Am fost mulți oameni frumoși în piață la protest, profesori cu zâmbetul pe buze. Noi așa suntem, nici nu zici că ne doare ceva, poate că și de-aia am ajuns aici, pentru că lumea a crezut atâția ani că o ducem bine. Am fost mai mult decât plăcut surprins să văd elevii din Constanța printre noi, să ne spună că și ei ne susțin.
Și totuși e puțin. Am fost mulți, dar nu suficienți. Unde sunt cei care există pe tabele, dar nu și în piață? Dacă renunțăm acum, salariul ăsta mic de acum, care a fost mic și până acum, va rămâne mic până vom muri. O spune unul care a debutat în învățământ în 1998. Greva asta nu este despre acum, este despre când copiii noștri vor constata că nu au profesori buni pentru că nu au mai vrut să stea în sistem pe banii ăia puțini ori au plecat în alte țări sau alte părți. Greva asta este despre profesorul pensionar care va trebui să muncească și după 65 de ani undeva ca să își poate duce cheltuielile.
Îmi pare rău că nici acum nu-i un moment potrivit pentru o grevă a noastră, dar nu a fost niciodată pentru că niciodată nu s-a putut ce am vrut. Niciodată nu s-a găsit ce am cerut pentru că noi am cerut cuminți, umili, organizați, rar, iar cei care ne conduc nu îi ascultă pe unii ca noi cuminți și umili, nu îi bagă în seamă la adevărata lor valoare.
Părinții nu sunt de partea noastră pentru că ei trăiesc momentul în care copiii lor trebuie să încheie un an școlar cu note bune, să dea examene, să intre la licee bune. Ce Doamne iartă-mă îi interesează pe ei de salariul unui profesor care oricum e mai bun decât al nu știu cui și oricum a zis și Dana Budeanu că nu facem nimic de ăia 7000 de lei pe care îi primim. Apropos, eu ajung la banii ăia dacă mai adaug discopatie în partea lombară și dioptrii în plus la ochelari pe banii mei câteva ore după orele de la școală. În timpul ăsta ea stă ca o divă pe canapea și mă huiduie pe mine. Așa că, uși de-aici, Dana Budeanu! Și așa ne trebuie dacă am trecut-o clasa atunci când trebuia să mai dea o tură, pe ea și pe cei care nu știu să înțeleagă ce spunem și ce scriem. I-am trecut clasa pe toți și acum ba ne conduc, ba ne trag pe dreapta, ba ne judecă, ba ne lovesc cu pietre. Pare că ne merităm soarta și da, asta e și ideea, să fim prost plătiți ca să nu ne înmulțim și să deșteaptăm lumea.
Nu renunțați acum pentru că mai târziu e chiar târziu.
Dragi părinți, partenerii noștri, nu ne huliți, nu ne arătați cu degetul și nu ne puneți bețe-n roate! Încercați să treceți cu gândul dincolo de momentul în care ne aflăm cu toții și să vedeți un viitor în care nepoții dumneavoastră vor avea aceeași profesori lipsiți de respectul cuvenit, de statutul social la care contribuie și salariul bun pentru că acum pe noi nu ne susțineți așa cum trebuie ca să reușim ce n-am reușit în mai bine de trei decenii. Lipsa susținerii înseamnă renunțare și continuare cu aceiași profesori nemulțumiți plus mai mulți profesori necalificați. Profesorii cu licență vor renunța să mai intre în sistem și ne vor părăsi pentru că nu se mai vor simți în locul potrivit. Eu rămân în continuare pentru că am strâns 23 de ani la catedră, pentru că sunt profesor de matematică, pentru că îmi este greu să-mi găsesc un job potrivit pregătirii și vârstei mele și pentru că port cu mine moștenirea unor părinți profesori și a unor diriginți care mi-au insuflat ceea ce sunt acum. Dar eu sunt unul printre mii, cu o floare nu faci primăvara vieții.
