ca și mine. Suntem cu toții simpatizanții cuiva, amicii altcuiva, dar peste toate astea ar fi bine să înțelegem că România nu mai are timp de simpatii. Capitala nici atât! Mergi doar până în Belgrad și vei realiza cât de mult am rămas în urmă. Nu te duce la Budapesta pentru că acolo ești prea departe. Praga, Bratislava, Varșovia... Să fim serioși, avem ani mulți în urmă de recuperat. Prefer să fiu rezervat și să înțeleg că apa caldă nu va veni la robinet o dată cu înscăunarea lui Nicușor Dan, iar problemele nerezolvate au scadența în fiecare zi. Mă uit la procentul prezenței la vot și atunci înțeleg că nu este mare diferență între prezența la vot din urmă cu 4 ani și cea de acum din București. Bucuria trebuie să fie rezervată pentru că procentul celor care au votat pentru primării și consilii locale/generale în țară nu a depășit jumătate dintre toți cei care ar fi putut vota. Să nu credeți niciodată că cei de acasă sunt toți mai puțin educați decât cei care au votat! Sau să credeți cumva că sunt mai dezinteresați atâta timp cât ei nu au văzut decât o linie de metrou inaugurată în 9 ani de zile! Sau să mă desconsiderați pe mine dacă peste 4 ani mă voi alătura lor, eu - cel care am votat de fiecare dată când politicienii acestei țări au avut nevoie. Dacă acceptăm că cei care nu votează influențează negativ alegerea sau nealegerea unora, atunci trebuie să acceptăm și că cei care votează influențează negativ rezultatul și viitorul țării de fiecare dată când cei aleși eșuează cu sau fără intenție. E o logică simplă la care nu putem închide ochii. Cu ce este mai lăudabil un votant dator la stat prin taxele neplătite și care își plătește o diplomă de licență decât un român care refuză votul și care nu a furat, nu a mințit, nu a încălcat legea, nu a ocolit taxele?

Locuitorii Bucureștiului sunt și în 2020 cei mai puțin prezenți la urne, iar asta mă face să aștept cu cap marea reabilitare. În plus, rămân în continuare în funcții primari care "au furat, dar au și făcut", vorba cetățeanului care nu e român dacă nu gândește așa. Rezultatele vorbesc de la sine, iar Oltenia continuă să mă dezamăgească. Aud că într-o comună de lângă Caracal un primar iese câștigător de pe lumea cealaltă, că la ora votului el este oficial decedat, că oamenii l-au ales chiar și-așa (cu buna știință a morții, deci!) în numele faptelor bune din trecut. Păi inteligența mea ori este fracturată ori ne merităm soarta și punct?! În alt orășel oltenesc, locuitorii au privit neputincioși trei mandate la rând cum nu se întâmplă nimic cu dezvoltarea lor urbană, ba chiar cum localitatea lor se degradează treptat și sigur de la un an la altul, terminând acum cu sărbătorirea schimbării primarului. Dezvoltarea nu vine automat, e nevoie de o echipă care să conlucreze, de bani mulți și curați, de timp și de răbdare. De unde atâta răbdare dacă 10 ani nu s-a făcut nimic? Unde e rațiunea?

Mergem să votăm cu toții oameni care merită, 100% verticali, sau stăm cu toții acasă pentru a le arăta că fără noi ei nu există? Avem primari realeși în țară certați cu legea, cu sentințe judecătorești, suspendate sau nu, iar noi ne mințim că România e o țară normală. Nu, nu, nu! Nu suntem deloc unde trebuie. În ultimul timp am primit corecții pentru propria-mi aroganță de acceptare a știrbirii mândriei de a fi român. Sunt prea mulți conaționali care nu sunt demni de nivelul percepției realității mele, percepție care nu m-a înșelat niciodată. Nu mă laud, e un fapt. Mi s-a spus că trebuie să fiu recunoscător țării în care m-am născut pentru că mi-a oferit șansa de a mă educa și forma aici. Răspund în continuare, fără prea multe explicații, în logica cea mai simplă, că România nu a existat niciodată fără români și fără faptele lor. Atâta timp cât românii se lasă păcăliți de cei pe care îi aleg, acceptă fățărnicia lor, minciunile cu zâmbetul pe buze și atâta vreme cât românii refuză să fie corecți în respectarea legilor, în plata unui amărât bilet de transport în comun, România nu mă poate face mândru de ea. Povestea cu "este țara ta" funcționează la mine doar atunci când inima îmi vibrează, atunci când sentimentele sunt raționale. Pentru un om rațional ca mine, o dezamăgire constantă venită din 4 în 4 ani este prea mult pentru a mai spera că următoarea nu va mai exista.

La final de început de drum...

Aud că în țară au avut loc schimbări majore, baroni dați jos după 28 de ani (vezi "celebrul" Oprișan, ce să vezi!), primar al Timișoarei înlocuit de un reprezentant al noii generații de politicieni, urmași ai lui Nicușor Dan, că în alte orașe s-au schimbat complet culorile politice și că dacă în decembrie se va întâmpla la fel, finalmente totul va fi bine! În sfârșit! Ceva mă reține să mă bucur ca un copil când vede jucăria cea nouă, iar de data asta chiar îmi doresc să fiu dezamăgit de reținerea mea! De data asta vreau să pierd în fața celor care mă vor face mândru de nație, de naționalitate, de ei, de voi, de tot.

