miercuri, mai 21, 2025

SCRISOARE PENTRU VOI, CEI PENTRU CARE M-AM ALES CU O "FRACTURĂ NEURONALĂ"

M-am trezit în țara în care mi-ar fi plăcut să trăiesc de vreo 35 de ani. E prima zi de după alegerea președintelui. A durat mult, știu, dar nici noi nu suntem un popor ușor de înțeles. Este pentru prima oară în acest amar de vreme când simt că nu îmi mai e jenă în lumea largă să spun că sunt român când sunt întrebat de unde vin. În sfârșit, încep să simt și eu acea mândrie pe care o tot vedeam anunțată peste tot, de oricine, din orice, pe nedrept. La mine nu a mers așa. De acum încolo ne reprezintă unul care nu ne face să ne simțim defavorizați, de mâna a doua sau ca niște foști elevi corigenți la română, franceză, matematică sau mai știu eu ce.

Acum avem președinte un doctor în matematică școlit chiar în patria revoluției și a democrației. Ce poate fi mai frumos de atât?

A câștigat onestitatea, simplitatea, bunul simț, familia și puterea de muncă, adică am primit ceea ce cred că meritam de atâta amar de vreme, chiar dacă recunosc că nu mai speram într-o țară uitată de politicieni și chiar de noi.

Sper să ajung să spun că vom câștiga și pe cei care n-au crezut în Nicușor Dan, care l-au măscărit și comparat cu concurentul său lipsit de scrupule, de bun simț, de apropiere în special față de proprii săi simpatizanți și față de cei cărora clama că vrea să le fie președinte. A compara Nicușor Dan cu George S. e similar cu a-l pune pe elevul veșnic de 10, venit de jos și care muncește mereu pentru rezultate în aceeași poză cu elevul care dă foc la caloriferul din clasă, care înjură și dă cu pumnul la proteste și care este mereu susținut de rude prin relații pentru a obține note bune, dar mincinoase.

Dragi colegi profesori, evaluați corect elevii, lăsați-i chiar și corigenți pe bună dreptate, ca să nu mai avem acest handicap în viitor, să nu mai oferim din nou șansa unui neavenit de a visa să ne conducă!

Sunt cu atât mai exaltat și mai descătușat cu cât am trecut în ultimul an de zile, de când cu aceste alegeri electorale, prin stări pe care nu le mai credeam trăite de când părinții îmi explicau pe balcon într-a opta de ce scanda lumea pe străzi în timpul revoluției din '89. Ca un naiv, credeam că țara asta nu îmi va mai încerca libertatea, democrația și dreptul de a spune ce gândesc. Da, sunt fericit, iar eu o spun greu și doar dacă fericirea este conștientă pentru mine. 

Cei mai mulți dintre voi mă cunoașteți personal și nu cred că v-ați imaginat o altă alegere pentru mine. Cei mai puțini dintre voi ați ales, însă, exact elevul indisciplinat, mincinos și corigent în tot ce face și scoate pe gură. Așa cum voi mă cunoașteți și eu vă știu în ce situație v-ați aflat alegând contrar mie. Nu sunt orb. E ok să fim diferiți și diverși, dar atunci când diferența este atât de categorică într-o situație gravă care ne putea întoarce exact în urmă cu cel puțin 35 de ani înțelegerea mea este greu de digerat.

Sunt multe apeluri la uniune între noi peste tot, dar eu nu reușesc să trec peste faptul că persoane pe care le credeam ca mine în gândire, crescute și educate în același spirit de corectitudine, au considerat că eu greșesc, eu - cel pe care-l considerau reper de raționament și principii. Încă nu reușesc să îmi impun cu forcepsul că falsul, violența, grobianismul și nesimțirea sunt argumente mai bune decât ceea ce eu și evidența le arătam pentru cei pe care îi cunosc personal. Cum ați putut face și gândi astfel? E ca o trădare la o scară mai mică, una în sentimente și una care ne putea duce rău de tot în cap.

Pentru voi trebuia să aveți un alt președinte ca să savurați efectele grave ce ar fi urmat, să vedeți că chiar se putea și mai rău de atât. Noi, cei drepți și corecți, am fi răzbit și de data asta, dar voi? Voi ce ați fi făcut? Sper să simțiți deja efectele acestei victorii pe care și eu am ales-o, să realizați cât de mult contează un Nicușor Dan în fruntea țării, ce vorbe frumoase ne adresează cei mai importanți vecini ai noștri! Apoi, ați văzut cum a așteptat George S. sfârșitul votului? Cu mesajul "pleava societății". La cine făcea el referire vreau să-mi spuneți voi? La noi - ceilalți sau la voi? Vă spun eu, George S. ne-a făcut pe toți "pleava societății" pentru că un președinte se adresează tuturor, trebuie să fie și al nostru și al vostru. Iată pe cine ați votat voi! Dar când v-a vorbit în engleză indirect, adică prin intermediul televiziunilor străine, nu ale noastre - interzise de el și incomode lui, v-a plăcut? Cum v-ați simțit investind încrederea voastră în unul care nici măcar nu vă bagă în seamă și vă întoarce spatele? Cum ați putut lua o așa de proastă decizie? 

Este o fractură neuronală în capul meu cu atât mai mare cu cât mai sunteți pe aici și cei care v-ați justificat absența de la urne punând egalitate între Nicușor Dan și George S. în sensul în care alegerea voastră din primul tur - Crin Antonescu nu a mers mai departe și nu ați fi avut cu cine să votați. Stupefiant, din moment ce vedem cu toții cum George S. amenință votanții "care au fost de partea lui Nicușor Dan din ticăloșie, pentru bani..." și pe "cei care ne intimidează vă vom găsi și în gură de șarpe" lăudându-se cu evitarea "unei băi de sânge". Cum puteți compara setea permanentă de răzbunare, violența în limbaj și tupeul fățiș cu bunul simț, tăcerea și apelul la calm? Aici m-ați pierdut și greu mă mai recuperați. Limitele pe care le arătați sunt de necontestat în niște vremuri în care chiar trebuie să alegem ceea ce ne face bine și nu pe cel care vrea să ne conducă dintr-un bârlog din care ne trimite mesaje ostile și de dezbinare. 

Mă mai gândesc ce fac cu voi, dar fiți pe pace, nu am fost deloc altfel decât omul principiilor, însă niciodată prost între multele mele reprize de tăcere. La stația următoare nu opresc, dar s-ar putea să prindeți trenul următor, asta pentru că sunt generos. 

Bună dimineața, România! Bravo, fată, ți-ai câștigat dreptul ca de acum înainte să nu te mai rușinezi să spui că ești de aici! Nu știu voi cum sunteți, dar eu nu mă mai satur să savurez această victorie pașnică obținută cu multă frustrare.

Al vostru,

Cel care nu se schimbă