M-am simțit atât de bine astăzi printre mii și mii de colegi profesori! Suntem chiar o gașcă frumoasă, suntem cei care i-am educat pe toți, ăștia care suntem, mai buni sau mai răi, mai olimpici sau mai slabi. Cu toate astea nu suntem suficienți pentru ca cei pe care i-am trimis să ne conducă să ne creadă, să ne ia în considerare și să ne ofere ceea ce merităm. M-am simțit important pe alocuri, ba chiar puțin respectat atunci când mașinile erau oprite forțat la semafor pentru ca eu și cu cele câteva mii de profesori să străbatem la pas o parte importantă a capitalei țării.
După grevă ajung la optometrist, doctorul ăla "de ochi" care îți măsoară și corectează defectele de vedere. Da, m-am ales cu ochelari pentru că sunt un profesor care și-a făcut treaba în pandemie și am învățat elevii matematica de care aveau nevoie, cu ochii în ecranul laptopului, ore și ore stând în scaun. Evident că mi-am rupt și spatele, la propriu, acum fiind obligat să vizitez de două ori pe an reumatologia. Știu că nu toți profesorii și-au făcut treaba ca mine în pandemie și au luat banii "degeaba", dar asta e treaba ministerului să-i descopere pe cei nevrednici de meserie și să-i pedepsească conform legilor şi contractelor în vigoare, nu să mă facă pe mine canalele de știri să mă simt în aceeași oală plină cu oameni neserioși. Ai putea spune că mă plâng, de fapt am impresia că dacă nu sunt vocal nici nu sunt luat în seamă. Deci mi-a zis optometristul că mă costă 2000 de lei să îmi îmbunătățesc vederea pentru că acum am nevoie de lentile progresive din cauză că vederea nu s-a îmbunătățit de la anteriorul control. Eu banii ăștia nu-i am, trebuie să mai muncesc pentru ei, nu eram pregătit pentru o astfel de veste. Asta n-ar fi nimic dacă nu mi-aș aminti instant că acum 2 săptămâni am fost și la o clínică dentară cu o gură a cărei reparație o tot amân de ani de zile. M-am abținut politicos să nu răbufnesc atunci când clínica mi-a estimat calculul intervențiilor medicale pentru ca gura mea să devină sănătoasă: 12315 lei. Îmi era și rușine să spun că nu pot. Doctorul a înțeles că nu vreau atunci când i-am zis și că nu sunt pregătit pentru o așa cheltuială. Trag linie să văd cât îmi trebuie să-mi repar ochii și gura ca să mă bucur și eu cât mai mult de pensia aia pe care nu știu cât de lungă sau scurtă o mai prind: minim 3 salarii de care am nevoie acum. Bine, asta dacă găsesc înțelegere la bancă să mă lase 4 luni fără să plătesc ratele, dacă în vacanța asta stau acasă să mănânc margarină pe pâine, dacă nu mai ies în oraș și stau pe canapeaua din dormitor la un pahar de sirop de coacăze cu apă de la robinet, dacă mă înțelege copilul că 4 luni de acum încolo nu mai vede niciun leu și dacă Vodafone mă lasă să vorbesc gratis la telefon, ba chiar să navighez tot moca pe internet.
Sunt singur, n-am pe nimeni "cu bani" lângă mine, mama e pensionar rezultat tot din profesor și are un trai decent doar pentru că a mai muncit niște mulți ani prin țări străine, tata ne-a părăsit pe toți acum 21 de ani tot din postura de profesor. Mare om, mare caracter, om iubit și apreciat, dar nu contează asta acum. Din păcate.
Așa că dacă tot se aruncă în noi cu vouchere, eu renunț la grevă doar dacă primesc un voucher cu care să îmi fac lentile progresive și dantură de care să nu-mi fie rușine când deschid gura. Vreau să renunț fără să mă simt umilit și tratat ca și cum nu aș fi făcut nimic în țara asta, ca și cum aș întinde mâna după ajutoare sociale. Vreau să renunț când s-o putea și pentru noi ceva ca să nu mai stau mereu cu calculatorul după mine când trebuie să-mi cumpăr o pereche nouă de pantaloni gândind să mi-i iau pe ăia cu 80 de lei sau p-ăia de 130 sau strâng din fund și dau lovitura cu ăia de 300. Și să nu mai îmi țâțâie posteriorul de fiecare dată când mă duc la doctor și mi se spune că mai trebuie să mai fac și nu știu ce tratament pe bani. Și eu care credeam că vara asta mă plimb mai mult prin lume...