AM VĂZUT UN MECI CÂT O RADIOGRAFIE A FOTBALULUI ROMÂNESC. DUPĂ CARE AM TRAS CORTINA.

Ieri seară mi-am călcat pe promisiuni și am urmărit meciul României cu Irlanda de Nord din cadrul UEFA Nation League. Trecem peste faptul că această nouă competiție nu este decât încă o invenție UEFA menită să mai aducă niște bani în conturi și niște puncte prin coeficienții pe care nu-i înțelege nimeni... Dacă transmisia Pro TV nu ar fi afișat numele echipelor și al competiției, iar eu nu aș fi avut sunet, aș fi crezut liniștit că joacă amical Petrolul cu Chindia (am respectat culorile echipamentelor celor două țări, la fel de bine putând asista la un meci între Comuna Recea și CSM Slatina). Obișnuiesc să urmăresc fenomenul pentru că îmi place să știu cum se mai mișcă lumea prin fotbalul ăsta care sărăcește planeta (vezi ultimele știri legate de viitorul posibil venit pe care-l va avea Messi la City, ceva peste 10000€ calculat pentru o zi în care nu contează dacă e pe teren, în baie pe wc sau la masă cu iubita mai puțin bogată) și pentru că am îndrăgit fotbalul încă de când copil fiind, fără multe atracții tehnologice, făceam legătura între geografie și fotbal prin numele echipelor de fotbal de pe glob, cu nasturii pe terenul biroului meu, improvizând un live între IFK Goteborg și Malmö... Așa că astăzi m-am uitat la evoluția scorului dintre Farul Constanța și Aerostar Bacău (da, știu, nici eu nu mă gândeam că stelele aeriene sunt și la Bacău 😜). Constănțenii au deschis scorul repejor în minutul 29, veneau după o victorie cu 2-1 în deplasarea de la Ploiești și pariasem deja că se va mai marca și că Farul va câștiga lejer. De câștigat a câștigat, dar tabela a înghețat pentru că fotbalistul român este învățat de mic, de când părinții îl duc "la fotbal", că 1-0 sau 0-1 e cel mai bun scor, că trebuie să moară pe teren păstrând rezultatul, adică să omoare fotbalul, că mingea trebuie frecată stânga - dreapta, spate - spate (niciodată în atac pentru că acolo trebuie băgată în poartă și dacă se supără adversarul?), că mijlocașii și atacanții trebuie să fie autobuze, remorci și vagoane în poartă, să nu care cumva să marcheze adversarii, că nu mai contează ce vede spectatorul, fanul, publicul, presa. Și dacă fotbalistul român a deschis scorul și a mai luat și cartonaș roșu, e clar că în acel moment nu se mai poate vorbi despre fotbal. El a murit, poți pleca acasă liniștit. Așa s-a întâmplat și cu Farul și, în mare, și cu România. În meciul României amintit mai sus, "marele" nostru atacant - Pușcaș - a deschis scorul în minutul 25 (fotbaliștii români nu pot deschide scorul mai repede pentru că ei trebuie să tatoneze permanent adversarul, că doar așa ne-au învățat marii noștri antrenori - nenea Imi, tata Puiu, nea Mircea, nea Cornel). M-am bucurat, evident, că tot român sunt și că în visele mele încă mai sper ca măcar naționala să mai scoată capul din boscheți. Și tot evident am uitat că pe teren în formația noastră se aflau cel puțin 3 jucători cu profil foarte asemănător (Stanciu, Hagi, Cicâldău, Maxim) care practic s-au cam anulat reciproc, cu mici excepții când își mai aduceau aminte că trebuie să atace sau să șuteze la poartă. La fel de evident am uitat că Pușcaș (de bine ce s-au înțeles cei 4 mijlocași, atât de multe pase bune de gol a primit, asta neînsemnând că e deja o valoare de contestat, că face orice minge guler la portar) l-a avut coleg în atac pe Alibec, despre care toată lumea a înțeles că are doar fizic și atât, că va muri speranță, că nici în România nu e capabil să confirme, că practic e mare și degeaba. Tot evident am uitat că în apărare îi aveam pe Toșca, Hanca, Chiricheș și Bancu.

Să-i luăm puțin la boabe mărunte.

În trecutul lui recent, Hanca (da, e Anca cu H în față 😜) a intrat în "fotbalul mare" pe la ASA Tg. Mureș, apoi a stat tot cam atât la Dinamo (ce mai produce și lansează bun echipa asta a nimănui?), iar momentan cică joacă bine la Cracovia unde a marcat 12 goluri/52 meciuri în mai mult de 2 ani. Aș zice că e bine pentru un fundaș, dar în 5 ani a jucat doar 5 meciuri pentru națională. CV-ul lui e dezamăgitor.

