duminică, iunie 05, 2016

SCRISOARE CĂTRE SLATINA MEA DRAGĂ

Campania electorală s-a încheiat de o zi. Mâine, slătinenii trebuie să își mai dea din nou silința, să își exercite iar simțul civic pentru a vota democratic noul primar al frumosului nostru oraș. La fel și în țară... Ha, îmi cer iertare, dar cred că zâmbesc, cel puțin în colțul gurii, gură care îmi cam cere să ajungă până la urechi. Pentru prima oară în viața mea nu voi fi în măsură să îmi folosesc această putere. Îmi cer iertare din nou, Slatina, dar fizic nu o pot face. În același timp ți-am urmărit îndeaproape zbaterile locuitorilor tăi, cei care se cred capabili să te conducă. Virtualul din internet mă ajută mult și e minunat să pot analiza de la distanță, obiectiv, străduința unor candidați și susținători ai lor de a te cuceri. Tu, în schimb, înflorești din inerție, pentru că trebuie să rămâi urbea cu miros boem, istoric și industrial ce a dat naștere lui Eugen Ionescu sau Ion Minulescu. În trecut, alții au reușit să te facă și mai frumoasă, aproape că străluceai, dar s-a dovedit că strădania lor nu a fost suficientă, a fost pătată cu multă minciună, corupție și înșelătorie. Timp de 26 de ani! 26 de ani, cât alții, nefericiții, nici nu apucă să trăiască! Anul trecut te-am reprezentat cu cinste pe scena unui festival național de teatru școlar, unde am reușit o a doua performanță în domeniu din viața mea scurtă - premiul I. Ancorat profund în realitatea cotidiană și înconjurat de prieteni sinceri, care nu șovăiesc în fața minciunilor îmbrăcate fistichiu în culorile partidelor politice (săracele culori, câtă umilință trebuie să îndure), am interpretat pe scândura numită scenă, prin vocea și talentul unor tineri liceeni slătineni născuți și la sat, un moment care a fost actual cu zeci de ani în urmă, este și cu siguranță va mai fi. Este acel moment când te afli într-un autobuz (fostă rată sau convenție în vremurile străbunilor noștri), ești adolescent nelămurit de ceea ce se întâmplă în jurul tău și călătorești în timp, prin viață. O sirenă a poliției (de ce nu, conducătoare de coloană oficială) oprește acest autobuz pentru că "domnul" Gogoșanu este în campanie electorală. Numele lui nu este întâmplător. Părinții lui s-au gândit demult că este un nume potrivit pentru ca mai târziu odrasla lor să vândă gogoși celor care mâine trebuie să ştampileze un alt nume ce te va reprezenta în următorii patru ani. Da, am spus gogoși! Sunt cele mai ieftine și plăcute la gust, taman bune pentru a fi înghițite cu lapte, eventual. Recunosc, am înghițit și eu multe gogoși în anii trecuți și regret, dar e prea târziu acum pentru regrete. Stimate fiu al frumoasei Slatine, dragă fiică, dacă vei avea răbdarea să vizionezi cele două minute vei înțelege că mâine la vot va fi cam la fel ca acum patru ani, și ca acum opt ani, și tot așa! Dar, totuși, trebuie să strângi din dinți și să o faci. Știu, ai susținut personajul din spatele culorii roșii, ai îmbrățișat candidatul învelit frumos în galben și, deci, vei acționa în consecință. Sper să nu te superi pe mine când îți spun că este foarte posibil să fii pierdut extrem de mult timp din prețiosul ta viață făcând asta... De pe margine îți recunosc că am fost de multe ori dezamăgit văzându-te. Mai simt, de asemenea, că ești indiferent la indicațiile unora sau altora pentru a le vota candidatul și nici nu vrei să auzi de vot. Nu te (mai) condamn! Cel puțin nu acum, după 26 de ani în care ai mâncat aceleași gogoși. Ți s-o fi luat și ție, ți s-o fi acrit! Îți este lehamite! Pe cine să votezi dacă nu te regăsești în niciunul? La fel ca și acum mai bine de 50 de ani vezi același film, doar că actorii sunt schimbați. Ştii ce le lipsește lor în toate campaniile astea? Continuarea. Se fac că uită cum să mai continue. E suficient să privești în spatele lor și vei înțelege proveniența lor. Ai spune că gata, de data asta va veni schimbarea. Eu nu mă gândesc decât că de luni se va face liniște, toți se vor închide în birourile fastuoase, iar tu vei sta pe la cozi sperând că vei fi primit în audiență și măcar vei fi ascultat, fără să mai nutrești sentimentul că vei fi ajutat. Cum spuneam, am văzut împreună acest film, acum doar se filmează un alt remake.
Eeeh, cât stai tu aici și gândești la ziua de mâine, eu îmi continui plimbarea, să văd țara, oamenii de pretutindeni...
"Și cât amar îmi vine-n gură, zici că am mâncat doar fiere! Oh, cât aș vrea o mitralieră! Să facem un proces național! Să-i condamnăm pe ăia care ne-au furat mințile și viața! Să-i închidem pe cei care și-au vândut părinții, frații pentru gogoșile partidelor! Pe ăia care ne calcă în picioare ca să trăiască cu un an, doi mai mult! Pe ăia care sunt oameni doar când scoți plicul! Și pe alea care îți deschid ușa abia după ce scoți portofelul! Să găsim dreptatea și s-o luăm înapoi de la ăia care ne-au furat-o! Unu' de la Guvern, unu' de la Primărie, unu' de la Facultate, unu' de la Spital, unu' de la Președinție, unu' de la Taxe și Impozite, unu' de la Consiliul Local...! Deja mi-e dor de chitara aia... Băăă, care mi-ai furat, bă, viitoru'?" (Gabriel Laurenţiu)
Trecutul s-a dus, dar viitorul nu îl vreau furat!  https://youtu.be/yVgQna3IkcE