SITA VIEŢII

Atunci când susții, atunci când promovezi, când lauzi sau poate chiar când iubești o persoană ai grijă pe cine apreciezi! Este o succesiune de încercări cărora sufletul nu te lasă să nu le dai binețe. Iuda a dat tonul atunci când a înșelat, a fost semnalul pentru lume că noi, oamenii, nu știm să rămânem aproape unii de alții, nu o facem până la capăt. Trecerea timpului sapă mereu o falie monstruoasă între 2, 3 generații. Adolescenții învață încă din prima etapă că adevărul trebuie ocolit, ascuns sub preșul minciunii cu orice preț pentru că ei și-au creat propria lor lume. Este lumea guvernată de niște reguli care, practic, nu există în nicio lume paralelă, lumea care este lipsită de distincție, lumea măcinată de mascaradă și de refuzul de a spune da în fața evidenței, lumea în care cratima se află în cu totul și cu totul alt loc decât cel care îi este destinat, lumea în care ironia lovește, lumea lipsită de sens și de valoare. Părinții nu mai au timp să îi asculte, este mult mai comod pentru mulți dintre ei să lipsească afectiv atunci când, fizic, reușesc să fie lângă vlăstarul care repetă neîncetat "mamă, nu eu am spus așa ceva, știi bine că eu nu te mint!". Părinții nici nu știu... Despre bunici, tot respectul pentru rezistența în fața confruntărilor și...cam atât. Prietenia are acum o nouă accepțiune, acel sens împotriva firii. Societatea în care trăim este atât de bolnavă încât reanimarea este ocupată, iar doctorii prea puțini ca să facă față unui fenomen de o amploare fără margini. A fost odată o poveste, poveste fără sfârşit...hm, nu există așa ceva, iar "facerea de bine înseamnă..." spun cei mai bătrâni ca mine. Cu toate astea, viața este atât de frumoasă și așa va rămâne pentru că nu te lasă prins într-un moment interminabil, trece la "the next episode", lăsând în urmă exact acele caractere care nu mai au loc pe ușa ta. Ha! Nu mai au loc pentru că s-au umflat și nu mai încap, rămân în lumea regulilor nescrise și susținute cu o stupizenie incurabilă. Blank space rămâne în urma lor, sita vieții le va ține departe de tine, iar tu vei fi cel câștigat. Așa, viață, încearcă-mă, supune-mă, îmi place, te ador și te iubesc mai mult ca niciodată! Pentru tine vreau să nu mă dau înapoi pentru nici măcar un vierme nevăzător și infectat cu propria lui credință, pentru tine mă străduiesc să fii mândră de mine! Sunt un simplu profesor de matematică, algoritmic și axiomatic, născut atunci când trebuia, crescut și educat de cei în numele cărora vorbesc uneori, pildă pentru viermii nevăzători și hoții care au arestat adevărul și veșnic vertebrat. Poate că nu m-am licențiat pentru a îți scrie aceste rânduri și sper că nu te-am dezamăgit pentru că am făcut-o! Aștept cu nerăbdare următoarea ta experiență! În asta nu mă regăsesc...