Toșca (rimează cu Matrioșka 😜) e mai bogat 🧐 în CV decât Hanca, în sensul că a intrat în "fotbalul mare" mai devreme, pe la Unirea Urziceni (care nu mai există), apoi a trecut pe la Viitorul lui Hagi senior (furnizor de multe talente interesante, dar să nu generalizăm), FCSB (care nu mai prinde faze superioare europene de ani de zile), Betis Sevilla (ooops!), Benevento (de ce nu a rămas la Betis dacă era bun 🤔?), PAOK Salonic (7 meciuri într-un sezon, salvat de la anonimat de Lucescu jr.) și Gaziantep (știți că la turci găsiți orice pe tarabe). În 10 ani nu a marcat niciun gol (!), dar e fundaș, ce naiba! În schimb favorizează adversarilor multe goluri, mai ales la națională. Așa a făcut și aseară cu irlandezii, așa a făcut și cu spaniolii, când sigur a pierdut o grămadă de mingii. Îmi e suficient pentru ultimele 2 meciuri ale naționalei. În locul lui Hanca a intrat Nedelcearu, un produs al aceleiași echipe de succes - Dinamo 😉🤦🏻‍♂️, la care a stat 5 ani, un singur sezon din 5 titular, actualmente la Ufa (nu e ufo, bre!), în Rusia, unde nu a jucat nici măcar un sezon din 4 ca titular (bun campionat și aici 🤦🏻‍♂️). Ca să fie treaba treabă, fix când a fost schimbat Hanca cu Nedelcearu ("fotbalist" cu "fotbalist", post pe post, ca să păstrăm scorul), Lafferty (păluga rezervă de lux a irlandezilor) a sărit peste toți neaveniții noștri titulari pe post și a împins-o înspre gol. Mai simplu și mai ridicol de atât nici că se putea! În minutul 87, după aproape o oră de joc cu un om în plus pentru noi, după ce se presupunea că schimbarea era făcută cu cap ca să mai creștem înălțimea în apărare! Mulți dintre actualii titulari ai naționalei mari sunt foști titulari ai naționalei de tineret, cu același antrenor, dar cu rezultate mult mai bune la tineret. Am uitat și că fotbalistului român trebuie să i se ridice permanent moralul, să fie gâdilat la talpă, iar antrenorul român să uite de apărare și să nu uite că fotbalul învârte mingea, nu o plimbă.

Chiricheș e căpitanul și ar trebui să zic de bine de el. A început acum 10 ani la Pandurii (e echipă de fotbal, nu de haiduci), apoi a stat cu un mai mult la FCSB (FCGigi), 2 ani la Tottenham (se presupune că era pe val aici, unde a dat chiar și un gol), 4 ani la Napoli (doar un nume în CV pentru că nu a reușit decât 32 meciuri/4 ani), iar acum îl găsim la Sassuolo (un fel de Viitorul italian). Fiți atenți! În 10 ani de jucat fotbal, Chiricheș nu a fost niciodată titular un sezon întreg, intrând pe teren de circa 14 ori/an! Căpitanul echipei, daaa!? Cum ar veni, top 5 jucători de națională! Băăă, atât putem și atât mai avem?! Da, știu, Chiricheș e un caz special pentru că este un ghinionist, fiind de foarte multe ori accidentat. Vorbim, însă, de fotbal profesionist, de echipa națională, de mândria de a fi român, de performanță, de speranță, de calitate, de ce mai vreți voi! 

Bancu (nu e glumă sau poantă) a plecat de la ai mei din Olt și a jucat doar la așa-zisa clonă a Craiovei. Nu știu cum se numește exact această echipă, CSU, FCU, Știința, 🤦🏻‍♂️🤦🏻‍♂️🤦🏻‍♂️... E un marcator, îi place să plece din apărare, 22 de goluri în 7 ani ca fundaș e ceva. Problema e că pleacă atât de mult din apărare încât uită că pe bucata lui de teren adversarii își fac de cap. Nici centrările nu îi ies mereu și cu asta basta. Dacă el e cel mai bun fundaș stânga în acest moment din România, atunci aleg să îi admir pe cei din Norvegia, Suedia, Islanda sau Japonia. Fundașii laterali trebuie să și marcheze, dar tot fundași rămân, iar cei cu adevărat de calitate se mai și întorc în fața propriei porți.

Trecem la mijloc, unde am zis deja că cei 4 mijlocași s-au cam călcat pe sarcini pentru că au cam același profil. Ei au un CV mai atractiv decât fundașii. În el întâlnim echipe chiar mai cunoscute precum Anderlecht, Sparta Praga, Slavia Praga (vezi Stanciu), VfB Stuttgart (vezi Maxim) și Fiorentina sau Glasgow Rangers (vezi Hagi). Cicâldău încă nu a făcut pureci în străinătate, dar e tânără speranță de 5-6 ani și cred că e cam mult. De fapt, toți 4 sunt tinere speranțe pe lista urmașilor marelui Hagi, dar niciunul nu a confirmat cu adevărat. Doar Cicâldău a jucat titular un sezon întreg, dar asta la Craiova, adică în România, unde fotbalul e trist. Cum se face că permanent acești fotbaliști români, considerați "vedetele" noastre, impresionează de câteva ori la echipele de club cu execuții de generic, după care îi cauți cu lumânarea împreună cu prestațiile lor la echipa națională?? Ieri, Hagi a fost înlocuit pentru că dă și la gioale, luase deja un galben, iar strategul nostru antrenor nu a vrut să riște pierderea prințului pentru următorul meci. Nu neg că îl simpatizez în continuare pe Ianis, pentru bunul lui simț și pentru puținele realizări de calitate din teren, dar cred că o să-mi treacă. E puțin în aproape 7 ani de zile și e valabil și pentru ceilalți aspiranți la simpatie.

