"Creştinii sărbătoresc <Ziua Domnului> duminica, o zi nelucrătoare, o zi în care lumea se opreşte atât din treburile casnice, cât şi din responsabilităţile care le revin la serviciu. Conform Bibliei, Dumnezeu a făcut lumea în şase zile, iar în cea de-a şaptea zi <Dumnezeu S-a odihnit de toate lucrurile Sale în ziua a şaptea pe care a sfinţit-o şi a binecuvântat-o>. Cea de a şaptea zi este sâmbăta, prima zi a săptămânii fiind duminica. Aşadar, crearea lumii este unul dintre principalele argumente ale cultelor care susţin că sâmbăta este <Ziua Domnului> (în special adventiştii de ziua a şaptea).
(Călin Gavrilaș în ziarul Adevărul, 17.06.18)
Weekendul (sfârșitul săptămânii), așa cum s-a născut el la americani în 1926, promovat de Henry Ford pentru angajații lui, a fost apoi preluat ca model standard de viață de către Marea Britanie, Canada, SUA până în 1955. Până în 1970 aproape nicio țară europeană nu mai depășea 40 de ore de lucru săptămânal. În zilele noastre miliarde de oameni îmbrățișează această decizie luată în urmă cu peste un secol.
Și uite așa mă chinui și eu să fiu printre acești OAMENI și este normal să fie așa. Când spun OAMENI accentuez latura noastră umană, înțelegătoare, responsabilă pentru propria sănătate, nu roboți subjugați de problemele serviciului, sclavi ai profesiei și ai ocupației cotidiene din restul săptămânii.
Marea provocare este că încă nu reușesc până la capăt pentru că sunt lucruri care se întâmplă împotriva voinței mele. Nu reușesc mereu să mă dedic în totalitate timpului meu exclusiv liber acordat inclusiv celor dragi mie, adică acelor OAMENI pe care îi neglijez în restul săptămânii.
De la un an la altul, de la o lună la alta, ba chiar de la o săptămână la alta problemele de serviciu se prelungesc enervant de mult și după ziua de vineri. Și asta nu ar fi nimic, mai ales că am ajuns să rezolv sarcinile jobului și ale pregătirii mele profesionale de luni până vineri, până târziu în noapte, tocmai pentru a îmi câștiga dreptul meu legitim de a avea weekendul doar pentru mine și pentru cine vreau eu.
Adevărata problemă este că nu toți gândim la fel, iar aici nu găsesc explicații raționale inteligenței mele. Deși sunt fanul declarat și fără ezitare al tehnologiei descopăr că problemele de serviciu se prelungesc și în weekend grație WhatsApp ului, de exemplu. Adică vreau să mă amuz cu cel mai bun prieten al meu vizionând o glumiță online sau să mă conversez cu sora pe care nu o văd cu anii și mă împiedic fără să vreau de documente profesionale care au termene la termene peste termene modificate la alte termene sau de nesfârșite chestiuni care, din nou, au legătură direct sau indirect cu serviciul. Nu ar fi nimic că se mai întâmplă asta, totuși, și în weekend, dar sunt n momente în care vreau să închid ochii în fața lor și nu pot. Nu pot pentru că dacă vreau să îi vorbesc prietenului meu dau de 2-3 mesaje de la școală. Și nu ar fi nimic nici asta, dar s-a mierlit toată ziua mea din acel minut, gândul meu este amestecat din nou cu probleme interminabile și ajung să fiu întrebat în casă "ce ai?", "iar te gândești la școală?"...
Iertare celor care mă iubesc chiar și așa! 🙏
Nu am înțeles niciodată de ce trebuie să acceptăm ca atunci când ni se cere să efectuăm sarcini profesionale cu un termen inițial trebuie să acceptăm și termenul care modifică termenul inițial "de azi pe mâine". Înțeleg că în România se lucrează pompieristic pentru că cei aflați în birouri ministeriale și cei aflați în imediata lor subordine funcționează mai întâi politic, apoi în numele imaginii lor personale pe care superiorii trebuie să o perceapă bine și abia mai apoi funcționează omenește.
Dar nu voi accepta deloc ca EU să fiu la fel, în detrimentul liniștii mele personale şi a propriei sănătăți. EU nu am probleme de imagine decât în raport cu elevii mei, nu intenționez să dau bine nicăieri în afara sălii de clasă, a matematicii pe care am ales-o în numele tatălui meu și a persoanelor dragi mie. Ei bine, aici trebuie să precizez (se pare că e necesar) că dragii mei sunt cei pentru care sunt activ și în weekend. Nu mă interesează promovarea profesională, nu intenționez să punctez pentru dosare ce îmi oferă merite, nu vreau să dovedesc că sunt mai mult decât sunt deja cunoscut, prin urmare nu lucrez în weekend!
Nu lucrez în weekend decât dacă este, într-adevăr, urgent și o fac programat. Dacă cineva dorește eficiență din partea mea și colaborare fructuoasă, atunci trebuie să existe o prenotare, nu un mesaj de azi pe mâine pentru o sarcină ce avea un alt termen. Nu mă formez profesional în weekend pentru că sunt un autodidact desăvârșit și pentru că pot face asta decât dacă eu consider că mai este necesar, fără să mi se impună. Nu consider că trebuie să îmi justific programul, timpul liber și ora de la care vreau să iau pauză. Aceste aspecte sunt de bun simț și trebuie anticipate. Nu caut pe nimeni seara târziu sau în weekend din motive profesionale decât dacă arde focul muncii. Îmi permit să fac asta doar cu cei dragi, care îmi lipsesc mereu. Pentru că tot suntem în era prelungită a tehnologiei îmi notez o alarmă care să-mi spună începând de luni că trebuie să îndeplinesc sarcini de serviciu. Aaa, și dacă aș avea o putere magică aș interzice prin lege orice acțiune profesională săvârșită în weekend. Apropos, când e cruce roșie sau vreo mare sărbătoare în calendarul ortodox, nu spălăm, nu facem treburi, dar muncim pentru serviciu, de la biroul din casă și avem pretenția ca și alții să facă asta.