MAMA SUPERIOARĂ ȘI ECUAȚIA VIEȚII

Mass-media abundă de articole înălțătoare despre mamă. Acea mamă care trece prin durerile nașterii, acea mamă care își alăptează pruncul, acea mamă care îl creşte înconjurat de iubirea sa eternă, acea mamă care îl învață tainele vieții, acea mamă care îl educă la școală, acea mamă care îl strânge la pieptul ei atunci când el suferă, acea mamă care este mai presus decât orice ființă de pe această planetă. Toate bune și frumoase, meritul unei astfel de mame îl recunoaștem cu toții și înțelegem cât de greu poate fi să aduci pe lume o ființă, un pui de om, un înger zămislit din tine, o continuare a ta pe acest pământ.
Avem, însă, în această ecuație, fie că ne place sau nu și un tată. Este vorba de acea persoană de sex masculin, fără de care iubirea de neegalat a mamei nu ar putea exista. El, prin natura ființei sale și ei, prin construcția lor genetică, ajung să aducă pe lume puiul de om. Dacă am fi avut şi noi, bărbaţii, o pereche de sâni din care să curgă hrana noului născut, atunci noi am fi simțit acele dureri ale începutului unei vieți...
Această ecuație cu trei necunoscute, mamă, tată și copil, este foarte dificil de rezolvat, extrem de dificil, cel puțin din punct de vedere matematic. Este nevoie de efortul susținut al celor trei variabile reale sau poate complexe, este nevoie de foarte multă sinceritate. Minciuna nu are ce căuta! Minciuna deformează realitatea și face ca, cel puțin pentru o vreme, ecuația să nu aibă soluție în viața reală.
Putem vorbi despre acest subiect ani la rând, putem scrie mii și mii de pagini, dar nu putem să fim atât de absurzi în a persista ridicând mama la nivel de mit, conferindu-i rangul de superioritate. Această superioritate nu se capătă din oficiu, doar prin natura sexului cu care te-ai născut. Ea, superioritatea se câștigă în lupte grele, pe tărâmul vieții, prin faptele tale raportate la copilul tău.
Ecuația mamă-tată-copil devine din nou dificil de rezolvat și dacă primii doi nu se mai înțeleg, nu se mai plac sau dacă apare o a treia variabilă, a patra, poate și a cincea, variabile fatale de altfel. Familia la care visezi și visăm cu toții există doar în trei. Însă societatea în care trăim nu ne permite acest lucru, nu este fizic posibil. Ești nevoit să trăiești împreună cu alte necunoscute ale acestei ecuații. Inevitabil apar discuții, imixtiuni în viața ta și a copilului tău, vorbe grele și de neuitat, atât de grele încât conduc la jigniri, umilințe și...la ruptură.
Aici este momentul în care, din nou, mama este "superioară". Ironia sorții face ca tot ea să aibă dreptate pentru că, nu-i așa, orgoliul ei este mai puternic, numai ea știe ce și cum este mai bine inclusiv pentru copilul ei, numai ea îl iubește din nou mai tare pe acest copil conceput, din dragoste, împreună cu "fraierul" căruia i-a jurat legământ de iubire în biserică. În aceste momente ea nu mai este egală cu el pentru că ea are funcția de mamă, tu poți pleca liniștit, iar copilul rămâne tot la ea, automat. Te-ai prins, asta se întâmplă pentru că ea i-a dat viață, tot ea l-a alăptat, doar ea l-a educat, etc. etc. etc.
Și pleci! Pentru că pur și simplu nu se mai poate! Pentru că nu îți poți minți la infinit copilul că mama lui te mai iubeşte și pentru că ai încercat luni la rând să fiți doar voi trei în această ecuație, oriunde, chiar și într-o casă care nu e a voastră. Pentru că nimeni, niciodată, nici chiar mama mamelor din lume nu este stăpân(ă) peste timpul tău și peste viața ta!
Femeia care se transformă în mamă a devenit un mit. Dar oare această mamă care nu-și mai iubeşte soțul, care îl rănește sentimental, jignindu-l și care, poate, îl lovește de față cu copilul iubit de către amândoi, mai este ea superioară? Unde este această mamă în mass-media, în citatele și postările de pe Facebook? Oare acel tată al copilului ei care a ales, după ani de zile, o viață fără ea și fără să o fi înșelat este mai prejos? Dumnezeu ne-a lăsat egali până la capăt și așa trebuie să rămânem, femeie! Acel copil căruia tu i-ai spus "tac-tu pleacă pentru că nu te mai iubeşte" a auzit cea mai mare minciună din viața lui! Minciuna asta te degradează moral și te aruncă într-o inferioritate sumbră doar pentru că ai avut orgoliul stupid de a-l pedepsi pe bărbatul pe care l-ai iubit. Repară acest nesăbuit gest și oferă-i copilului tău o viață normală, chiar și după ruptură, în care să existe și tatăl care îl iubește și care are aceleași drepturi ca și tine! În caz contrar nu rămâi decât o mamă mincinoasă, egoistă, neputincioasă și imorală. Ai grijă, mai târziu copilul tău poate învăța de la tine să fie la fel!

Posted via Blogaway