Vine atacul. Ce să spun aici când am avut titulari un jucător care nu fructifică toate pasele de gol (Pușcaș) și altul care a prins doar un meci la Inter Milano și niciun sezon ca titular la echipa cu care a semnat cel mai mult (7 ani la Astra Giurgiu, echipa veșnic cu probleme)? 

Pe banca de rezervă a naționalei nu găsesc niciun atacant pur sânge, deci ce folos să ne mai batem capul cu dorința de victorie a României într-un meci cu o echipă mediocră? În ultimele 20 de meciuri în deplasare, Irlanda de Nord nu a învins decât Cehia (nu mai e ce era odată), Belarus, Estonia, San Marino, Azerbaijan și Ucraina (în 2016). A făcut-o strâns. A terminat la egalitate cu frații din Irlanda, cu Panama, Elveția și Cehia din nou, toate 0-0! Deci dacă irlandezii din nord omoară fotbalul prin definiție, noi l-am îngropat aseară.

Pe portar l-am lăsat separat pentru că Tătărușanu a făcut absolut tot ceea ce nu a putut face echipa pentru a nu primi gol, ca de obicei. El este singurul nostru titular care a prins aproape trei sezoane tot ca titular la Fiorentina și Nantes, acum fiind jucător al unei echipe confirmate de Liga Campionilor, chiar dacă încă rezervă (Lyon). În tot acest peisaj sumbru, el merită să fie apreciat 🤟👌💪👏. Prea puțin pentru un întreg fotbal românesc 😭. 

Înțelegi ideea și că nu avem cu cine? Încerc să găsesc o scuză pentru prestația României în meciul de ieri... Încerc degeaba. Avem unul dintre cele mai urâte prestații pe teren din lume. Am renunțat chiar și la contraatacul nimicitor din vremurile bune. Nu mai pasăm corect, nu mai suntem în stare să stopăm mingea, să driblăm, să legăm mai mult de două pase. Nu rezistăm fără crampe musculare, nu avem viziune, ci doar speranța că adversarul va greși tot meciul, că arbitrul se va lăsa păcălit de căderile teatrale în careu și ne va face cadou un penalty pe care nu știm dacă îl fructificăm. Suntem cei mai buni și cei mai ridicoli la trasul de timp, la pasele către portar și la mersul în lehamite atunci când facem schimbare. Vrem rezultate, dar nu investim, nu muncim să creștem juniori, nu oferim nimic sportului/fotbalului/publicului, nu furăm productiv ce fac alții bun, trăim doar din amintiri. Vrem doar bani mulți pe jucători care nu mai joacă fotbal după ce trec granița pentru că în România nu au competitori în teren, nu au rivali de calitate, nu au derby-uri. Fotbalul românesc e doar Hagi, Steaua 1986 și România 1994-1998. Atât! Restul e doar risipă de cerneală, cum este și acest articol al meu. O radiografie pentru totdeauna.

P. S. Despre Mirel (Rădoi), antrenorul nostru, mă abțin. Știe să-și aleagă echipa? E bun Dică ("du-te, Dică, du-teee!") în postul de secund? De ce nu putem să-l aducem pe Dan Petrescu la națională? Ar putea el să mai scoată ceva bun din ce are acum? Sau tragem cortina? Ne uităm la alții care vor și pot. Ne uităm ca "proștii"?

S̶C̶U̶R̶T̶ M̶A̶N̶I̶F̶E̶S̶T̶ D̶E̶ V̶A̶R̶Ă̶

Alocațiile pentru copii le măriți atunci când câștigați și capital politic din asta sau vă mai gândiți data viitoare dacă aveți bani. Drumurile noastre toate mai pot aștepta după 30 de ani, că doar știm cum să ocolim gropile, nu să dăm în ele. Spitalele sunt multe aceleași, dar sunt insuficiente și se construiesc altele din donații. În schimb, la primării se plătește gras, acolo sunt bani de salarii. Școli nu se construiesc pentru că nu aduc bani imediat, iar investiția în educație e de durată, voi vreți să luați acum, cât aveți mandatul. Să renovați altele nu vă interesează atâta timp cât copiii voștri pot avea acces la școli din afară sau la cele mai arătoase din țară. Parcuri ați mai făcut și modernizat, dar v-a și ieșit ceva și ați făcut-o ca să fie, iar întreținerea lor lasă de dorit, degradarea si mizeria îmbrăcându-le de la un an la altul. În schimb, găsiți mereu resurse pentru afișe și anunțuri electorale, fără niciun pic de rușine pentru ochii noștri și pentru sufletele copiilor care nu au nici măcar lumina cu care să vadă cartofii de care li s-a scârbit în farfurie. Trenurile și vapoarele le-ați lăsat să ruginească și ba le-ați vândut, ba le-ați transformat în sicrie ambulante. Pe polițiști i-ați făcut de râs în fața noastră prin lipsa de competiție la angajare și prin infractorii care sunt mai dotați, mai curajoși și mai protejați decât ei. Pe jandarmi i-ați făcut paznicii voștri în fața clădirilor în care vă simțiți în siguranță și îi folosiți doar când aveți voi nevoie de ei. Litoralul românesc geme de urmele sinistre ale trecutului, l-ați lăsat la mâna investitorilor locali cu care vă cunoașteți personal până când marea îl va înghiți de tot, trimițându-ne pe toți la greci și la bulgari. Ne-ați batjocorit până și mândria de a fi român punând sportul pe ultimul loc, permițând patronilor de carton să facă legea și nu invers. Pădurile dispar în orice oră și vă prefaceți că vă pasă, închideți ochii și permiteți drujbelor să ne lase în bătaia aspră a soarelui. Vă schimbați între voi în parlament și la guvern, jucând un teatru ieftin, care prinde bine la cei pe care i-ați încurajat să nu stea prea mult în băncile școlii și la cei care încă mai apreciază câțiva lei mincinoși în buzunare. Aveți pretenția să mergem la vot, invocând democrația și uitând că nu dați 2 bani pe alegerile noastre după ce vă scrieți propriile legi. V-ați mobilizat cu toții să legalizați pensia specială și ne aburiți într-o perpetuă nesimțire că ea va fi eliminată. Ați făcut din corupție o instituție de care nu știu dacă vom mai scăpa, din plagiat o normalitate și vă afișați cu ele mândri în fața noastră în timp ce susțineți lecții de moralitate, în cel mai josnic mod posibil. Pe profesor l-ați umilit până a ajuns un simplu angajat al statului, fără cuvânt de spus, l-ați încurajat să ajungă nepregătit în fața elevului și l-ați făcut să vă mănânce din palmă. Atunci când trebuie să îi vină și lui rândul la o mărire de salariu, ba vă ascundeți, ba nu găsiți bani, ba vă lăudați cu el doar atunci când obține medalii la olimpiade, ba îl lăsați să aștepte până când ajunge la pensie când nu se mai poate bucura nici măcar de lucrurile simple. 

Cei de ieri și cei de azi sunteți toți la fel! Așteptați ca lupii, să îi doborâți pe ceilalți, vă jigniți între voi în numele moțiunii de cenzură și așteptați să le luați locul pe care l-ați ocupat anterior făcând NIMIC. Câtă nesimțire și ipocrizie puteți avea!

CREDINȚA MEA

"Virusul nu ține cont de evlavia noastră sau de credința noastră".
(Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice)

Aceasta este una dintre cele mai interesante declarații care mi-a reținut atenția în ultima vreme și vine odată cu intensificarea părerilor pro și contra interzicerii autorităților de a lua Lumina Învierii direct de la biserică. Întotdeauna au fost păreri virulente din partea ambelor tabere, dar de cele mai multe ori se uită de rațiune. Personal, am născut multe intrigi în ceea ce privește unghiul din care privesc eu fondul problemei. Concret, totul se poate rezuma la nevoia de a-l căuta și găsi pe Dumnezeu, acolo unde fiecare dintre noi Îl simte și îi este mai comod să o facă. Putem vorbi chiar și în această situație despre confortul nostru personal fără să ne ferim și trebuie să-l acceptăm și de o parte și de cealaltă. Pornind din urmă cu sute sau mii de ani, acolo găsim cele mai elocvente dovezi ale locurilor în care slujitorii bisericilor Îl găseau pe El. Arsenie Boca Îl întâlnea într-o grotă strâmtă aflată la câțiva pași de actuala mănăstire Prislop, iar actuala mănăstire de la Tismana, o construcție plină de farmec și de liniște, impunătoare în felul ei, dar în limite rezonabile, este ridicată la poalele unor stânci în care preoții își găsiseră de asemenea o cavernă plină de sens și de înaltă regăsire cu Cel de Sus. De aici încolo, orice argument religios pentru susținerea unor construcții mai mult decât grandioase mă lasă fără cuvinte în fața multor alte nevoi pe care oamenii și societatea le au permanent. Printre susținători regăsim aceiași oameni care aprobă risipa de bani publici vărsați în conturile bisericilor și patriarhiilor, uitând că și ei au aceleași nevoi cu toți locuitorii planetei, fiind cumva orbiți de o credință ce poate fi întreținută oricum. Amintesc din nou de raportul biserici-spitale sau biserici-școli construite, mai ales pe meleagurile noastre. Aceste rapoarte sunt clar în favoarea bisericii de zeci sau sute de ori mai mult și totuși închidem mereu ochii atunci când avem probabil cea mai mare catedrală ortodoxă din Europa. Nu neg argumentul turistic ce poate sta în picioare în jurul acestei construcții, dar nu avem cum să întoarcem spatele următoarelor date existente: circa 82,5 milioane de euro bani publici acordați de guvern din 1996 până acum și peste 121 de milioane de euro dacă socotim și banii oferiți de către primăriile Bucureștiului pentru această construcție (potrivit adevărul.ro și nu numai). Sunt complet de acord cu o întrebare preluată de la colegul meu de bancă din liceu (da, suntem mulți, dar suntem treji 😉): cum ar fi fost ca toți acești bani să se fi dus realmente la institutul Cantacuzino?

Țin neapărat să întăresc un adevăr: nu sunt un ateu în adevăratul înțeles al credinței față de Dumnezeu, dar sunt moderat. Mă bazez foarte mult pe capacitățile mele intelectuale, atâtea câte am căpătat în viață. Aș fi putut acumula mult mai multe, dar îmi este puțin teamă să mă gândesc unde aș fi putut ajunge cu limitele gândirii mele, așa că rămân cumpătat în toate. Aceste capacități m-au ținut viu, atent la tot ce se discută în jurul meu, strâns legat de principiile pe care mi le-am construit, unele preluate de la oameni mai capabili decât mine, m-au ajutat să văd clar fără ochelari, considerându-i aici și pe cei prinși de curelele laterale ale căpețelei cailor pentru a-i împiedica să vadă lateral. Concret, am fost dus la biserică încă de mic copil, părinții mei au avut grijă și de asta. Mi-au arătat ce înseamnă o slujbă, în special înaintea marilor sărbători religioase și cu ocazia lor, m-au învățat ce înseamnă un post în care mai importante sunt respectarea unei reguli și curățarea corpului nostru. Nu am crezut, însă, niciodată în postul nerespectat care te face mai păcătos decât cei care îl țin și îl folosesc ca argument pentru a-și demonstra credința lor și existența Lui. Nu-mi amintesc decât că așteptam cu nerăbdare ultima zi a postului pentru a mă înfrupta din bunătățile și dulciurile pregătite în casă în tot acest timp și ținute în secret. Eram păcătos făcând asta? Ar trebui să mă spovedesc pentru că m-am gândit? Mă va iubi Dumnezeu mai puțin? Apoi am crescut și, fără intenție, am aflat și că realitatea este mult mai avansată decât religia. Da, religia a rămas în urmă și se încăpățânează să ne arate fața ei neschimbată la care lumea se închină uitând că știința i-a luat-o înainte și a fost mânuită de oameni care l-au întâlnit pe Dumnezeu în descoperirile lor. Dumnezeu nu s-a supărat pe ei. Totodată, nu mi-a plăcut niciodată să văd lumea îndemnând la credință prin postări și distribuiri on line ale icoanelor și rugăciunilor, eu însumi având în continuare aceeași credință: îndemnul este în noi înșine, face parte din cultura noastră și se face în taină. E mai bine de știut decât de mirat.

Revenind pe pământurile noastre natale, unde doream să ajung, mi se pare din ce în ce mai nejustificat (aș fi zis "strigător la cer", oh, daaa!) să vociferăm neîncetat pe marginea următorului fapt de netăgăduit și explicat majoritar în contextul crizei (medicale, economice, sociale, numiți-o cum doriți) care ne-a lovit: nu mai mergem la biserică de Paște. Nu mai putem lua Lumina Învierii din candela preotului aflat în curtea bisericii! Vom fi mai triști, spun cei care sunt vocali pe această temă. Cei mai mulți se vor împăca frumos și liniștit în brațele familiilor și iubiților. Apar din ce în ce mai frecvent întrebări de genul: de ce nu putem merge la biserică pe când alții merg liniștiți să muncească în străinătate sau să meargă declarat sau nu în toate direcțiile? Ba chiar există un cetățean care găsise niște idei de completare a declarației de ieșire din casă astfel încât cei mai credincioși dintre noi să formeze o mulțime de neoprit în drumul ei spre biserică. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă nu s-ar fi sesizat autoritățile și nu i-ar fi deschis dosar penal pentru instigare, dat fiind din nou contextul pandemic. Cu siguranță ar fi existat alți cetățeni care l-ar fi urmat și cărora li s-ar fi părut firesc să facă asta. Ca să nu mai spun că și acum, după amendarea faptei, mai există susținători ai celui care a fost oprit pe nedrept din drumul său către biserică. Așa ceva nu pot accepta. Să zicem că religia este singura care ne poate salva de orice, dar rațiunea este simplă: ne găsim cu toții în aceeași oală, cu aceleași reguli pe care trebuie să le respectăm. Punct. Nu-ți trebuie mult să înțelegi asta. De ce trebuie să găsim portițe de a ocoli regulile? De ce trebuie să invocăm mereu religia? Îmi place permanent să cred că mergem înainte și nu rămânem înrădăcinați în a-L invoca mereu pe El crezând că totul se rezumă la asta. Niciodată Dumnezeu nu ne-a vrut mai proști, dar dacă i-a omis pe cei care se folosesc de El de 2000 de ani încoace? Preotul este așteptat în aceste zile să intre în casele oamenilor. Am înțeles că există această posibilitate atâta timp cât el este echipat corespunzător: mănuși, botoși, mască. Eu mi-aș fi dorit din tot sufletul să îl văd pe cel mai bun prieten al meu să intre în casa mea, dar nu există opțiune pentru declarația lui astfel încât acest lucru să se întâmple, conform ordonanțelor în vigoare. Pentru preoți, însă, există. Pentru ei mereu au existat portițe, în numele bisericii, evident.

Tocmai au trecut Floriile și îmi amintesc când am fost eu ultima oară într-o biserică pentru slujba acestei sărbători. Era în 2014 și eram împreună cu nepoata mea. Eram puțin obosit, dar asta nu contează într-un astfel de moment. Am ajuns după ce slujba a început, așa că ne-am găsit ultimele locuri în picioare imediat lângă ușa de la intrarea în mănăstire. Nu am reușit să stăm unul lângă celălalt, datorită aglomerației, dar nici asta nu contează. Recunosc că această slujbă mi-a încântat auzul și simțurile atât de mult încât m-a liniștit profund. Practic închideam ochii de plăcere în picioare fiind, eram acolo și auzeam tot. Îmi plăcea mult. Printre ochii semideschiși am văzut o măicuță care îi șoptea nepoatei mele ceva. Am aflat ulterior că slujitoarea bisericii era foarte îngrijorată de faptul că soțul nepoatei mele (adică eu!) dorm în biserică și aș putea să cad din picioare. Ni s-a recomandat să ieșim pentru ca eu să nu adorm și să mă fac una cu podeaua. Am asistat la o presupunere transformată într-un păcat și anume că eu sunt soțul nepoatei mele. Mi s-a retezat pur și simplu plăcerea de a asista la o slujbă în ceas de sărbătoare chiar într-o mănăstire de către o persoană de la care nici măcar nu mă așteptam, îmbrăcată în straie bisericești. Am renunțat la a îi cere explicații și am plecat cu regretul că am crezut doar despre păcatul înfăptuit în afara bisericii și cu convingerea că Dumnezeu este exact acolo unde vreau eu. Și nici nu am nevoie de alte convingeri. Ar putea fi amuzantă întâmplarea, dar eu sunt conectat și la rațiune, mai mult decât las impresia, prin urmare e bine să reflectați.

Ce ne-a mai rămas? Probabil să credem că Raed Arafat nu ne vrea la biserică în aceste zile încărcate profund de semnificații religioase pentru că e musulman. Pentru că nu vrea ca noi, ortodocșii, să mergem în casa Domnului în timp ce ei, musulmanii, stau în casă. Pentru că nu vrea ca religia noastră să fie mai brează. Puteți râde din nou de această glumă de care sper că vă dați seama ce ascunde, dar puteți și să realizați câtă lume crede în ea. Prea multă! Vă puteți da seama de asta din numeroasele postări și distribuiri pro ale celor care cred că sirianul cu chelie e băiatul rău care ne vrea în case chiar și atunci când trebuie să fim la biserică. E trist, zău! Voi categorisi acest subiect tot în numele politicii, mai exact al politicii cu tentă religioasă. Despre politica ce ne conduce pe timp de criză, cu altă ocazie.

Până atunci "Doamne ajută!", aș zice, dar deja a devenit un fel de "Bună ziua!"...

CU MASCA PE FIGURĂ ȘI CU 20 DE ÎNTREBĂRI PE TIMP DE CRIZĂ

A șasea zi de izolare recomandată de autorități, a treia zi de weekend, după cum zice Bendeac 😉...
Nu mă pot abține să nu fiu în continuare și glumeț pe alocuri, treaba asta mă face să trec peste felul ciudat în care am ajuns să cântăresc totul. Ieri am ieșit mai mult decât în zilele precedente. Era strict necesar, nu aveam altă cale. Așa că mi-am înhămat masca momentului pe față, după vreo 2-3 potriviri consecutive și încă pe atâtea ajustări în oglindă, și am ieșit în lume. Nici nu am ieșit bine din casă și deja începeam să remarc că, totuși, românii sunt ascultători. Sau panicarzi. Puțini pe străzi, chiar și traficul era la intensitatea unei zile de duminică o idee mai circulat, dar cel mai plăcut, liniștiți. Era o liniște, ca aia din ajunul Paștelui. Și era așa un aer bun de respirat, ca în visul bucureșteanului în care Costel chiar stinge toate focurile din gropile de gunoi din jurul capitalei. Ajung la metrou. Trag aer în piept, îmi fac curaj și intru încrezător în subteran. Ultima zi plătită din abonamentul lunar. La fix, de mâine nici că îl mai înnoiesc. N-are rost, sunt în stare de urgență, haștag stau acasă. Predau on line, citesc on line, vorbesc on line, o să le fac pe toate on line. Eeei, na! Lasă, că mai rămân destule de făcut și pe pământ. Mă urc în metrou. Doamneee, ce senzație am avut când am constatat că nu mai trebuie să iau startul ca la suta de metri viteză să prind locul izbăvitor pe scaun! Lejer, în reluare, mi-am ocupat relaxat locul pe scaunul albastru. Și nici măcar nu a trebuit să-mi calculez distanța socială pentru că nu aveam cu cine. Un călător avea la dispoziție 6 scaune. Băăă, unul la 6 scaune! Nici duminica nu vei așa ceva în București! Nici măcar nu a fost nevoie să-mi ridic nivelul de alertă pentru detectarea vreunui incompetent care să posibil strănute pe mine sau să mă calce pe picior ca gloaba sau să mă împingă cu rucsacul cu care s-a născut la spate. Nu, n-a fost nevoie. Aș fi putut să iau micul dejun în metrou, mai ceva ca Mr. Bean pe bancă în Hyde Park. Deci e bine în izolare. Deci e bine să mai lăsăm orașele să respire aer curat. Mi-am făcut atâtea selfie-uri încât până și Bianca ar fi fost invidioasă. Practic, îmi puteam face selfie oriunde pentru că nu reușeam să prind pe nimeni în fundal, oricât de mult m-aș fi chinuit🤘🤳🤳🏽🤳🏿. Am fost nevoit să-mi reprim și obiceiuri vechi în tot acest timp. Am trecut pe lângă băncuțe goale, luminate cu căldura soarelui de primăvară timidă, pe care m-aș fi așezat preț de o țigară. Păi am eu nevoie de țigară în momentele astea? Păi n-am. Dă-i înainte după strictul necesar! Și uite-așa am reușit să iau pulsul primei zile dintr-o altă săptămână a noii mele vieți. O săptămână de criză. Câte vor mai fi? Dar oare vom aștepta mereu de acum înainte la cozi în afara magazinelor, farmaciilor și băncilor? Mi-a luat o oră să îmi aștept rândul în fața băncii și să fac o tranzacție la un ghișeu al băncii. Regulamentar, la indicațiile tânărului paznic de la intrare. 25 de minute afară, 25 de minute în holul de la intrare, 10 minute la ghișeu. Evident, la un moment dat a apărut din scara blocului o femeie dubioasă aparent neștiutoare în legătură cu prezența cozii de la intrarea în bancă. "Așteptați să intrați?" zice în timp ce se îndrepta spre intrarea în bancă. "Evident, doar nu stăm aici ca proștii să ne uităm cum intrați înaintea noastră" i-am zis eu hotărât ca să o doară. A băgat capu' între urechi și s-a cărat înapoi în scara blocului. Și uite-așa am petrecut o oră și jumătate pentru a face o tranzacție bancară și o achiziție de detergent de rufe cu balsamul aferent. Cu masca pe figură!

Și acum vine partea serioasă a zilei care tocmai s-a încheiat. Întrebări la care trebuie să ne răspundem fiecare dintre noi și la care vom avea timp să ne gândim. O criză nu este neapărat o tristețe, ea poate fi o sumă de reflecții.

Avem puterea să trecem cu bine peste prima criză majoră a țării noastre de după 1989 ?
Ne vom putea mândri la final că noi toți românii am fost uniți pentru unul și că ne-am deșteptat ?
Suntem pregătiți să trecem peste toate barierele ideologice, religioase, politice, culturale sau etnice pentru singurul scop care de acum este cel mai important ?
Vom găsi îngăduința de a ne apleca și la cei mai bătrâni dintre noi sau poate mai săraci sau poate mai puțin pregătiți să înfrunte realități la care nu s-au gândit niciodată ?
Dar este vreunul dintre noi pregătit ?
Dar avem conducători care să ne ofere siguranța zilei de mâine fără teama de culori politice ?
Au politicienii noștri simțul rațiunii pregătit pentru a renunța la culorile politice de pe siglele partidelor pentru o singură culoare, cea a consensului unanim fără reproșuri ?
Va reuși același simț al rațiunii să fie mai presus decât egoismul, superficialitatea, lipsa educației și mizeria umană care ne macină în fiecare an până la pierderea calității de a fi om ?
Vom putea dovedi lumii că am fost în stare să fim mai buni decât alte nații sau că am reușit să urmăm exemplele bune date de alți cetățeni europeni în stoparea unei crize sanitare majore ?
Oare ce vor citi urmașii noștri din cărțile de istorie despre faptele noastre din 2020 și oare cu ce vor rămâne urmașii urmașilor noștri după acest război cu un dușman pe care nici măcar nu îl vedem ?
Vom găsi tăria în aceste ore, zile, săptămâni, luni să trecem peste sentimentele de vinovăție reciprocă pentru niște vorbe spuse în discuții contradictorii și peste reproșurile trecutului din care ar fi trebuit să învățăm ?
Ne putem regăsi ACUM așa cum ne dorim să fim sau așa cum ne-am fi dorit de multe ori, dar nu am avut curajul să o facem ?
Suntem unde trebuie sau ne găsim în locuri total nepotrivite ?
Vei putea tu, române, să îți schimbi obiceiurile bolnave și să începi măcar să accepți, să aștepți la rând calm, să fii politicos și răbdător, să fii responsabil pentru toți ai tăi începând cu tine ?
La natură te-ai gândit ?
Ai început să înțelegi lecția pe care natura ne-o dă nouă, tuturor, prin felul ei unic, oferindu-ne bucuria de a respira, în sfârșit, un aer mai curat decât în urmă cu o săptămână ?
Vei rezista tentației de a nu ieși afară pentru a nu răspândi virusul neastâmpărat, tocmai acum când te poți bucura de zile fără poluarea de dinainte ?
Înțelegi paradoxul situației ?
Vei putea strânge din dinți atunci când vei simți că vrei să fii efectiv lângă prietenii tăi și rudele tale apropiate, dar restricția drastică a izolării impuse nu îți permite să o faci ?
Ești pregătit pentru renunțarea la libertatea ta de mișcare ?